Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se spune despre Parintele Arsenie Papacioc ca e un sfant in viata. Unii descriu mersul lui ca fiind imponderabil si-l vad invesmantat in lumina. Altii simt deja miros de moaste in preajma lui. Iar maicutele de la manastire marturisesc ca „acum, in post, parintele e doar cin ingeresc, e de asa subtiime, ca-l poti ridica intr-o mana, nu mai e trup in el, doar duh".
Pe mine, Parintele m-a lasat sa vad in el Omul. Nu e putin lucru sa poti zari, cu sufletul abia intredeschis de emotia miracolului, un sfant punandu-si aura deoparte si cerand odihna. Puterea pe care Dumnezeu i-a incredintat-o, pentru a ne milui pe noi, e o dulce povara. Crucea, grea de spovedaniile miilor de credinciosi ce i-au trecut pragul chiliei in juma de secol, ii apasa umerii si inima. Dar Parintele o poarta cu drag, spre mantuirea noastra. Si nu sufera decat atunci cand, pe drumul Golgotei de astazi, mai aude voci trufase, care inca se indoiesc.Era trecut de mult de ora pranzului cand ne-a primit in chilia sa. Dis-de-dimineata tinuse liturghia, apoi plecase la capataiul unui suferind, dupa care se intorsese la manastire si spovedise coada lunga de oameni de dinaintea noastra. Si ne-a primit, desi era obosit, flamand si impovarat. Intr-o camaruta vecina, o maica ii incalzea pranzul. Probabil ca ar fi dorit sa manance, dar n-a vrut sa o faca inainte de a potoli foamea noastra.
Si l-am necajit pe Parinte cu multe din intrebarile puse. Erau intrebari adunate, inainte de plecarea spre Techirghiol, de la oameni cunoscuti sau straini mie, carora le fagaduisem solutii pentru incertitudini. Uitasem ca numai Dumnezeu poate sa vindece indoiala… Parintele a raspuns si la acele intrebari pe care le socotea erezii. Cu durere in glas, cu truda. Caci nevazuta cruce apasa si mai tare pe umerii sufletului lui. M-a dojenit si, prin mine, a certat bland lumea din care veneam si care inca mai cere si semne, si socoteala lui Dumnezeu. Iarta-ne, Parinte!
Despre Dumnezeu
Citește pe Antena3.ro
- E un pacat, Parinte, ca drumul spre suflet sa treaca prin minte? Sa mai cauti explicatii despre Dumnezeu, dupa atatea dovezi de iubire pe care ni le-a dat El? E pacat, de pilda, sa intrebi de cand e Dumnezeu in lume, cine L-a creat?
Papacioc: Nu raspund nimic! Dumnezeu exista si va veti convinge!
- Sunt tineri care-si pun aceasta intrebare, incercand sa-si explice totul… „El ne-a creat pe noi, dar pe El cine L-a creat?"…
Papacioc: Uite, m-au mai intrebat multi asta, spunand „nu exista Dumnezeu". Si le-am spus: „Ma, dar daca exista?". Ce fel de intrebari sunt astea? Cum ar putea sa intrebe un obiect pe cel care l-a facut „cum m-ai facut?"…, pai, iti sta mintea in loc cu intrebari asa de… „Cum L-a facut?"… Astea sunt eretice si numai necredinciosii intreaba chestiile astea. Aici este grozavia si un lucru trebuie sa constatati: suntem facuti! Nu putea sa ne faca decat un mare Mester! Nu vedeti? Gandim, poetizam, ne inspiram, vedem, viersuim, ne iubim, cream o serie intreaga de lucruri grozave care sunt dincolo de obiectiv, dincolo de abstract. Cine a facut aceste lucruri? Si noi intrebam cine L-a facut pe Dumnezeu?! Pai, tocmai asta este: Dumnezeu a facut totul si stiti cum a facut? A zis sa se faca si s-a facut! „Cine L-a facut pe Dumnezeu?" Pai, cine va poate raspunde? Te vei convinge. Te vei convinge...
- Cum trebuie interpretata fraza „crede si nu cerceta"?
