x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Bătălia pentru șefia PNL a intrat în linie dreaptă. Cîțu îi arată lui Orban că pâinea, cuțitul și pixul se află la el

Bătălia pentru șefia PNL a intrat în linie dreaptă. Cîțu îi arată lui Orban că pâinea, cuțitul și pixul se află la el

de Ion Alexandru    |    26 Mai 2021   •   07:32
Bătălia pentru șefia PNL a intrat în linie dreaptă. Cîțu îi arată lui Orban că pâinea, cuțitul și pixul se află la el

Liberalii au decis ca data Congresului pentru desemnarea noii conduceri a formațiunii să fie 25 septembrie. Oficial, doar Ludovic Orban și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat, însă tensiunile din interiorul partidului se acutizează. Premierul Florin Cîțu, despre care Orban susține că a ajuns la vârful politicii datorită lui, ar putea să-l contracandideze la congres, mai ales că beneficiază de sprijinul unor filiale importante, cum ar fi cea de la Cluj. Actualul lider liberal susține că are o relație de colaborare cu Florin Cîțu. Numai că, de la preluarea mandatului la Palatul Victoria, acesta din urmă a înlocuit, practic, toate „urmele” lui Ludovic Orban din aparatul guvernamental. Iar nu mai devreme de luni, Cîțu a anulat o decizie a predecesorului său, pentru a emite o alta, sub propria semnătură, prin care se constituie un al doilea guvern paralel la Palatul Victoria. Faptul că Orban se teme de Cîțu reiese și din invitația ca premierul să nu candideze, ci să facă parte din echipa sa, liderul PNL revenind chiar și asupra declarației halucinante făcute la începutul acestei săptămâni, când a lăsat să se înțeleagă că, într-un viitor neindicat, vaccinul anti-Covid 19 ar putea să fie administrat celor interesați contra cost.

 

După o ședință tensionată la sediul PNL, ieri s-a decis ca data Congresului pentru desemnarea noii conduceri centrale să aibă loc în 25 septembrie. La sfârșitul acestei săptămâni, se va întruni Consiliul Național, în cadrul căruia vor fi stabilite detaliile tehnice, detalii care, conform lui Ludovic Orban, „urmează să fie discutate și cu partenerul PNL”, adică cu președintele României, Klaus Iohannis.

Calendarul arată în felul următor: între 1 iunie și 15 iulie vor avea loc adunările generale ale organelor locale, pentru alegerea conducerilor locale; între 1 iulie și 10 august se întrunesc conferințele județene, iar între 10 august și 25 septembrie este perioada de campanie pentru candidații la conducerea centrală a PNL.

Deocamdată, oficial, doar Ludovic Orban și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat la șefia PNL. Tot oficial, premierul Florin Cîțu a admis că va candida pentru o funcție, dar a refuzat să spună dacă această funcție este cea de președinte al PNL.

Interesant este că Ludovic Orban simte pericolul și încearcă să-i pună lui Cîțu „piedică”, menționând că și-l dorește pe premier în echipa lui. Mai mult, actualul lider PNL îi reamintește lui Florin Cîțu că el a fost cel care l-a promovat. „A fost în echipa mea. În 2016, a fost ales senator, fiind parte din echipa mea economică. Apoi a fost ales din nou senator, iar, după alegeri, a fost desemnat premier. Eu sunt în echipa PNL de 30 și ceva de ani”, a precizat Orban.

 

Războiul semnăturilor

Rivalitatea dintre Orban și Cîțu se concretizează nu doar în declarații politice, ci și în acte administrative. Spre exemplu, luni, Florin Cîțu a emis o Decizie de prim-ministru privind constituirea și atribuțiile Comitetului e-guvernare și de reducere a birocrației. 

Două astfel de decizii au mai fost emise în trecut. Una în 2018, pe vremea Guvernului Dăncilă, privind constituirea Comitetului director pentru e-guvernare, iar a doua, anul trecut, privind constituirea comitetului interministerial pentru coordonarea eforturilor de reducere a birocrației și de simplificare a procedurilor administrative, în vederea eficientizării și îmbunătățirii serviciilor destinate atât cetățenilor, cât și mediului de afaceri, semnată în august 2020 de către Ludovic Orban. Ambele decizii au fost anulate de Florin Cîțu.

