Magia si puterea unei felicitari

Revelionul este sarbatoarea nocturna dedicata celui mai vechi zeu al omenirii, Anul, personificare a Soarelui. El este numit An Vechi inainte de a muri, la miezul noptii, de Revelion, si An Nou imediat dupa renastere.

Anul, tata al marilor zei ai omenirii (Zeus, Saturn, Craciun, Shiva, Mitra), se naste, creste, imbatraneste, moare si renaste dupa 365 de zile. In raport cu data nasterii si mortii sale, sfintii calendarului popular sunt si ei mai tineri sau mai batrani: Sanvasai (1 ianuarie) este, conform legendelor populare, un tanar care sta calare pe butoi, iubeste si petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezinta zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sangiorzul (23 aprilie) si Santoaderii sunt tineri, calari pe cai; Santilie (20 iulie) si Samedru (26 octombrie) sunt maturi, dupa care urmeaza generatia sfintilor-mosi, Mos Andrei (30 noiembrie), Mos Nicolae (6 decembrie), Mos Ajun (24 decembrie) si Mos Craciun (25 decembrie). Varsta inaintata a divinitatilor din luna decembrie prevesteste moartea Anului, identificat in cultura populara cu Craciun.

CELEBRAREA. Mai mult de un mileniu si jumatate, pana in secolul al XIX-lea, romanii au celebrat Anul Nou in ziua de Craciun. Sarbatoarea Anului Nou, dupa ce a fost despartita de sarbatoarea crestina a Nasterii Domnului si mutarea ei la data de 1 ianuarie, pe locul unde romanii celebrau in antichitate Calendele lui Ianuarie, s-a numit Craciunul Mic, Ingropatul Craciunului, Ingropatul Anului si, in final, Revelion. Ciclul sarbatorilor de Anul Nou este impartit de noaptea de Revelion in doua perioade simetrice. Prima parte, cuprinsa intre sacrificiul ritual al porcului, la Ignat, si miezul noptii de Revelion, se suprapune peste zilele premergatoare solstitiului de iarna, cand se mareste noaptea, sporesc frigul si intunericul. Aceste fenomene ale naturii alimentau spaima oamenilor ca lumea merge spre pierzanie, ca va veni momentul cand Sfantul Soare va disparea definitiv de pe cer. Soseste insa fenomenul spectaculos al solstitiului, cand Soarele incepe sa urce pe bolta cerului, iar ziua sa creasca putin cate putin. A doua parte a ciclului, care se desfasoara sub semnul sperantei generate de renasterea Anului, este cuprinsa intre miezul noptii de Revelion si Boboteaza. Obiceiurile, actele rituale si practicile magice redau, in prima parte a ciclului, teama, dezordinea si haosul generate de imbatranirea si moartea Anului Vechi, iar in a doua parte, dupa miezul noptii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea si echilibrul.

Prin numeroase sarbatori si obiceiuri romanii imblanzesc curgerea necrutatoare a timpului, umanizand fenomenele naturale desfasurate independent de dorinta si vointa lor: sacrificiul ritual al porcului; prepararea alimentelor rituale din grau (colaci, turte) si din carne de porc (piftie, carnati). Credinta ca se deschid mormintele si se intorc spiritele mortilor printre cei vii; abundenta ospetelor si petrecerilor cu excese de mancare, bautura, distractie, gesturi, cuvinte si expresii licentioase, Perinita, supravietuiri ale unor practici orgiastice. Activitatea cetelor de feciori care redau prin colinde si numeroase acte rituale drama nasterii si mortii anuale a divinitatii si, in sfarsit, stingerea luminilor la miezul noptii pentru a reda intunericul si haosul desavarsit provocate de moartea divinitatii. Urmeaza, dupa cateva clipe, aprinderea luminilor care simbolizeaza nasterea divinitatii An si, o data cu aceasta, a timpului si lumii inconjuratoare. Se credea ca in acest timp benefic se deschide cerul, ard comorile si vorbesc animalele. Se alunga spiritele malefice prin zgomote de tot felul (bice, clopote, strigaturi), se invoca rodul bogat prin diferite obiceiuri (Plugusorul, Semanatul, Sorcova) si acte rituale, se incearca norocul, se afla ursita, se intocmesc calendarele meteorologice (din foi de ceapa, din coji de nuca etc.), se impaca pricinile, se savarsesc acte de toleranta si ingaduinta, se incepe simbolic lucrul si altele. Datorita vechimii sarbatorii Anului Nou si mutarii datei Nasterii Domnului de la 6 ianuarie la 25 decembrie, peste locul celebrarii zeului Craciun, ordinea desfasurarii obiceiurilor din aceste scenarii rituale nu se mai respecta in totalitate.