Papacioc: Asta nu este in crestinism! Nu este in crestinism asa ceva, au facut-o oamenii. E bine sa crezi si apoi sa cercetezi, dar nu e o porunca anume „crede si nu cerceta"… Crede si cerceteaza! Fetita scumpa, va jucati cu lucrurile astea, Doamne fereste! Va spun, un frate al meu care a fost impuscat, baiat destept, dar care nu credea in Dumnezeu pana la varsta asta, stiti, pana in 18 ani, a fost prins de o ploaie in camp, cu niste trasnete. Si, ca sa scape, a inceput sa zica „Doamne ajuta!". N-a patit nimic si a constatat „A, deci exista!". L-a surprins. E in firea noastra asta, dar sunt niste lucruri asa de importante, incat depasesc orice logica si chiar si, in sfarsit, ratiunea asta, care tot de Dumnezeu e data. Dar tot cu o marginire ne e data.
- Cand un om devine credincios, cat la suta e alegerea lui si cat a lui Dumnezeu? (Parintele rade). Este scris in Biblie ca pe alesii Lui, El i-a hotarat de la inceput…
Fetita scumpa, nu se misca fir de par fara voia Lui Dumnezeu, zice. Si eu, la varsta mea de 90 de ani, m-am convins de lucrul asta. Pentru ca am avut foarte multe ocazii in care viata imi era in primejdie. In pustnicie, cu lupi, cu ursi, o serie intreaga de lucruri, si nu-mi dadeam seama in momentul acela de ce s-a intamplat, de-am fost salvat atunci. Ca era ilogic si totusi am fost salvat! De la Dumnezeu vin toate. Dar pe miscarea noastra. El zice, la proorocul Isaia, „dai vointa, iei putere!". Si intr-adevar, daca vrei sa faci ceva - ceva binecuvantat, fireste - porneste si te roaga la Dumnezeu si El te ajuta! Pe toti ne-a creat Dumnezeu inzestrati, cu minte, cu ratiune, cu vointa proprie.
- De fapt, toti suntem printre cei alesi
Toti, nici vorba! N-a creat pe unul anume, pe toti vrea sa ne mantuiasca! Insa ne-a creat liberi. Cand a predat Dumnezeu lui Moise Tablele legii, i-a spus: "Moise, aici e viata, aici e moartea! Aici e binecuvantarea, aici este blestemul!". Suntem creati liberi. Niciodata o creatie nu e buna, daca nu e si cu un pic de libertate. Ca sa respiram, ca sa… Si sa avem meritul ca facem si noi. Adica, noi sa pornim si sigur ne ajuta Dumnezeu. Caci meritele tot ale lui Dumnezeu sunt, dar plata o primim noi.
- Cum comunica, in zilele noastre, Dumnezeu cu lumea? Care sunt semnele cele mai evidente ca El inca ne iubeste si ne iarta?
O sa trasneasca pe ici, pe colea, ca sa va saturati! Asta-i raspunsul (rade)… Pai, mata nu vezi, mai fetito? Nu vezi ca rasare, ne da lumina, ne da cutare? Voi credeti la intamplare si eu trebuie sa va spun semnele… Toate sunt! Mai mult va spun si nu va spun eu, El zice: „Nu se misca fir de par fara voia mea!". Fetito, si nu e o interpretare gresita, pentru ca s-au facut si sinoade pe cuvantul acesta al Mantuitorului, ca tot ce-a spus El e adevarat, nu-i gluma, ca e Dumnezeu, fetito! E Dumnezeu care ne-a creat, stie totul. Orice gand! Fetito, da forma tuturor momentelor istoriei Dumnezeu, tot El conduce. Si un fir de par care misca stie Dumnezeu de el. Precis asta, nu-i figura de stil!
- De unde stim noi, ortodocsii, ca drumul credintei noastre este cel bun?
Pentru ca facem cum ne-a spus Hristos. El ne-a propovaduit: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata". Si facem ce a spus El. Deci, El era ordodox. El era adevarat.
- Iisus Hristos era ortodox?!
Problema se pune dupa ce au intervenit caderile. La 1054 s-au despartit catolicii si celelalte…, si atunci au inceput intrebarile. Ca adevarul acesta era, dovedit prin minuni. Pentru ca dogma se numeste: adevar de credinta revelat, cuprins in scriptura si-n traditie, practicat si aprobat de biserica. Deci, asta este! Aici, in Biserica, a fost o traditie: noi am trait 1054 de ani, de ani!, nu 1054 de ore sau de zile, ci de ani! Si s-au despartit catolicii si-au inceput intrebarile: ca au dreptate, ca n-au… Dar noi, ortodocsii - chiar si cuvantul ortodox inseamna adevarat - traim cum ne-a spus Hristos. Deci, El ne-a spus, El e ortodox!
