Antonio Momoc: „Tinerii din generația Millennials pot influența alegerile”

Specialist în comunicare politică şi marketing electoral, politologul Antonio Momoc a analizat pentru Jurnalul Naţional campania electorală pentru alegerile locale din 2016 şi influenţa reţelelor sociale în viaţa politică românescă. Conferenţiar doctor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti, Antonio Momoc este titularul cursurilor de Marketing politic, New Media şi comunicare politică 2.0, Comunicare online şi Publicitate electorală şi autorul lucrării “Comunicarea 2.0. New media, participare şi populism”.

Ce rol va juca facebook-ul în cele două campanii electorale din acest an, localele din iunie şi parlamentarele din toamnă?

Facebook este şi va fi în alegerile din 2016 un filtru excelent prin care se pot cerne partide şi candidaţi. Pe facebook nimeni nu scapă de analiza critică a userilor cetăţeni. Deci, actorii politici care vor convinge pe reţelele sociale prin autenticitate şi prin orientare către problemele reale, economice şi sociale ale oamenilor, nu pe cele identitare, etniciste sau naţionaliste, vor avea câştig de cauză.

Se mai poate repeta scenariul prezidenţialelor din 2014, când forţa reţelelor sociale a răsturnat toate calculele electorale în turul al doilea?

Legea partidelor permite înfiinţarea unui partid politic cu trei membri, dar tot legea obligă la câteva mii de semnături pentru înscrierea candidaţilor. Ceea ce favorizează în continuare partidele mari, formaţiunile cu resurse umane şi financiare solide. Turul doi a dispărut tot prin înţelegera partidelor mari. Acest lucru nu poate fi răsturnat de reţelele sociale, ci de Curtea Constituţională. Este greu de crezut că se va repeta vreun sceariu, mai ales că la alegerile locale şi generale vom avea un singur tur. Aşa cum arată acum lucrurile, candidaţii în funcţie sau candidaţii partidelor mari par câştigători. De exemplu, în Bucuresti, Gabriela Firea nu trebuie să facă mare lucru pentru a câştiga primăria, mai ales că are un partid mare în spate. Doar problemele de natură penală ale liderilor PSD ar putea-o împiedica să câştige detaşat. Pe de altă parte, un context emoţional ar putea mobiliza nehotărâţii spre candidatul societăţii civile care pare a fi Nicuşor Dan şi astfel lucrurile să semene cu cele din 2014. Însă chiar Nicuşor Dan are o problemă: el nu mai reprezintă societatea civilă câtă vreme are un partid în spate. În plus, mesajele sale sunt anti-partide, anti-politică, anti-sistem, ceea ce este deja perceput de anumiţi intelectuali ca fiind un mesaj anti-democratic şi populist.

Există vreun partid românesc care a înţeles puterea facebook-ului în timpul unei campanii electorale sau formaţiunile politice sunt încă neadaptate la noile tehnologii?

Majoritatea partidelor au înţeles forţa internetului. Doar că cele mai multe operează cu amatori, ca şi până acum. Puţini actori politici înţeleg că, de fapt, comunicarea politică online se face permanent şi mai puţini politicieni investesc în managementul reputaţiei online sau în traininguri de dezvoltare profesională pentru echipele lor de comunicare online.

Cine va conta mai mult anul acesta, influenţa televiziunilor sau cea a reţelelor sociale? Este televiziunea un mediu perimat?

Nu este deloc perimată televiziunea. Majoritatea românilor consumă televiziune. Internetul trebuie să sensibilizeze mediile tradiţionale pentru a intra cu mesaje în mainstream. Nu canalul de comunicare în sine convinge, ci cine şi cum îl foloseşte.

Care ar fi diferenţa între publicul televiziunilor şi utilizatorii noilor medii de socializare? Este acelaşi public, ce îi separă?

