Turul Franței, o joacă pe lângă Traversarea Bucureștilor

Ieri s-a sărbătorit Ziua Bicicletei. În București, doar doi bicicliști au fost fericiți: Klaus Iohannis și Nicușor Dan. Președintele a fost pe post de Lance Armstrong, orbitând în zona Ambasadei Chinei, al doilea – primarul  - a dat la pedale nu mai mult de vreo 500 de metri. Doar să iasă bine la TV. Restul bicicliștilor din București și-au continuat aventura în botul capotelor din trafic, printre gropile-crater sau cu picioarele la fereală să nu sară câinii. Sau șobolanii, câteodată.

Să tai Bucureștiul, dimineața, la ora de plecare la serviciu e mai greu ca în Turul Franței. E o experiență cu adrenalină, unde greul începe din sud, acolo unde nu-i dâră de pistă și nici zonă specială pentru bicicliști. Traficul e atât de dens că n-are loc să se strecoare o pedală printre mașini. Dacă ai tupeul să te bagi printre cele ce zac în așteptare ești urmărit de privirile fioroase ale șoferilor: doar să atingi vopseaua că te alegi cu cruci, morți și flegme. Câteodată, blocat între o groapă proaspăt apărută în bulevardul principal și STB-ul care geme de lume, tragi în plămân fumul dens și negru al poluării Bucureștiului. Pas, să treci prin Tineretului în drum spre Unirii. Aleile sunt atât de crăpate și rupte că „mountain bike-ul” țopăie. E traseu cu surprize: nu-ți rupi bicla, îți rupi gâtul. Privești atent, cu frică, în marginea aleilor: au apărut șobolani. Cică guzganii au început să sară la picioare, sună o legendă a parcului administrat de Nicușor Dan. „Sar și la coaie, taică”, știe un nene de-și duce zilele prin hotarul parcului cu lăstărișul crescut cât un copil. 

La Tineretului ești mândru că ai bicicletă – ăia cu mașinile sunt „în adormire”, în aglomerația groasă. Pe la Budapesta tot nu e drum de bicicletă, sunt câini care latră și te trimit în nostalgia anilor  ’90, când haitele săreau la turul pantalonilor. În sfârșit, la Unirii cu ai ei pietoni care îți amintesc de tot neamul că ești călare pe trotuar – unul subțiat de timp și proastă administrație - și nu în botul autobuzelor care trec ca vijelia, alături de sirenele Poliției. De aici începe partea ușoară.

Bicicliști și nu prea

Cu cât urci spre nordul bogat, cu atât ai spațiu de mișcare pe bicicletă. Doar că, surpriză, bicicliști nu-s. Apar doar „profesioniștii”, ăia de cară mâncarea în spate. Din când în când mai răsare călare pe velociped unul îmbrăcat corporatist. Cu cămașă și ud pe la subțioară. În rest, „pârtia” e goală. Sunt mult mai mulți care folosesc trotinetele electrice: unul cu punga de piață agățată de gât, altul în costum, cu ghiozdan în spate, încă unul cu ochelari de soare, deși picură, și în trening. Mai toți îi privesc de sus pe minoritarii care dau la pedale. Pistele sunt cu schepsis. Cel puțin la Ateneu și la Guvern, unde te trezești ori pe banda mașinilor, dar pe contrasens, ori călare pe vreun pieton, pe trecere nesemnalizată. În fine, pe Aviatorilor e altă viață: miros de tei, trotuar cât juma de autostradă, bandă de bicicliști roșu-lucios. Nu e nimeni, calci pedala, dai în Herăstrău. Unde e și un centru de închirieri de biciclete. Acolo e Nicușor Dan, primarul urbei, care saltă un velociped. Dar nu plătește nimic. 

„Vrem apă caldă! Ție-ți arde de bicicletă?”