Despre mantuire
- Ce trebuie sa faca un crestin pentru a fi mantuit?
Sa faca ce a spus Hristos. Sa se spovedeasca, sa tina de biserica, de valorile care-l ajuta la asa ceva. Si sa iubeasca pe oricine, ca iubirea e criteriu de judecata. Fara iubire nu poti sa faci nimic. Rupe din tine si pentru altii! Caci pe Dumnezeu il iubim in masura in care iubim oamenii. Masura asta este, ca noi traim si-n masura in care ne iubim. Nu se pacaleste. Asta e, sa duceti o viata crestina. Si, fara discutie, sa va spovediti, unde ne-a dat Dumnezeu puterea asta, sa ne iertam intre noi cu darul preotiei. Ca spune: „Ce iertati voi, iert si Eu, ce dezlegati voi, dezleg si Eu". Si din nevoia asta s-a facut preotia.
- Cum sa facem sa ne iubim vrajmasul?
Va dau un sfat: nu poti sa-l iubesti pe vrajmas de prima oara, dar asaza-te pe pozitia sa nu-l urasti. Si, daca te gaseste moartea pe pozitia de a nu-l dusmani, tu mori ca un iubitor de vrajmasi, cu harul lui Dumnezeu. Macar sa nu se dusmaneasca oamenii, caci vorbele de rau, fetito, au umplut iadul. Vorbele de rau se inregistreaza de catre Biserica la ucidere morala. Deci, esti ucigas daca vorbesti de rau. Pentru ca, repet, criteriul de judecata este iubirea. Si asta nu numai ca nu e iubire, dar e ucidere, Doamne fereste!
- De ce e nevoie sa ne spovedim?
Pentru ca te iarta de pacate! Sa stii, mata n-ai auzit?, v-am spus ca „ce iertati voi, iert si Eu", cu darul preotiei pe care-l avem. Pacatele ori se spun aici spre iertare, ca ne-a dat putinta sa ne iertam acum intre noi, cu darul preotiei, ori se spun la Judecata de apoi, dar nespuse nu raman! Pentru ca Dumnezeu poate sa faca orice. Dar un lucru nu poate: sa-si calce cuvantul! A spus asa, asa face. Deci, raiul e plin de pacatosi pocaiti, si iadul - plin de pacatosi nepocaiti, ca nu au ascultat de ce a spus Dumnezeu. Suferinta, fetito, e foarte necesara, sa stiti. Nu se poate fara suferinta, adica fara jertfa. Mantuitorul a spalat crucea de-a salvat lumea!
- Parinte, dar, dupa ce te spovedesti, pleci cu sufletul curat, iar diavolul, care te simte...
Te simte totdeauna!
- Atunci lupta mai indarjit sa te castige de partea lui. Deci, spovedania e o victorie, o curatire a sufletului, dar si un nou inceput de lupta cu diavolul...
Pai, da. Dar ce, lupta se opreste vreodata? Facem o viata buna nu ca sa ne luptam cu diavolul, ci sa ne mantuim. Ca ne ataca si diavolul, e altceva, dar el e un tolerat, el nu e o putere. Nu va dati seama? Satana - daca Dumnezeu e totul, e putere dumnezeiasca - el e o faptura, e un tolerat, e cazut, e blestemat... Dar traieste ca sa ne amageasca, stiti, sa ne trezeasca. Are si el un rost.
- Daca tot vorbim despre el, spuneti-mi de ce e un pacat mandria?
Mandria? Pentru ca, uite, el a cazut din Cer cu parerea de sine. A pretins ca este Dumnezeu, ca ar fi vrut sa fie Dumnezeu. Si numai prin doua cuvinte: „Eu sunt..." - atăt a zis satana. Ar fi vrut sa zica: Eu sunt Cel Ce sunt, adica Dumnezeu. Dar a cazut. Si va inchipuiti, s-a pedepsit in forma cea mai grozava si mai cumplita. A intrebat asa un frate, prin Pustnicu, zice „Parinte, imi vine mandria". Si celalalt i-a raspuns: „Bine faci, fiule, ca tu ai facut Cerul si Pamantul!". „N-am facut, parinte", „Mai, da’ destept mai esti, ca Acela care le-a facut s-a smerit!". Adica, Iisus Hristos Fiul. E groaznica asta, parerea de sine. Sa te supui, ca prin smerenie vin toate harurile asupra noastra si salvarea noastra numai prin smerenie e, pentru ca El este puterea suprema. Si, oricat am fi de grozavi, tot suntem departe de a implini ce-a spus. Asa..., de dincolo de inchipuire. Si, sigur ca toata lumea se va convinge. Eu, la varsta mea, dupa zeci de ani de preotie, am fost la multe capataie de morti. Toti incepeau sa vada dracii, intrau in lumea cealalta, si toti doreau sa mai traiasca o zi, sa se pocaiasca. Ca vazusera ce-i asteapta... Sunt semne, fetito, in fiecare clipa, daca esti credincios. In fiecare clipa sunt semne grozave.