Pot fi unii şi aceiaşi oameni. Mulţi români se uită la televizor şi simultan comentează, share-uiesc sau dau like pe reţele sociale. Facebook a devenit aproape un canal mainstream. Cred că mai multe lucruri îi leagă decât îi separă. Caută soluţii credibile la o criză economică şi politică interminabilă.

Cum ar trebui să arate strategia unui partid în campania electorală pe facebook?

Aici nu pot raspunde decât punctual. Depinde de brandul politic, de obiective, de resurse, de poziţia în sondaje, daca e la putere sau în opozitie...

S-a tot vorbit despre generaţia “Millennials”. Care ar fi caracteristicile ei? Poate influenţa politica din România?

Eticheta generaţia “Millennials” se referă la persoanele cu vârste între 18 şi 34 de ani, întâmplător categoria de vârstă cea mai prezentă pe facebook, care spre deosebire de generaţiile anterioare ar fi mult mai preocupată de dezvoltare personală, stabilitate financiară, educaţie şi carieră, iar achiziţionarea unei case sau a unei maşini ar reprezenta pentru ei stadiul de împlinire şi dezvoltare deplină. Evident că acest public activ şi implicat influenţează politica atunci când participă la vot sau la proteste publice.

Cum apreciaţi campania electorală din punct de vedere al mesajelor electorale? Am văzut deja celebrele “Vorbeşte cu Mutu” sau “Cheamă-l pe Cristi!”...

Din păcate şi la aceste alegeri locale mesajele lipsesc. Candidaţii demonstrează că au rămas la acelaşi nivel din anii `90 şi sunt incapabili să înţeleagă că societatea românească a evoluat enorm. Din acest motiv comunicarea e lipsită de profesionalism, mesajele sunt caraghioase, ieftine, caracterizate de improvizaţie, iar precampania unor candidaţi dă dovadă de umor involuntar. Precampania pentru locale din acest an marcată de haosul din partidele mari, de incoerenţele în desemnarea candidaţilor, o precampanie afectată de lipsa acută de cadre, de oferte clare şi de soluţii pare a fi un îndemn pentru oameni să stea acasă. Campania din mai ar putea fi ocazia pentru partide să se trezească, dar probabil că nu este în interesul lor să iasă din amorţire.

Ce şansă au anul acesta candidaţii anti-sistem de tipul Nicuşor Dan şi partidele de tipul USB sau M10?

Au şanse destul de mici pentră că votul într-un singur tur favorizează partidele mari. În plus sistemul electoral este În continuare etanş şi nu permite prea multor actori noi să intre în competiţia electorală câtă vreme există bariera semnăturilor. Dar la Bucureşti Uniunea Salvaţi Bucureştiul a reuşit totuşi să depună semnăturile şi prin urmare doar mesajul lor, originalitatea abordării şi credibilitatea candidaţilor pe care îi propun ar putea să convingă alegătorii.

Retragerea lui Marian Munteanu din cursa pentru primăria Capitalei a fost interpretată ca o nouă “victorie” a reţelelor sociale şi a societăţii civile. Aşa să fie?

A fost într-o bună măsură un răspuns al societăţii civile, o formă de presiune asupra clasei politice dinspre lideri de opinie, jurnalişti şi influenceri. Mare parte dintre aceştia se exprimă şi se manifestă în mediul online, pe reţele sociale sau pe bloguri. A fost o reacţie a unui organism viu, a unei societăţi din ce în ce mai matură, a unei părţi a societăţii implicate civic care foloseşte internetul ca pe o agora unde amendează, critică sau respinge ceea ce este sau poate deveni o ameninţare pentru democraţie. Pe facebook oamenii comentează, ridiculizează, argumentează şi când şi dacă e cazul se organizează chiar şi pentru proteste în stradă. Au facut-o în 2012 în semn de solidarizare cu Raed Arafat, în 2013 pentru Rosia Montană şi în 2015 după tragedia de la Colectiv.

După Dan Diaconescu şi Victor Ponta, Munteanu a fost alt nume care a mizat pe discursul naţionalist-ortodox. De ce nu “prinde” un astfel de discurs în România?

