Problemele Albaniei în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia

În martie 1989, Wilson Ahmeti, adjunct al ministrului In­dustriei Alimentare din Albania, s-a întâlnit la Bucureşti cu Ştefan Andrei, viceprim-ministru al Guvernului. Discuţia dintre cei doi demnitari comunişti a avut ca subiect principal modul cum puteau fi dezvoltate relaţiile economice româno-albaneze.

La momentul respectiv, experţii occidentali considerau că Albania se afla pe ultimul loc din Europa în pri­vinţa dezvoltării economice şi a nivelului de trai al populaţiei. Din păcate, acele evaluări erau concrete şi reale. Autorităţile comuniste de la Tirana se confruntau cu probleme economice majore încă din anul 1961.

Pe acel fond, generalul-colonel Beqir Balluku, reprezentant al Albaniei la reuniunea de la Moscova a Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (28-29 martie 1961), a solici­tat să se discute despre un aşa-zis "complot" organizat împotriva Al­ba­niei de "monarho-fasciştii greci şi re­vizioniştii iu­goslavi, în colaborare cu Flota a 6-a americană". Problema res­pectivă fu­sese amintită şi de Enver Hodja, li­derul Albaniei comuniste, în cursul celui de-al IV-lea Congres al Partidului Muncii din Albania.

Autorităţile sovietice şi-au anunţat imediat intenţia de a trimite la Tirana o comisie specială a alianţei, pentru a cerceta în detaliu ches­ti­unea semnalată de albanezi. Această decizie l-a determinat pe Beqir Balluku să protesteze public. Fapta respectivă a condus la un schimb de replici dure cu sovieticii şi, implicit, la excluderea generalului albanez de la lucrările Comitetului Politic Consultativ.

În urma incidentului, şefii delegaţiilor care au rămas la reuniune au adoptat o hotărâre defavorabilă Albaniei: "Vasele de război ale flotei care se află în Golful Vlora să fie deservite numai de echipaje so­vietice, iar conducerea lor să se efec­tueze de un comandament unic sovietic, subordonat comandantului suprem al Forţelor Armate Unite ale ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia". În cazul în care guvernul de la Tirana nu accepta decizia res­pectivă, sovieticii erau hotărâţi să-şi retragă toate forţele militare din Albania.

Deoarece poziţiile exprimate de autorităţile de la Moscova şi de la Tirana au rămas inflexibile, relaţiile dintre URSS şi Albania s-au deteriorat rapid, iar ataşatul militar albanez din capitala sovietică a fost expulzat la  22 mai 1961. Acesta a fost acuzat de acţiuni de propagandă antisovietice, întreprinse în cursul întâlnirilor pe care le-a avut cu ofiţerii şi elevii al­banezi din instituţiile sovietice de învăţământ militar. Guvernul de la Tirana a răspuns în aceeaşi lună prin rechemarea tuturor ofiţerilor al­ba­nezi care urmau studiile la Moscova. Totodată, ataşatul militar sovietic din Albania a fost anunţat în mod oficial să-şi încheie misiunea şi să plece din ţară în cel mai scurt timp.

Escaladarea conflictului dintre Tirana şi Moscova a condus la re­tra­gerea efectivelor militare sovietice de la Vlora, precum şi a tuturor milita­rilor sovietici care acţionau în ca­drul marinei militare albaneze. Guvernul albanez i-a folosit ca mone­dă de schimb pe marinarii sovietici, blo­când plecarea acestora până la în­toarcerea în ţară a marinarilor al­ba­nezi care studiau în URSS. De asemenea, nu a mai fost trimis la Moscova un ataşat militar, ci doar un reprezentant în Comandamentul Unificat al Forţelor Armate ale Tratatului de la Varşovia. Nikita Hruşciov a răspuns prin suspendarea creditelor econo­mice acordate Albaniei.

Membrii delegaţiei române care au participat la reuniunea de la Moscova (28-29 martie 1961) au fost de acord cu poziţia adoptată de reprezentanţii URSS. Ulterior, într-o scrisoare tri­misă la 21 iunie 1961 autorităţilor de la Tirana, Guvernul României considera că "nu poate să stârnească decât îngrijorare faptul că, în ciuda eforturilor URSS şi a celorlalte state participante la Tratatul de la Varşovia, guvernul albanez nu numai că nu manifestă dorinţa de a îmbunătăţi relaţiile sale cu ţările socialiste, dar mergea pe linia înrăutăţirii lor din ce în ce mai mult".

A urmat un incident la reuniunea Comitetului Politic Consultativ des­făşurată la Moscova (3-5 august 1961), care s-a soldat cu înapoierea urgentă a delegaţiei albaneze la Tirana. În acel context, reprezentantul Chinei şi-a exprimat dezaprobarea faţă de ac­ţiunea orchestrată de Nikita Hruşciov şi a insistat să se consemneze poziţia sa în protocolul şedinţei.

