Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În primăvara lui 1989, relaţiile diplomatice ale României erau tensionate cu ambele ţări considerate "motorul" Comunităţii Europene – Franţa şi Republica Federală Germană.
La 4 aprilie, autorităţile de la Bonn îşi rechemau ambasadorul acreditat la Bucureşti. Cu câteva zile mai înainte, la 30 martie, Jean Marie Le Breton, ambasadorul Franţei în România, fusese rechemat temporar la Paris, pentru "consultări".
Alături de Coen Stork, ambasadorul Regatului Olandei, şi Hugh James Arbuthnott, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Le Breton s-a implicat activ în susţinerea persoanelor care criticau regimul şi pe Ceauşescu. Bunăoară Doina Cornea a beneficiat tot timpul de "protecţia" ambasadorului Franţei la Bucureşti. Fiica profesoarei din Cluj locuia în Franţa şi primise cetăţenia franceză.
În convorbirea cu ginerele ei, Michel Combes, apărută sub forma unui volum (Libertate? Convorbiri cu Michel Combes, Traducere din limba franceză: Oana Vlad, Bucureşti, Humanitas, 1992), Doina Cornea mărturisea că de la începutul lui 1989 şi până la 21 decembrie, în joia fiecărei săptămâni dădea telefonul "de siguranţă" la Ambasada Franţei. Le Breton însuşi, dar şi alţi diplomaţi francezi, s-au deplasat în mai multe rânduri la Cluj pentru a-şi arăta simpatia şi susţinerea.
În volumul de memorii "Sfârşitul lui Ceauşescu", Jean Marie Le Breton descrie episodul rechemării sale la Paris la finele lui martie 1989. "Am fost rechemat la Paris pentru consultări", scrie diplomatul. "Gestul acesta era un mesaj: dovedea fără putinţă de tăgadă dezaprobarea de Guvernul francez a tribulaţiilor Guvernului român. El reflecta deteriorarea relaţiilor bilaterale, din cauza măsurilor luate de puterea de la Bucureşti împotriva lui Corneliu Mănescu şi a celorlalţi semnatari ai scrisorii către Ceauşescu.
Revenit la Bucureşti, am încercat din nou să obţin pentru Corneliu Mănescu beneficiul azilului politic în Franţa. Aceste demersuri nu erau făcute publice, dar numeroşi români ştiau că pot conta pe sprijinul nostru. Ceea ce nu era de ajuns pentru a-i împinge să se manifeste mai mult. Doina Cornea îşi ducea lupta într-un context din ce în ce mai dur.
La Iaşi, Dan Petrescu, în interviurile pe care le dădea presei occidentale şi mai ales ziarului Libération, punea în cauză întregul sistem. Era hărţuit de poliţie. Am decis să amânăm sine die convorbirile noastre economice. Prietenii noştri germani procedau la fel. Nu pierdeam nici o ocazie pentru a face presiune asupra Guvernului român.
Astfel, în legătură cu partenerii noştri din Comunitatea Europeană, foloseam mecanismele prevăzute de CSCE (Consiliul pentru Securitate şi Cooperare în Europa - n.n.) în domeniul drepturilor omului. Demersurile noastre sâcâiau regimul. Dar aveau puţine urmări pentru protejaţii noştri: Ceauşescu se prefăcea că le ignoră."