- Stie cineva cum arata iadul?
Pai, cum sa nu se stie? S-a si descoperit o parte din iad. Iadul, mai intai, e numai si numai intuneric. E un foc care arde continuu, fara sa-si inchipuie lumea ce putere are, de mii de ori mai multa putere calorica decat asta de aici. Si e si intuneric. Si esti singur. Singur, nu te vezi cu nimeni. Pe cat timp? O vesnicie. Vesnic, vesnic, intotdeauna, niciodata altfel! De asta acum, pentru noi cel mai scump lucru dat de Dumnezeu este timpul pe care ni l-a ingaduit sa ne pocaim. Acum suspinam, ne pocaim, ne iertam, uite, prin asta (n.r. - arata patrafirul), ne-a dat toata posibilitatea sa ne salvam.
- Iar raiul cum arata?
Pai, n-am fost acolo, sa stiu (rade). Fericirea fericirilor, ce mai intrebati acum...
- Necuratul poate lua vreo infatisare pe pamant?
Fel de fel de infatisari. Poate avea chipuri, insa noi avem putinta de a discerne lucrurile, de a ne da seama daca e sau nu drac. Dar ia chip, el zice ca e Hristos, ia chip fel de fel... Dar, daca te invata altceva decat stim ca trebuie sa fim, adica sa nu te inchini, sa nu te rogi, daca apare si-ti spune asta, tu trebuie sa te inchini si sa te rogi, pentru ca crucea este Sfanta Treime cu toata inaltimea, toata adancimea si toata latimea (n.r. - se inchina). Tatal, Fiu si cu Sfanta Treime e invocata in Sfanta cruce si de aceea si fuge dracul de ea. E arma noastra de mantuire.
- Daca este un crestin care crede, in sufletul lui, in Dumnezeu, dar merge pe calea de mijloc, are o viata mai calaie asa..., nu prea se duce la biserica, nu tine post...
Fetito, acela nu este un credincios care se spune ca e salvat! Daca nu te manifesti, degeaba. Adica, degeaba pe undeva crezi, caci faptele te mantuiesc! Faptele pe credinta, nu credinta fara fapte! Faptele, nu „dolce far niente", dulce trandavie... Iar la biserica nu te duci degeaba, acolo primesti haruri deosebite. Ca si daca intri intr-o parfumerie si nu cumperi nimic, cand iesi afara tot mirosi a parfum, dar intr-o biserica? Chiar daca n-ai venit sa iei ceva anume. Duhul sfant te ajuta, te lumineaza.
- Ce calitati trebuie sa aiba un preot pentru a fi un bun duhovnic?
Sa aiba constiinta ca are putere mare, sa aiba cumintenie, sa fie activ. Sa fie cum spune Biserica, sa le slujeasca oamenilor, sa spovedeasca cu ravna. Bineinteles ca are dreptul si el, ca e tot om, sa se apere. Sunt intrebari la care numai prin fapte se poate raspunde. Duhovnicul trebuie sa respecte cu foarte multa dragoste pe cel care spune lucruri foarte grave. Pentru ca daca scapa unul de la inec, de la o apa păna la găt, e un merit. Dar nu-i mai mare meritul ca l-ai scapat pe altul de la o apa foarte adănca? Este o bucurie pentru cel salvat si nu-i mai arde sa-l certe, ca de ce e ud?
Despre copii
Va intreb si eu: „De ce?".
Stie Dumnezeu de ce, ca sunt cu rost mare. Faptele parintilor, neastamparul lor, se rasfrang asupra copiilor. Parintii care au facut impreunari nepermise, au facut o serie intreaga de lucruri de paganism, pentru ca nu se casatoresc pentru scopuri inalte, ci pentru placeri. Dar placerile nu sunt scopuri, sunt conventionalitati. Scopul este stimularea continua reciproca pentru mantuirea sufletelor. Pentru ca, uite, se casatoresc sau, mai bine zis, se impreuna, si raman insarcinate, si zamislesc copii in posturi, in astea, toate sunt niste randuieli care nu trebuie incalcate. Rabda Dumnezeu, se mai poate face si exista ingaduinta, ca cei mai multi copii sunt sanatosi, dar se nasc si malformati. Pentru pacatele parintilor.