Cu ocazia Congresului al XXII-lea al PCUS din octombrie 1961, Nikita Hruşciov a etichetat conducerea de la Tirana ca fiind "o clică de farisei calomniatori", mai periculoşi chiar decât inamicii declaraţi. Totodată, li­derul sovietic a sugerat poporului albanez să-i răstoarne de la putere pe Enver Hodja şi pe Mehmet Shehu. Această instigare a condus la ruperea legăturilor diplomatice dintre cele două state (decembrie 1961).

De asemenea, după încheierea Congresului al XXII-lea al PCUS, Gheorghe Velcescu, ambasadorul României la Tirana, a fost rechemat definitiv în ţară, la iniţiativa autorităţilor de la Bucureşti. Acţiunea a avut loc în contextul deteriorării relaţiilor dintre România şi Albania.

După două luni, Ministerul Român al Afacerilor In­terne a informat conducerea partidului despre faptul că "ambasada al­ba­neză, sub directa îndrumare a am­basadorului Rapi Gjermeni şi a pri­mului secretar Çuçi Skender, a tradus în mai multe limbi (inclusiv în limba ro­mână) şi a multiplicat în sute de exemplare unele documente ela­bo­rate de conducerea Partidului Mun­cii din Albania, după Congresul al XXII-lea al PCUS. Documentele sunt intitulate: «Declaraţia CC al PMA» şi «Marxism-leninismul va triumfa», având un pronunţat caracter duş­mă­nos şi diversionist. Ambasada al­ba­neză a organizat apoi difuzarea acestor documente.

La început s-a folosit de studenţii albanezi care se aflau la noi în ţară. Aceştia au fost chemaţi la ambasadă şi au primit fiecare un anumit număr de materiale, cu sarcina de a le împărţi studenţilor străini şi români din institutele de învăţământ".

Trei ani mai târziu, în cadrul reu­niu­nii de la Varşovia a adjuncţilor mi­niş­trilor Afacerilor Externe ai statelor din Organizaţia Tratatului de la Var­şovia (10 decembrie 1964), delega­tul României a propus invitarea re­pre­zentanţilor Albaniei la şedinţa Co­mi­tetului Politic Consultativ ce urma să aibă loc la în capitala Poloniei, în luna ianuarie 1965.

Cu toate că propunerea respectivă a fost acceptată, autorităţile de la Bu­c­u­reşti nu au crezut în sinceritatea me­sajelor primite de la liderii URSS, Bulgariei, Poloniei, Ungariei, RDG şi Ce­hos­lovaciei. Astfel, la 1 ianuarie 1965, Emil Bodnăraş şi-a exprimat în mod iro­nic scepticismul său în faţa lui Liu Fang, ambasadorul RP Chineze la Bu­cureşti: "Le arde lor de prezenţa Al­baniei la sesiune cum îi arde câinelui să mănânce sare! Dar ce să-i faci? Ro­mâ­nia a propus să participe şi Albania şi noi credem că ei au ajuns la concluzia să invite Albania pentru că sunt foarte puţine şanse ca ea să accepte - aşa cum au văzut ei la 7 Noiembrie (1964, la Moscova, cu prilejul celei de-a 47-a aniversări a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie - n.r.).

Ce şi-au spus ei? Să invităm Albania, ea va spune nu, sau va începe cu înjurături, sau va cere să ne facem au­tocritică. În felul acesta, se gândesc să realizeze două lucruri: 1. Să arate că vinovată de neparticipare este Albania; 2. Să compromită propunerea României, să-i facă de râs pe români, să le poată spune: «De ce vă bateţi pentru Albania, uite, noi o invităm, dar ea nu vine»".

După cum era de aşteptat, au­to­rităţile de la Tirana au declinat in­vitaţia respectivă. Pe de altă parte, de­mersul reprezentanţilor Ro­mâ­ni­ei a fost apreciat de Enver Hodja, li­derul Partidului Muncii din Albania. Treptat, relaţiile dintre cele două state au fost reluate şi, la 29 aprilie 1968, membrii Prezidiului Permanent al CC al PCR au hotărât "să se întocmească un proiect de scrisoare, prin care să se răs­pundă la scri­soa­rea Comitetului Central al Partidului Muncii din Albania de la 3 fe­bruarie 1968, din care să re­zul­te că PCR nu a condamnat niciodată Partidul Muncii din Albania, că nu a aprobat şi nu aprobă excluderea Albaniei din cadrul Tratatului de la Varşovia şi din celelalte organisme ale ţărilor socialiste".

Din acel moment, relaţiile de cola­borare dintre România şi Albania în domeniile politic, economic şi în relaţiile culturare au cunoscut o îm­bunătăţire permanentă. Acest lucru a fost reliefat inclusiv de vizita întreprinsă în România, în martie 1989, de Wilson Ahmeti, adjunct al mi­nistrului Industriei Alimentare din Albania.