x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Bani pentru orfani

Bani pentru orfani

28 Dec 2004   •   00:00

2004 - ANUL JURNALUL NATIONAL
In luna lui cuptor, reporterii nostri v-au impartasit drama copiilor orfani din Tighina. Saracia in care traiau micutii romani de peste Prut i-a impresionat pe cititorii de Jurnal care au donat suma de 7.400 de dolari.
SECHESTRATI. Copiii s-au jucat sub spravegherea sergentilor trasnistreni
August 2004. Dincolo de Nistru, la Tighina, viata era un adevarat iad pentru cateva sute de copii, "vinovati" ca invata limba romana. Zeci de orfani romani erau in pericol de a ramane pe drumuri din aceasta cauza. Si ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns, copiii traiau in conditii groaznice. "De-o parte, o cladire joasa, pe mijloc o alee cu banci si in dreapta, terenul de joaca. O curte mare, cu iarba verde si proaspata. Pe terenul de joaca insa nici urma de copii. Nu se jucau. Stateau cate unul sau cate doi-trei pe bancutele de pe marginea aleii. Cu fetele lungi si triste, cu privirea pierduta. Obositi si incovoiati de parca ar fi trecut deja printr-o viata de om plina de greutati. Orfani de 7, 8, 10 sau 15-16 ani. Insirati pe banci ca niste margele pe un lant descompletat, ramas de pe vremea bunicii", scria reporterul Jurnalului National ajuns in Tighina.

LUPTATOAREA. Mama micutilor de la scoala din Tighina este directoarea scolii, Maria Ungureanu. Aceasta femeie curajoasa a tinut legatura cu presa prin intermediul unui telefon mobil. Ungureanu era informata de transnistreni ca scoala va fi inchisa pe motiv ca nu era inregistrata la Tiraspol si deci functiona ilegal. Adevaratul motiv era insa acela ca la scoala micutii erau invatati limba romana. Iar pentru asta au platit scump. Pe 18 iulie le-au fost intrerupte curentul electric si apa, le-a fost sigilata bucataria. "Infometati, micutii au dat navala peste militienii transnistreni si au reusit sa ocupe si cladirea cantinei. «Am dormit mai multe nopti in paie, pentru ca lipisera usile. Militionarii ne puneau in ochi lanternele ori faceau zgomot ca noi sa nu ne odihnim»", i-a povestit micutul Alexandru reporterului Jurnalului.

TEROARE

"Militionarii ne puneau in ochi lanternele ori faceau zgomot ca noi sa nu ne odihnim" - Alexandru

COALIZARE
Drama orfanilor de la scoala internat din Tighina i-a impresionat pe cititorii de Jurnal. Asa a luat nastere campania "Ajutati orfanii din Tighina!". Timp de o luna, cititorii nostri au donat bani in conturile deschise la Banca Comerciala Romana. La finele campaniei s-au adunat 7.400 de dolari care au fost trimisi copiilor. Banii au fost ridicati de directoarea gimnaziului-internat din Tighina, Maria Ungurean. Acesta a fost primul ajutor real pe care scoala l-a primit in ultimii 15 ani.
×
Subiecte în articol: special