Pai, se lupta sa faca, dar e foarte greu, ca el exista asa. Se mai poate, mai sunt sanse... Sa se pocaiasca! Citim toata ziua pentru ei, ca multi vin cu copii la mine.
Copiii morti, daca sunt botezati, devin ingeri. Cei care sunt nebotezati, cei avortati sau morti fara botez, exista si ei! O parere relativa a unor Sfinti Parinti spune ca pruncul avortat „nu ar fi la bine, pentru nebotez, nici la rau, pentru nevinovatie". Nu ma amestec, noi ii pomenim la proscomidie, stiti, pe „pruncii inainte de vreme", caci „pruncii inainte de vreme" sunt copiii acestia avortati. Proscomidia e pregatirea liturghiei, unde se transforma painea in trup. Si, inainte de asta, facem o pomenire acolo, vii si morti, toate categoriile de morti...
Asta nu putem spune. Dar, pentru ca nu sunt botezati, si Mantuitorul spune: „Numai cine va fi botezat...", nu sunt in Raiul Raiurilor, dar si pentru nevinovatie - nu sunt in chinuri. Asta ar fi o judecata a noastra, a oamenilor. Pentru ca fara discutie ca sunt nevinovati, dar exista! Si nu pot fi in chin!
Se pot ruga, sigur! Ei ne vad! Pentru ca acesti copii exista, chiar dreptul roman spune: „in fast conceptus...", „copilul, odata zamislit, are drept de cetatean". Copilul e autonom in pantecele mamei, nu e mama stapana pe el.
Au pacate de tot felul, stiu ei. Sa se pocaiasca, sa se roage sa aiba copii. E valabila casnicia, pentru ca sunt cununati, nu putem sa dam inapoi. Insa si copilul e mare dar de la Dumnezeu.
Sa nu cumva! Fereasca Dumnezeu sa se faca asa ceva, biserica nu-i recunoaste p’astia! Nici nu se pune problema! Avem stiinta de a face asta, dar nu se poate... N-au copii, sa infieze vreun copil, lucru care se intampla, in sfarsit, sa ajute unde au copii multi, au atatea lucruri de facut si ei!
Domnilor cititori (rade)... Sa stiti sa muriti si sa inviati in fiecare zi. Sa stii sa lupti, sa te jertfesti si sa mori in fiecare clipa, ca sa poti sa fii prezent in fiecare clipa. Sa mori pacatului si sa inviezi virtutii. Adriana Oprea-Popescu
CV
Arsenie Papacioc
- 15 august 1914 - s-a nascut in satul Misleanu, com. Perieti, din judetul Ialomita.
- 1941 - a fost arestat si condamnat, sub regimul maresalului Ion Antonescu, pentru apartenenta la miscarea legionara.
- 1946 - se elibereaza din inchisoare si se calugareste. Isi face anii de ucenicie monahala la Manastirile Cozia si Antim din Bucuresti.
- 1947 - se retrage intr-o padure si traieste ca un pustnic aproape doi ani.
- 1949 - este calugarit la Manastirea Sihastria, sub ascultarea vestitilor nostri duhovnici - Arhimandritul Cleopa Ilie, in calitate de staret, si Ieroschimonahul Paisie Olaru.
- 1949-1950 - este sculptor la Institutul Biblic.
- 1951 - este hirotonit preot la Seminarul Monahal de la Manastirea Neamt. Poarta numele de Parintele Anghel.
- 1952-1958 - este preot la Manastirea Slatina-Suceava.
- 1958 - este arestat din nou, pentru ca facea parte din grupul „Rugul Aprins". Condamnat la 20 de ani munca silnica, a fost gratiat in 1964 de la Inchisoarea Aiud.
- 1965 - este numit paroh in comuna Filea de Jos, din eparhia Clujului; a mai fost preot si duhovnic la Manastirile Caldarusani, Dintr-un Lemn si Cernica.
- 1969 - 1970 - este staret al Manastirii Cheia-Prahova;
- din 1976 - este duhovnicul Schitului Sfanta Maria-Tomis, intemeiat de Patriarhul Justinian la Techirghiol;
CONTINUARE: Un soldat in haine preotesti
