x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special 2005 - File de Jurnal: Acasa, in spital

2005 - File de Jurnal: Acasa, in spital

28 Dec 2005   •   00:00
2005 - File de Jurnal: Acasa, in spital

Conform unui raport al UNICEF, in fiecare an, in Romania sunt abandonati 4.000 de nou-nascuti in maternitati si alti 5.000 de copii in spitale de pediatrie.

Din 2005, leaganele de copii au fost desfiintate. Au aparut in schimb, in spitale, sectiile de "Recuperare Pediatrica" pentru copiii abandonati. Saloane in care copiii stau luni sau chiar ani la rand, expusi infectiilor intraspitalicesti, dar mai ales alienarii psihice.

Abrogarea legii abandonului si lipsa unor termene exacte de timp in noua legislatie ingreuneaza procesul de adoptie a acestor copii. Si, desi exista familii de romani care vor sa-i infieze, avand situatia juridica neclara, ei nu pot parasi spitalul. Statul le incalca astfel dreptul fundamental de a creste intr-o familie.

Copiii care se nasc cu malformatii sunt condamnati la spital si la moarte. Fiind ai nimanui, lupta pentru viata e un abandon de la nastere. Nu parasesc spitalul decat atunci cand pleaca pe ultimul drum, spre cimitirul saracilor.

ALERTA. Am inceput sa scriem despre drama acestor copii in luna mai a acestui an. Dupa prima serie de articole, premierul Calin Popescu Tariceanu a trimis Jurnalului National o scrisoare in care recunostea ca "situatia este intr-adevar dramatica" si se angaja sa solutioneze aceasta "problema punctuala". La 26 mai, Guvernul a aprobat constituirea Grupului de lucru pentru problema copiilor abandonati in maternitati si in sectii de pediatrie. Grupul de lucru, infiintat la solicitarea premierului Tariceanu, este condus de ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Mihai Voicu, si din el fac parte: ministrul Sanatatii, ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale, presedintele ANPDC, presedintele ORA, precum si reprezentanti, la nivel de secretar de stat, ai ministerelor Justitiei si Finantelor Publice si ai Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap. Grupul are responsabilitatea de a identifica solutii pentru prevenirea abandonului si sprijinirea viitoarelor mame care nu-si pot creste singure copiii, precum si masuri pentru cresterea sanselor de plasare a copiilor abandonati in maternitati. In ziua de 2 iunie, Jurnalul National a organizat la sediul UNICEF o masa rotunda la care au fost invitati sa participe reprezentanti ai autoritatilor statului si ai societatii civile, pentru a gasi impreuna solutii concrete.

PROGRAME. La 10 iunie, Guvernul a decis majorarea alocatiilor de hrana pentru copiii aflati in spitale: de la 28.000 lei/zi la 35.000 lei/zi - pentru nou-nascutii sub o luna, de la 34.000 lei/zi la 65.000 lei/zi - pentru cei cu varsta cuprinsa intre o luna si un an, de la 34.000 lei/zi la 46.500 lei/zi - pentru copiii cu varsta intre 1 si 3 ani. In aceeasi sedinta de Guvern, Mihai Voicu anunta ca, pentru reducerea numarului de abandonuri a nou-nascutilor in maternitati va fi implementat din septembrie Programul "Rooming-in" (n.r. - saloane comune pentru lauze si nou-nascuti).

Pe 13 iunie, UNICEF Romania, ANPDC si Ministerul Sanatatii lansau, intr-o conferinta de presa, studiile intitulate "Situatia abandonului copiilor in Romania" si "Cauzele medico-sociale ale mortalitatii copiilor sub 5 ani la domiciliu si in primele 24 de ore de la internare". In dosare, situatia era sub control. In realitate, insa...

La 4 iulie am reinceput campania de presa. Cu un articol intitulat "Lapte praf in ochii copiilor abandonati". De data aceasta, Jurnalul National a prezentat situatia din maternitatile si spitalele de pediatrie din intreaga tara. Cazurile cutremuratoare ale unor copii diagnosticati cu "retard din cauza spitalizarii indelungate". De data aceasta, autoritatile n-au mai dat nici un raspuns. In timp, au mai avut cateva tentative legislative.

BANI. La 3 noiembrie a fost data o ordonanta de Guvern prin care, de la 1 ianuarie 2006, indemnizatia pentru cresterea copilului va fi de 8 milioane de lei vechi, iar la 29 noiembrie, a fost adoptat un proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, care prevede ca, "in cazul copilului parasit de mama in maternitate, intocmirea actului de nastere se face la implinirea termenului de 30 de zile de la intocmirea procesului-verbal de constatare a parasirii copilului".

Problema copiilor abandonati in spitalele din Romania nu a fost rezolvata. Campania noastra de presa va continua!
×
Subiecte în articol: special