Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În România anului 1989, recunoaşterea greşelilor nu însemna în mod automat înlăturarea de la putere a celor vinovaţi, deoarece discursul public - celebra "autocritică sănătoasă în faţa organelor" - făcea parte din ritualul închinării în faţa stăpânului partidului şi a recunoaşterii spăşite a absolutismului acestuia.
Totodată, incompetenţa din orice domeniu de activitate putea fi suplinită parţial sau pe deplin de spiritul de gaşcă al celor care se aflau în vârful piramidei PCR. Astfel, s-a creat posibilitatea conservării privilegiilor membrilor nomenclaturii comuniste în cadrul unui sistem politic înfiinţat mai curând pentru satisfacerea intereselor personale meschine.
De asemenea, exista un revers al medaliei: orice fel de comentariu negativ referitor la deciziile adoptate de liderul-dictator ducea în mod invariabil la identificarea şi izolarea "fracţioniştilor". De cele mai multe ori, rebelii aveau parte fie de o moarte violentă, fie de o îndelungată "vizită" prin sistemul concentraţionar comunist. În cazurile mai puţin grave, se aplica o pedeapsă sub forma trimiterii la "munca de jos", în anonimatul întreprinderilor din provincie, în minele de cărbune sau în agricultură. Concomitent, persoanele respective pierdeau privilegiile ce li se acordaseră pentru faptul că erau membri ai nomenclaturii de partid.
Aceste reguli, încetăţenite în societatea comunistă românească, nu se puteau aplica în momentele când reprezentanţii unor state străine exprimau opinii critice dure la adresa lui Nicolae Ceauşescu. De exemplu, în anul 1982, autorităţile militare poloneze au încercat să trimită pe calea aerului un batalion de paraşutişti, pentru a participa în Bulgaria la aplicaţia militară comună "SCUT-82". În acest sens, a fost înaintată o solicitare de survolare a spaţiului aerian românesc. Liderul PCR a aprobat cererea respectivă, iar batalionul polonez a ajuns în Bulgaria şi a participat la aplicaţia "SCUT-82". În acelaşi timp, Nicolae Ceauşescu nu a permis trupelor sovietice, participante la aceleaşi manevre militare din Bulgaria, să tranziteze teritoriul României şi nici să survoleze spaţiul aerian românesc.
Un fragment complementar informaţiei respective se regăseşte într-un document german descoperit în Arhiva Bundeswehrului de la Freiburg (Republica Federală Germania) şi editat în limba engleză, în anul 2005, de istoricii americani Vojtech Mastny şi Malcolm Byrne. În memoriul respectiv se relatează despre faptul că mareşalii sovietici Dmitri Ustinov şi Viktor Kulikov, precum şi generalul de armată Heinz Hoffmann, ministrul Apărării al RDG, s-au întâlnit în anul 1982 pentru a discuta despre planul unui joc operativ-strategic sovietic de război. Acesta urma să se desfăşoare în Republica Democrată Germană, în perioada 10 iunie-20 iunie 1982, sub conducerea mareşalului Dmitri Ustinov, ministrul Apărării al URSS.
Cu acel prilej, mareşalii sovietici şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu atitudinea pe care o aveau autorităţile române şi poloneze faţă de Organizaţia Tratatului de la Varşovia şi au presupus că România şi Polonia doreau să părăsească alianţa din care făceau parte.
În cadrul întâlnirii respective, s-a amintit şi despre slaba cooperare a României cu armatele celorlalte state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Dmitri Ustinov l-a criticat atunci pe Nicolae Ceauşescu, deoarece preşedintele României susţinea teza dizolvării concomitente a NATO şi a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Ideea respectivă a fost consemnată astfel în documentul german: "Tovarăşul ministru Dmitri Ustinov şi-a exprimat mulţumirile pentru informaţiile despre rezultatele vizitei delegaţiei militare a RDG în Republica Socialistă România. În opinia sa, vizita a contribuit la formarea unei imagini clare despre tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi politica sa.
Dacă el este un aşa de mare politician şi om de stat, aşa cum se prezintă singur, atunci el «trebuie, de asemenea să fie sigur că NATO este dizolvat mâine. După aceasta, noi suntem imediat gata să dizolvăm Tratatul de la Varşovia» (...)
Tovarăşul Ceauşescu îşi bazează raţionamentul său despre situaţia existentă pe o poziţie de clasă ambiguă. Practic, el subminează interesele lagărului socialist. Fie că el nu înţelege ce se întâmplă, fie că, poate, nu este în toate minţile". În acelaşi timp, liderul român a fost blamat de sovietici deoarece a refuzat să permită tranzitarea României de către trupele sovietice ce urmau să participe la aplicaţia militară "SCUT-82" din Bulgaria.
Analizând spiritul în care au avut loc discuţiile sovieto-est-germane, constatăm că, în momentul în care criticau România, mareşalii sovietici se refereau la deciziile controversate ale lui Nicolae Ceauşescu. În mod evident, preşedintele României era considerat un pericol pentru unitatea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia şi coeziunea Forţelor Armate Unite. În consecinţă, opiniile exprimate în diferite ocazii de generalii români erau fie ignorate, fie privite cu ostilitate de mareşalii Dmitri Ustinov şi Viktor Kulikov.