Mesajul naţionalist-ortodox prinde la o parte din public, dar nu la un public majoritar. Ortodoxia este o trăsătură a identităţii noastre naţionale, românii o afirmă alături de latinitate. Introducerea ortodoxiei într-un mesaj politic este problema pe care o au naţionaliştii. A amesteca problemele politice, care sunt probleme publice, administrative, ale tuturor cetăţenilor, ortodocşi sau neortodocşi, credincioşi sau atei, cu o promisiune religioasă este periculos. Spaţiul public modern este un spaţiu al tuturor cetăţenilor indiferent de credinţa lor. Statul modern este laic, este neutru din punct de vedere religios, el permite prin lege în mod egal tuturor cultelor să existe, nu privilegiază o Biserică sau o religie anume. În felul acesta sunt protejaţi toţi cetăţenii. Discursul naţionalist-ortodox, aşa cum a fost discursul legionar, propune o abordare a problemelor publice, adică problemele tuturor - credincioşi şi necredincioşi - din perspectiva unei singure părti, a uneia religioase. Ceea ce vine în contradicţie cu o Constituţie laică, cu o lege fundamentală care protejează în mod egal şi nu privilegiaza o Biserică în dauna altora. Statele fundamentaliste sau teocratice sunt cele unde Legea religioasă este Constituţia, de exemplu în cazul societăţilor islamice este Șaria, Coranul reprezinta Legea supremă în stat. Societatea civilă din România respinge această perspectivă în care legea religioasă, să spunem Biblia ortodoxă, ar funcţiona ca lege supremă în stat. O altă problemă a discursului naţionalist-ortodox este aceea că încearcă să rezolve probleme de secol XXI cu soluţii de secol al XIX-lea, din perioada de formare a statelor-naţiune. Acest lucru a fost amendat prin reacţia cetăţenească şi la alegerile prezidenţiale din 2014 împotriva lui Victor Ponta care se prezentase cu sloganul "Mândru că sunt român". Cetăţenii vor soluţii la probleme actuale economice, legate de nivelul de trai şi de calitatea vieţii, oamenii nu vor dispute imaginare identitare, istorice, care generează tensiuni sau conflicte interconfesionale sau interetnice.

Azi de exemplu nu mai există un lider naţionalist, de tipul Vadim Tudor. Locul PRM-ului pare să fi rămas gol. Cine ar putea profita, mai ales că în ultima vreme şi Traian Băsescu a mizat pe cartea naţionalismului?

Atât Traian Basescu cu tema refugiaţilor musulmani, cât şi Bogdan Diaconu de la PRU cu tema moscheii, au preluat mesaje naţionaliste. Autohtonismul, posibila transfomare a României într-o colonie sunt alte teme pe care le regăsim şi la Marian Munteanu. Aceşti actori, cu aceste mesaje, o arată sondajele, nu trec de trei, patru procente.

Există pericolul ca pe scena politică românească să apară în viitor un partid de tipul UKIP, Syriza sau Frontului Naţional din Franţa? Am văzut recent o vizită a lui Marine Le Pen la Sinaia...

Sunt încercări permanente de revitalizare a curentului naţionalist şi, de aici, a unei formaţiuni politice puternice eurosceptice, populiste şi naţionaliste. Contextul permite: ameninţarea terorismului, Rusia lui Putin şi războiul din Ucraina, imigraţia necontrolată din spatiul UE, recesiunea, şomajul, criza zonei euro pot surescita aceste mişcări populiste anti-europene. Grupul pentru România din care fac parte actorul Florin Zamfirescu (care a fost prezent la Sinaia), Marian Munteanu, Dan Puric şi alţii, poate pune bazele unui asemenea partid. Dar în aceeaşi măsură PRU sau PMP pot merge pe această direcţie. Crize majore interne sau internaţionale îi pot ajuta să crească la nivelul de popularitate al omologilor lor din Europa.