FELICITARILE. Sistemul felicitarilor si al urarilor intru multi ani, fericire si sanatate, belsug adresate atat de frecvent in zilele ciclului sarbatorilor de Craciun si Anul Nou se incadreaza in marea categorie a actelor "de propitiere". Urarea care ne sta pe buze la marile sarbatori, "La multi ani!", a fost, initial, o vraja pentru transmiterea sanatatii, prosperitatii, fericirii, anilor multi prin puterea si magia cuvantului. Urarea directa, dorinta exteriorizata sub forma imperativa, exprima dorinta omului de altadata de a da semenilor sanatate, fericire, bogatie etc. De aici a incoltit credinta nemarginita in puterea cuvantului, care, odata pronuntat, este in stare sa provoace aparitia obiectului sau a faptului desemnat.

De-a lungul secolelor si mileniilor, urarea directa a fost apoi intens folosita in toate domeniile de viata sociala. Urarile contin dorinte pentru viitorul imediat: inceputul unei zile, seri, nopti (buna dimineata, buna ziua, buna seara, noapte buna), despartirea pentru o perioada de timp (drum bun, mergi sanatos, la revedere, cu sensul reintalnirii dupa intoarcere), inceputul unei activitati (succes, spor la treaba). Urarea si blestemul (ardi-te-ar focul, alegi-s-ar praful etc.), formule imperative adresate unei persoane, se bazeaza pe aceleasi mecanisme psihice. Dorintele exprimate sunt pozitive in cazul urarii si negative in cazul blestemului.

CU "BUHAIUL"

Buhaiul este un obicei agrar structurat dupa mo- delul colindelor, practicat la Anul Nou, sinonim cu Plugusorul (Moldova). Buhaiul, denumire populara a taurului, a fost, inainte de aparitia crestinismului, unul din substitutele zoomorfe ale zeului trac Dionysos si ale zeului iranian Mithra, jertfit in ziua de 25 decembrie. Acelasi nume, buhai, il poarta si piesa din recuzita cetei de plugusor sau de buhai. Cu acest instrument se imita in timpul colindatului ragetul taurului, straveche divinitate agrara. Buhaiul se confectioneaza dintr-un vas de lemn (putina, donita, cofa), impodobit pe dinafara, caruia i se scot cele doua funduri. Una din gurile vasului, care functioneaza drept camera de rezonanta, este astupata cu o piele de animal (oaie, capra, vitel) bine intinsa si cu un orificiu prin care trece o suvita din par de cal. Buhaiul este purtat de un membru al cetei sau, cand acesta are dimensiuni mai mari, in sanie sau caruta trasa de boi sau cai. Prin trecerea parului de cal printre degetele umezite se obtine un sunet grav, ciudat si nemuzical, care aminteste de mugetul sau de ragetul taurului infuriat. Instrumentul si glasul acestuia pastreaza amintirea scenei sangeroase cand era jertfit taurul, substitut al zeului Dionysos si al zeului Mithra, peste care crestinismul a suprapus Nasterea Domnului Iisus. Buhaiul a fost atestat la romanii si aromanii din sud-estul Europei, de la care a fost preluat si de alte popoare vecine.

Mai putini colindatori

LA MUZEU. La oras, traditia o gasesti in vitrine

Domnica Ghet, din Vrancea, ne-a luat la colindat de cand a pus ochii pe noi. "De Anul Nou, la noi se zice Plugusorul. Cand eram mica, erau cete de colindatori cu baieti mai mici, dar si cu baieti mari. Abia asteptam sa crestem, sa le facem baietilor mai mari colac. De Anul Nou mergeam cu Sorcova, dar si cu Steaua sau Capra. Inainte nu incuia nimeni portile. Eu nu inchid calea copiilor care vin sa colinde. Dupa ce ca sunt cu fiecare an care trece mai putini, sa le mai inchid si poarta! Sa simta si ei ca e sarbatoare, sa mai stie si ceva din vechi. Acum am venit cu opincile in picioare, asa am mers prin metrou, toata lumea ma intreba din ce sunt facute, de unde sunt."

