Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vremurile nu au fost intotdeauna ingaduitoare cu buciumanii. La sfarsitul secolului XlX, ei au trecut printr-o perioada de mare mizerie. Apoi, dupa venirea comunistilor la putere, "tara aurului" din Apuseni a devenit un tinut oarecare, iar mestesugul "baiesitului " a intrat in uitare, biruit de "victoria socialismului asupra intregului popor".
In 1886, mina "Petru si Pavel" din Vulcoi a fost concesionata unei societati franceze, care a introdus tehnica moderna de exploatare. Printre altele, "frantojii" au adus lampile cu carbid, care iluminau frontul de lucru mult mai bine decat stravechile opaite cu seu, precum si vagonetii deplasati pe sine metalice. Speriati ca aceste inventii vor duce la secatuirea rapida a zacamintelor si la disparitia unicei lor surse de trai, 32 dintre mineri au pornit o adevarata revolta contra concesionarilor straini. Capeteniile lor au fost Nicolae Roncea si Vasiu Macarie. Incercand sa-i sperie pe concesionari, ei au atacat, intruna din nopti, sediul firmei franceze. Sperau sa gaseasca acolo actul de arenda pe care, naivi, voiau sa-l distruga. Acolo nu era insa decat loctiitorul administratorului Dieterlin, care era si casierul minei. La inceput, acesta a incercat sa se apere si a tras asupra lor cu revolverul. Apoi, covarsit de numarul atacatorilor a incercat sa fuga. In aceste imprejurari s-a ranit grav si a murit peste cateva zile. La sediu, minerii nu au gasit actul de concesiune, ci doar ceasul de aur al lui Dieterlin si banii firmei, peste o mie de galbeni. In lipsa actului de concesiune, pe care nu l-au putut distruge, minerii s-au multumit cu ceea ce au gasit si au plecat luand totul cu ei.Ani grei de ocna
In urma anchetei declansate de autoritati, toti participantii la revolta au fost arestati si judecati. Pedepsele au fost deosebit de dure: intre doi si zece ani de temnita grea. In anii care au urmat, concesionarii francezi au plecat de pe acele meleaguri, lasand insa in urma lor modernizarile la care nu s-a mai renuntat niciodata. Cu toate acestea, in toata zona au urmat aproape doua decenii de mizerie neagra, care au durat pina in jurul anului 1906. O data cu depasirea acelei crize grave, asupra tinutului buciumanilor a inceput sa se reverse din nou binecuvantarea aurului. Amintirea revoltei din 1886 a fost pastrata insa de memoria locala sub forma unei adevarate epopei: "Versul Buciumanilor ". Scrisa de Alexandru Lupu, unul dintre participantii la revolta, cunoscut sub numele de "Sandrutu Lupului", aceasta epopee contine peste sapte sute de versuri care circula si acum printre "buciumani".
Aurul a ramas doar in legende
Toate exploatarile aurifere particulare au fost inchise dupa 1947. Tot atunci s-a interzis si detinerea aurului. Toti cei care nu au vrut sa-l predea de buna voie au fost arestati si pana la urma au ramas si fara metalul pretios. Lui Zeno Crisnic i s-au confiscat peste doua sute de grame de aur. Apoi a facut si ceva inchisoare, in puscariile de la Aiud si Gherla. Acum este batran, dar tot se zbate sa-si obtina aurul inapoi. Instanta i-a aprobat retrocedarea sub forma de bani, la valoarea de 41,28 milioane de lei. Tot in acea perioada minerii au fost imprastiati prin toata tara: in Valea Jiului, pe la minele din Banat, dar si la santierele nationale, Salva-Viseu si Bumbesti-Livezeni. In anii â60, in zona s-au efectuat prospectiuni geologice care se pare ca au descoperit noi zacaminte, deosebit de bogate. La sfarsitul prospectiunilor galeriile bogate au fost insa inchise si sigilate, fiind incluse in rezervele de stat. Prin anii â90, la Zlatna s-a modernizat un combinat care ar fi urmat sa prelucreze minereul extras din zona. Totul a ramas insa in faza de intentie. Banii cheltuiti acolo nu au mai fost amortizati niciodata si, intre timp, intregul combinat s-a preschimbat intr-o ruina.
