x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Afacerile lui Lis: patru balti si o moara

Afacerile lui Lis: patru balti si o moara

11 Mai 2004   •   00:00

Pe Viorel Lis, fostul primar general al Capitalei, l-am gasit in cartierul Primaverii, la sediul noului sau partid.

Discutia despre avere nu l-a deranjat. A strans ceva bani in perioada in care a fost seful bucurestenilor, mai ales ca la inceputul mandatului nu avea mai nimic. Acum are trei case, patru balti si o moara.

El a devenit o persoana publica in 1996, cand a fost numit viceprimar al Capitalei. Doi ani mai tarziu a ajuns primar general, dupa plecarea lui Victor Ciorbea la Guvern.

„In timpul mandatului n-am avut nici o firma. Un lucru mai de pret era casa parinteasca de la Curtea de Arges, pe care am extins-o cu o camera. In plus mai aveam patru hectare de pamant, mostenite de la parinti. In urma divortului am cumparat o casa pe Tunari. Am renovat-o si apoi am inchiriat-o, ca sa mai scot un ban. Acum stau intr-un apartament cu doua camere, in zona Dristor. L-am cumparat impreuna cu Oana."

Pe langa cele trei case, Lis mai are o moara la Urziceni, patru balti in jurul Capitalei, doua masini si o firma care se ocupa cu lucrari de constructii si pescuit sportiv.

Nu castiga foarte mult, dar suficient pentru a-i indeplini Oanei toate dorintele, tanara de doar 25 de ani care se afla si acum la bratul lui in ciuda tuturor speculatiilor.

Singurul lucru pe care il regreta este faptul ca a fost amendat de populatie in urma unor atacuri cu privire la viata personala.

„N-am fost acuzat de frauda, n-am fost implicat in afaceri murdare. Toata lumea m-a taxat luand in calcul doar viata mea personala."

A privatizat Regia de apa

De numele fostului edil se leaga insa si semnarea unor contracte care ulterior s-au dovedit nu tocmai potrivite pentru bucuresteni. Un exemplu in acest sens a fost organizarea licitatiei pentru privatizarea regiei de apa. Lis spune ca reprezentantii PNTCD preferau o alta societate. Si cu toate astea, castigatoare a fost Apa Nova, una dintre societatile care se afla in topul reclamatiilor locuitorilor Capitalei.

O alta afacere legata de numele sau a fost "Beta Cons" SRL. Chiar daca a declarat ca a semnat ca primarul, afacerea se pare ca i-a rotunjit mult conturile fostului edil. Firma cu pricina inchiriaza si acum panouri publicitare de la Municipalitate la preturi derizorii.

Repartitiile de locuinte, date in functie de preferintele politice, a fost un alt scandal in care fostul edil a fost implicat. El recunoaste ca a dat case atat celor din partid, cat si subalternilor. „I-am ajutat si pe cei bogati, si pe cei saraci. Am incercat sa impac pe toata lumea. Acum s-a hotarat din nou sa candideze pentru functia care l-a scos din anonimat. Nu s-a mai intors nici in PNTCD, nici in Partidul Noua Generatie. Face parte acum din Partidul Noua Democratie.

Averea fostului edil al Capitalei depaseste 200.000 de euro

Viorel Lis nu este la fel de bogat ca Halaicu, dar nu moare de foame. El reuseste sa-i indeplineasca Oanei toate poftele. Presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare ne-a spus ca imobilul din Strada Tunari valoreaza 70.000 de euro, apartamentul din Dristor - 35.000 de euro si moara de la Urziceni - 10.000 de euro. La acestia se mai adauga si banii obtinuti de pe urma celor patru balti pe care le are in concesiune, de la marginea Capitalei.

Proprietatile lui Viorel Lis

3 case - 150.000 euro

4 lacuri concesionate

1 moara - 10.000 euro
×
Subiecte în articol: special