E zece fără ceva mărunțiș, „gulere albe” sunt adunate la centrul de închirieri. Freamătă emoția, se știe că vine primarul Capitalei. Discuții „eco”, biciclete curate. Pe la „și ceva” apare și Nicușor. Cu mască, sacou albastru și pantaloni gri,  ghiozdan în spate și scârțâind în pantofii lucioși. „Shiny, shiny, shiny shoes”, râde o puștoaică care trece spre metrou. Primarul nu o bagă în seamă. E înconjurat de admiratorii din primărie. Apare și ministrul Mediului. Nicușor Dan începe timid o discuție în vârf de mască cu demnitarul. În timp ce vorbește, edilul își trece adesea mâna prin părul des și se leagănă pe picioare. În spatele lui, nu mai departe de doi metri, zace ditamai vraful de gunoi, rezemat de un copac, între o trotinetă electrică și gura de metrou. Uniforme de locali, sunt în dispozitiv în apropierea primarului. Și, deodată, bubuie: „Băăăă, ție-ți arde de bicicletă? Dă-ne apă caldă! Vrem apă caldă, că ne mănâncă goangele”. Dintr-o mașină care așteaptă pe carosabil, unul este nemulțumit. Îi țipă primarului că l-au cotropit și țânțarii și că a stat toată iarna fără căldură. Nicușor Dan se face că nu aude, unul din suită râde măgărește. Se deblochează traficul, protestatarul pleacă. Șeful localilor din dispozitiv îi face semn cu degetul mare în sus. 

Citește pe Antena3.ro

Care e cauza morții lui Silviu Prigoană. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce mânca

Nicușor Dan se pune, din nou, la taclale oficiale. De la metrou iese un tânăr. E spre serviciu. Are o mimică de „iote-l și p-ăsta”, se oprește și îi strigă: „Dă-ne apă caldă, boss”. Nicușor se întoarce cu spatele la el și se caută în geantă. Nu se văd bani scoși, dar își alege velocipedul. Are probleme cu șaua, habar n-are cum se reglează. În cele din urmă pleacă spre parc. Și traversează strada prin loc nepermis. 

Raiffeisen la pământ, Nicușor Dan - alandala

Aleile Herăstrăului sunt goale. Primarul Nicușor Dan pedalează la ralanti încadrat de Tanczos Barna, ministrul Mediului, și Steven van Groningen, șeful Raiffeisen Bank. Bicicletele hurducănă prin gropile asfaltului. Trebuie să ajungă la o locație unde  edilul va vorbi despre cum e să fii biciclist în București. 

Se zărește o pistă sub pietrișul aleii, nu seamănă cu cele ale administrației locale. În acest caz, edilul ar putea deveni contravenient. Hotărârea 304/2009 a Consiliului General spune, la articolul 3, că este permisă intrarea cu biciclete în perimetrul parcurilor doar pe trasee special amenajate și semnalizate în acest sens. Nu-i bai, primarul pedalează fără griji, de se întreabă suita de ce merge atât de lent. Răspunsul e simplu: în fața locantei unde se va ține dezbaterea e un zid de camere de luat vederi, trebuie să surprindă orice mișcare de pedală. În marginea trepiedelor, belea: șeful Raiffeisen dă de pământ. Bicicleta lui se sprijină de „muntele” Barna. Nicușor scapă ghidonând alandala privind spre „tragedia de imagine”. Pe urmă, primarul se pune în front, într-un fel de comitet de primire. Trebuie să ajungă și președintele României.

Apariția lui Iohannis e ca sosirea la finish a echipei Astana, la Turul Franței. Întâi e liniște. Zbârnâie un elicopter, în depărtare încă nu se vede nimic. SPP-iștii de serviciu trag cadre cu cei prezenți. Sunt doar reporterii, baie de mulțime nu mai e. Dinspre bulevard apare plutonul: Klaus Iohannis e în mijloc, pedalează accelerat, ține trena. Subofițerii de pază sunt în jurul liderului, pe bicicletele lor, ca într-o strategie de etapă pentru câștigarea  „tricoului galben”. Ca și Lance Armstrong, președintele României face cu mâna publicului compus din cameramani, în sunet și bâzâit de flash-uri. Se îndreaptă singur spre dezbatere. Acolo, Nicușor Dan îl așteaptă într-un fel de poziție „drepți-ghiocel”. Suita calcă pe iarbă, se duce spre discuții. Aleile rupte ale parcului, străjuite de boscheți înalți, sunt goale. Au dispărut toți bicicliștii. La dezbatere, Nicușor Dan afirmă apăsat: „Chiar dacă am vrea să facem piste pentru biciclete, nu avem unde!”