Ipotetica reinviere a unui vis
Chiar daca sta pe un munte de aur, Bucium este acum doar o localitate ca oricare alta. Majoritatea barbatilor au petrecut ani lungi in mina, iar acum multi dintre ei au plamanii mincati de silicoza. La fel ca si in celelalte zone miniere, putini dintre ei ajung sa depaseasca varsta de 60 de ani. Urmasi ai unor baiesi de prin partea locului, primarul si viceprimarul fac tot posibilul sa-i redea stralucirea de altadata. Conform actualei legislatii, tot ceea ce se afla in subsol apartine statului care, la fel ca in toate celelalte cazuri, se dovedeste a fi un prost administrator. Totusi, oamenii locului mai spera si acum ca isi vor putea recupera fostele proprietati. Si fiecare dintre ei spera ca, odata si odata vechile mine vor fi redeschise, lasand sa iasa la lumina raul de aur care a curs acolo milenii la rand. ( VASILE SURCEL)
Versul Buciumanilor
Versul buciumanilor Chiar despre-ntamplarea lor Cum o fost si o patit C-un frantuz strain venit Venit din tara straina Ne-a luat pita din mana. Si mai mult noi n-asteptaram Numaidecit ne bagaram Cassarul cum ne simti De loc din talpa sari Cu-n revolver mititel Si s-apuca de razbel Si pusca de patru ori Dumnezeu ca ne-a ferit Nici unul n-a nimerit. Cu ceruza pe papir Am scris tot din fir in fir Si numele mi-l semnez Alexandru din botez Alexandru Lup ma cheama.
Legamantul (III)
Pe Valea Moldovei, in jud. Neamt, intrâun sat, un gospodar sâapucase sa-si faca un beciu in pamant. Cum sapa omul, numai ce da de o usa de fier, foarte groasa, incuiata câo lacata cat o oala de praznic. Curios, de-a afla omul unde duce acea usa, da sâo sparga ori sâo descuie, dar toate silintele-i fura zadarnice. Vazand ca nu poate reusi de-a intra pe usa, face o borta pe alaturea, intrâun perete de piatra foarte gros, si greu tare de stricat.
Dupa o munca neobosita, omul reuseste a sparge peretele si a privi in groapa spre care ducea usa, dar ce sa vada! Inauntru era o casa foarte spatioasa, luminata de patru stalpi ce luminau ca ziua, in cari erau o multime de cosarci cu fel de fel de bani.
Borta aceasta era pazita de o umbra ce statea in dreptul mesei, pe care era asezata o carte deschisa si doua sfesnice cu lumanari aprinse.
Cand omul voia sa se duca incotrova, umbra se lua dupa el si-i arata cu mana masa. Omul, nefiind prost din fire, si-a inchipuit ca in carte trebuie sa fie scrise conditiile cu cari sâar putea ridica banii din subterana. Si asa si era. Se duce omul dupa carturari iscusiti si nici unul nâaput deslega ce era scris, decat o moasa din Bacau. Si care era prima conditie? Ca nimene sa nu indrasneasca a lua vreo moneda din acea uriasa comoara, caci e vai si amar de el.
Alteori comoara este blastamata sa nu fie gasita si luata decat cu o moarte de om, dupa cum, poate, sâau si adunat acei bani.
Si atunci, Dracul se apropie de cel ce-si ingroapa banii si aude ce spune.
Spurcatul, stiind pe ce-i jurata comoara, iesa inaintea comorii si cere ce are de cerut. "Unele comori sunt jurate pe cate un suflet, si nu le poate scoate pana nu-i da un suflet; ori ii da o lighioana - o gaina, un caine, un purcel ceva - ori ii da un om daca cere suflet de om, cand i da peste groapa de unde vrea sa scoata comoara, si zice ca a lui sa fie. Cate unul isi daruieste din copiii lui, daca cere suflet de om, numai ca sa o poate scoate, ca zice ca "daca va muri, l-au ingropa eu!" Da nu moare totdeauna al daruit, ca uneori innebuneste, ori se poceste, de ajunge neom. "Si numai dupa ce-i da Raului ce a cerut, numai atunci o poate scoate".
