x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Licitaţie secretă de 20 milioane €

Licitaţie secretă de 20 milioane €

de Elena Stan    |    Diana Dumitriu    |    25 Noi 2009   •   00:00
Licitaţie secretă de 20 milioane €
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Secretomanie maximă la licitaţia de 20 de milioane de euro organizată de Ministerul Mediului pentru achiziţionarea de componente IT pentru Sistemul Integrat de Mediu. Deşi ofertele au fost deschise încă de luni, 23 noiembrie, ieri nici unul din angajaţii ministrului interimar al Mediului, Elena Udrea, nu a vrut să dezvăluie numele firmelor participante la licitaţie.



"Pentru faza de calificare, aflată în derulare, au depus documentaţia solicitată trei mari firme: Siveco, Asesoft şi Ness", au relatat pentru Jurnalul Naţional surse apropiate procesului. Oficial, firmele respective refuză să confirme implicarea în achiziţia derulată de Ministerul Mediului (MM). Numele Siveco şi Asesoft sunt cunoscute şi prin implicarea în zona politică, fiecare din cele două companii câştigând câte un contract pentru elaborarea softului utilizat în alegerile de anul trecut. Astfel, Siveco a obţinut contractul pentru elaborarea softului utilizat la stabilirea rezultatelor de la euroalegerile din 7 iunie 2009, pe când Asesoft, prin firma sa Team Net, a elaborat programul software folosit la alegerile uninominale din noiembrie 2008. Ness România a fost înfiinţată în 1993 şi a avut contracte de furnizare de soluţii IT pentru Electrica Banat sau BRD Finance.

INFORMAŢII ASCUNSE
Atât Ministerul Mediului, cât şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) au refuzat să confirme numele celor trei firme care s-au înscris în licitaţie invocând faptul că nu cunosc dacă legea le permite să facă publice aceste informaţii. "Metoda utilizată pentru desemnarea firmei care se va ocupa de implementarea Sistemului integrat de mediu este licitaţia restrânsă accelerată. Aceasta presupune două etape. În prima etapă se va face evaluarea candidaţilor, astfel încât aceştia să fie eligibili pentru a participa la licitaţie. În etapa a doua cei care au fost acceptaţi de comisia de evaluare vin şi depun oferta tehnică şi pe cea financiară. În prezent nu putem spune cine va participa, deoarece nu am finalizat analizarea documentelor depuse de firmele interesate. Putem spune că au fost primite trei oferte, dintre care două consorţii alcătuite din câte trei firme şi una de la o firmă în nume propriu", ne-a explicat Constantin Ciprian Ghioc, vicepreşedinte al ANPM.

PARTICIPARE FOARTE RESTRÂNSĂ
Deşi autorităţile aşteptau circa cinci oferte au primit doar trei. "Restrânsă este, deoarece poţi impune o limită minimă pentru numărul de oferte primite, precum şi o limită maximă. Asta ca să nu stai să evaluezi nenumărate oferte. Termenul de «accelerat» se referă la termenul de soluţionare a licitaţiei. Astfel, licitaţia se va finaliza în maximum 32 de zile, nu în 52. Din comisia de evaluare a documentelor de calificare fac parte trei evaluatori de la ANPM, doi de la ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Mediului, precum şi patru evaluatori cooptaţi", ne-a explicat Ciprian Ghioc.

Durata contractului va fi de 24 de luni de la data atribuirii lui după criteriul preţului cel mai scăzut. Vor fi selectaţi candidaţii a căror capacitate profesională îndeplineşte minimum 80 de puncte din totalul de 100 de puncte.

COINCIDENŢE SUSPECTE
Deşi licitaţia SIM a fost pregătită asiduu în ultimii trei ani, momentul de derulare a acesteia coincide cu preluarea şefiei de la Mediu de către Elena Udrea, blonda de la Turism. Momentul ales pentru desfăşurarea licitaţiei ridică semne de întrebare, deoarece incertitudinile politice persistă în această perioadă electorală, în care România este condusă de un Guvern demis. Alte instituţii din subordinea MM au implementat astfel de sisteme pe sume mult mai mici de 20 de milioane de euro. Sistemul asemănător achiziţionat de Apele Române a costat 3 milioane de euro.

×
Subiecte în articol: special