x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Miniştrii de Externe Theodor Baconschi şi Cristian Diaconescu au girat “jaful” de la institutul pentru românii de pretutindeni

Miniştrii de Externe Theodor Baconschi şi Cristian Diaconescu au girat “jaful” de la institutul pentru românii de pretutindeni

de Petru Zoltan    |    29 Mai 2014   •   21:33
Miniştrii de Externe Theodor Baconschi şi Cristian Diaconescu au girat “jaful” de la institutul pentru românii de pretutindeni

Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, aflat în subordinea Ministerul de Externe, a fost ruinat sub conducerea ministrului Theodor Baconschi, apoi în mandatul lui Cristian Diaconescu. Fostul şef al Institutului, Cristinel Dumitru, a transferat gratuit patru autoturisme, un tractor şi o autoutilitară către Universitatea “Dunărea de Jos”, din Galaţi. Mai mult, inspectorii de la Curtea de Conturi au constatat un dezmăţ total pe banii românilor.

În aprilie 2011, ministrul de Externe Theodor Baconschi şi-a dat acordul să-l numească în fruntea Institutului pe Cristinel Dumitru, care lucra pentru firma Mabo Group, din Galaţi. Tot în acea perioadă mai multe firme private şi-au detaşat angajaţii pe funcţii de conducere la Institutul Hurmuzachi. Pe funcţia de director executiv a fost numit Andrei Cruceanu, detaşat de la firma Sybilis SRL. Director administrativ a fost uns Cristian Costache, detaşat de la firma Costas SRL. În schimb, funcţia de contabil şef a revenit Elenei Feştilă, detaşată de la Rotary Construcţii.

După câţiva ani de dezmăţ pe banii publici, la poarta Institutului Hurmuzachi au bătut inspectorii de la Curtea de Conturi a României, care a luat la puricat modul prin care au fost administraţi şi tocaţi banii publici. La o primă vedere s-a constatat că managementul instituţiei de stat “a încălcat grav principiile gestionării fondurilor publice şi a prejudiciat patrimoniul Institutului”. Totodată, “au fost constatate abateri de la legalitate şi regularitate, precum şi încălcări ale principiilor de economicitate, eficienţa şi eficacitatea care au generat prejudicii de peste 203.000 de lei”. Pe lângă aceşti bani, conducerea institutului nu s-a agitat să-şi recupereze creanţele. “Datorită pasivităţii conducerii institutului nu s-a urmărit recuperarea creanţelor certe, lichide şi exigibile înăuntrul termenului de prescripţie. În această modalitate a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 154.593 de lei”, se menţionează în raportul Curţii de Conturi.

Culmea tupeului
La câteva luni de la numirea pe funcţia de director general, mai exact în septembrie 2011, directorul Cristinel Dumitru a încheiat un contract pentru servicii de consultanţă, întocmirea şi iventarierea patrimoniului cu firma Bomo Still din Galaţi, care avea ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul de îmbrăcăminte. Pentru această poveste Institutul a plătit 10.000 de lei, fără ca banii să fie prevăzuţi în bugetul de cheltuieli aferent anului 2011. Mai mult, inspectorii de control au constatat că firma nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale. În decembrie 2011, deşi nu a fost finalizată inventarierea bunurilor deţinute de Institut, s-a decis casarea unor mijloace fixe şi obiecte de inventar a căror valoare a fost estimată la peste 127.000 de lei. Culmea, au fost casate bunuri noi, aflate în stare de funcţionare. O parte din bunurile casate au fost predate ca deşeuri firmei Globex Expedition SRL. “Predarea acestor deşeuri ridică suspiciuni întrucât în procesul verbal, semnat doar de directorul administrativ Cristian Costache, au fost cuprinse bunuri care nu au fost predate în realitate”, se precizează în raport. Mai mult, Cristinel Dumitru a transferat cu titlu gratuit către Universitatea “Dunărea de Jos”, fără aprobarea Ministerului de Externe, patru autoturisme, o autoutilitară şi un tractor.

Combinaţii penale
Directorul general Cristinel Dumitru a atribuit o parte din contractele de achiziţie publică, în valoare de aproximativ 63.000 de lei, unor firme din judeţul Galaţi, respectiv firmei  SYBLYS SRL, Bomo Still SRL, Winner Island SRL si SISA Concept SRL. Ultimele trei firme sunt controlate direct de Lucian Bogdan Popa. La primele două o are ca asociată pe Monalisa Popa, iar în ultima pe Gabriel Neagu. Lucian Popa a precizat că din punctul său de vedere a existat o relaţie contractuală pe care şi-a îndeplinit-o. În schimb, firma Sybylys este deţinută de Silviu Postelnicu. Interesant, de la firma Syblys a fost detaşat directorul executiv Andrei Cruceanu. Nici Cristian Costache nu s-a lăsat mai prejos. El a încheiat un contract cu firma Costas SRL, aceea de la care a fost detaşat la Institutul Hurmuzachi.  
 

×