"In prag de Nou An, oamenii lauda gospodarii de seama ai comunitatii. Prezenta, in seara de ajun a noului an, a mastilor pe ulitele satelor din Moldova are o motivatie mult mai profunda. Oamenii sunt convinsi ca, respectand si ducand mai departe obiceiurile strabunilor, vor avea parte, in anul care vine, de holde imbelsugate si livezi rodnice, de sanatate si putere. La noi, in sat, spune Iulia Goran, mester popular prea bine cunoscut, se obisnuieste ca in ziua de ajun a Anului Nou pe ulite sa umble mascatii, intr-o singura ceata, denumita diferit de la o asezare la alta. Ceata reuneste toate personajele mascate, ursul, capra, uratii, frumosii, ursarii. Jocul ursului este spectaculos. Ursii joaca la comanda ursarilor, tineri imbracati cu haine colorate, cu sepci pe care sunt lipite oglinzi si globuri. Se spune ca spiritele rele sunt inlaturate prin prezenta acestor animale, dar si prin pocnirea biciului de la plugusor, cu zgomotele talangilor si cu buhaiul." (Loreta Popa)

PLUGUSORUL NE UNESTE

Multi stramba din nas cand aud de traditii, dar sunt si multi care mentin viu focul si reusesc sa le pastreze. La Palatul Parlamentului din Capitala, la sfarsitul lui decembrie, mesterii populari adunati la Muzeul Satului au expus costume traditionale, ornamente pentru bradut, margele de toate culorile si formele, icoane pictate pe sticla. Sarbatorile, care reunesc de obicei o familie, pregatesc fiecare om sa devina mai bun, mai curat, mai luminos. Ninsorile acopera pamantul, aduc pacea visata, iar Colindul si Plugusorul cantate si rostite in dulcele grai romanesc ne unesc. Mariana Stanescu, redactor muzical, incearca sa mentina vii traditiile romanesti din zona Bihorului, mai precis Beius: "La noi se pastreaza foarte bine datinile, obiceiurile si costumul popular traditional. De cand se lasa Postul Craciunului, femeile termina lucrul campului si raman doar cu animalele de pe langa casa. Pun razboiul si incep sa toarca, sa teasa. In aceasta perioada incep sezatorile, la cate o gospodarie unde sunt si fete de maritat. Astfel se da posibilitatea tinerilor sa se cunoasca. Aici, tinerii invata de la cei batrani colindele. In zona noastra sunt mai multe tipuri de colinde, atat laice, cat si religioase, iar pana la Craciun, respectiv Anul Nou se merge la colindat. La Anul Nou, se desface ceapa, se taie in jumatate si se asaza sase de-o parte si sase de cealalta. Se pune un graunte de sare se lasa de azi pe maine si in functie de cata zeama lasa fiecare foita de ceapa asa va fi fiecare luna din an. Mai mult sau mai putin ploioasa. Oamenii tin la aceste traditii". (Loreta Popa)

CALENDAR

La Craciun si Anul Nou batranii satelor apreciaza prin ingenioase mijloace lunile anului bogate sau sarace in precipitatii. Aceste prognoze meteorologice sunt numite calendare: din foi de ceapa, de pita, din coji de nuca, din carbuni aprinsi. Cel mai cunoscut este calendarul din foi de ceapa. Tehnica ghicitului in calendarul de ceapa cuprinde mai multe operatiuni: taierea unei cepe mari in doua parti egale; alegerea a 12 foi (cupe) de ceapa; curatarea pielitei de pe fata interioara; botezarea foilor de ceapa cu numele lunilor anului; punerea sarii pisate in cupe, in cantitati egale; asezarea lunilor anului in rand, incepand cu ianuarie si incheind cu decembrie, in camara sau intre ferestrele locuintei. Dimineata se citeau, dupa cantitatea de apa stransa in cupele foilor de ceapa, lunile ploioase sau secetoase ale anului. Pentru prognozele meteorologice pe perioade mai scurte de timp (saptamana, zi si chiar moment al zilei) se folosea un alt tip de calendar, al vietatilor-oracol, care isi modifica insa comportamentul la schimbarea presiunii si umiditatii atmosferice: porcul, soarecele, albinele, cocosul, furnicile si altele.