Practic, prin actul semnat luni, actualul premier a reconstituit Comitetul înființat de Viorica Dăncilă și modificat de Ludovic Orban, s-a autopus președinte al acestei structuri și i-a schimbat componența. Din noua structură vor face parte Secretariatul General al Guvernului, Autoritatea pentru Digitalizarea României, toate ministerele, Registrul Comerțului, Centrul Național pentru Răspuns la Incidentele de Securitate Cibernetică, STS, SRI (prin Centrul Național Cyberint), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Informatică, Comisia Națională de Strategie și Prognoză și institutul Național de Statistică.

 

Recidivă

Este pentru a doua oară. în ultimele luni, când actualul premier înființează un guvern paralel celui oficial. „Jurnalul” a dezvăluit, într-una dintre edițiile precedente, că Executivul pe care îl conduce Florin Cîțu oficial este format din trei facțiuni, fiecare controlată politic de către partidele care alcătuiesc Coaliția PNL – USR PLUS – UDMR, avându-i drept vicepremieri pe Dan Barna și Kelemen Hunor. Aceștia din urmă coordonează separat activitatea a câte unui grup de ministere conduse de miniștri cu același carnet de partid. Ei bine, la începutul lunii aprilie, Florin Cîțu a dispus înființarea unui prim guvern paralel, format din ministerele care compun Executivul oficial, la care se adaugă câteva instituții tot guvernamentale, care va propune, monitoriza și aproba măsurile „pentru revenirea României la normalitate de la data de 1 iunie 2020, în contextul pandemiei de Covid-19”. Iar, ca lucrurile să fie și mai „tari”, aceleași entități se autoverifică să vadă dacă au dus la îndeplinire ceea ce au aprobat.

Această structură se numește Comitetul Interministerial pentru revenirea României la normalitate de la 1 iunie 2021 în contextul pandemiei de COVID-19.

 

 

„Ucenicul” îi trage preșul de sub picioare „maestrului”. Contre inclusiv pe tema campaniei de vaccinare

Posibilitatea ca Florin Cîțu să-l contracandideze pe Ludovic Orban la șefia PNL este certificată și de susținerea pe care mai mulți lideri influenți din teritoriu, printre cei mai vocali fiind actualul primar al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, dar și președintele Consiliului Județean Alin Tișe. 

De la preluarea mandatului de premier, Florin Cîțu a reușit să scape de oamenii lui Orban de la Palatul Victoria și din structurile guvernamentale. De o parte a scăpat pe cale naturală, deoarece unii au devenit parlamentari. Alții, cum ar fi șeful Grupului de Comunicare Strategică, Andi Manciu, și-a dat demisia. Pe ceilalți, i-a demis Cîțu personal. 

Pentru Ludovic Orban, miza unui nou mandat la șefia partidului este mult mai mare decât a lui Florin Cîțu. Actualul președinte liberal a lăsat să se înțeleagă că nu exclude chiar o candidatură la Președinția României, în anul 2024.

Însă atacurile directe ale lui Cîțu la adresa lui Orban au loc, în ultima perioadă, fără perdea. Spre exemplu, la începutul acestei săptămâni, liderul liberalilor a declarat că, deși, în acest moment, vaccinurile anti-Covid 19 sunt gratuite pentru populație, într-un viitor imprevizibil situația ar urma să se schimbe și dozele să fie administrate contra cost. Surse politice susțin că declarația lui Orban țintea două obiective. Pe de o  parte, să impulsioneze astfel cât mai mulți români să se vaccineze, acum, cât e gratis, și, pe de altă parte, a dorit să-l pună pe premier într-o situație de dificultate, chiar înaintea congresului. 

Imediat după această declarație, reacția lui Florin Cîțu a fost fermă: „În România vaccinul este gratuit, nu a existat nicio discuție în Guvern, și va rămâne gratuit în următoarea perioadă. Îl puteți întreba pe domnul președinte (Orban – n.red.). Eu am spus despre ce facem la guvern, noi nu avem acele discuții. Eu am spus ieri (luni – n.red.) despre ce facem ca să aducem vaccinul cât mai aproape de cetățeni, dar nu este nicio discuție ca vaccinul să fie contra cost”.

Prins din urmă de propria declarație, Ludovic Orban a revenit, precizând că plata vaccinului nu va avea loc „în perioada de pandemie, nu până când nu se va ajunge la o imunizare colectivă (…). Sigur că am discutat cu premierul, am văzut și declarația. Nu e neapărat o contradicție. Am spus că la un moment dat se va ajunge la...când nu va mai reprezenta un pericol. (...) Eu nu am spus că acum se va renunța la gratuitatea vaccinului. Se va ajunge la un anumit moment, când va deveni un virus banal, să se folosească mecanismul obișnuit de vaccinare”.

×
Subiecte în articol: florin citu ludovic orban PNL