Ilie Stamate, mascota de 140 de ani a lui Ceauşescu. Un cioban român a cărui legendă a făcut înconjurul planetei

Se spune că ar fi trăit în jur de 140 de ani! Conform datelor deţinute de unii, chiar mai mult. Însă important nu este neapărat dacă această vârstă a fost sau nu atinsă.

Un bărbat parcă cioplit în piatră. Un dac veritabil, cu faţa arsă de soare. Scoborât din desişul munţilor. Purta o barbă lungă, patriarhală. Umbrele Sfinxului din Bucegi păreau că au ajuns în localitatea sa, Firizu, aproape de Drobeta Turnu Severin. Florile neasemuite ale costumului său popular îi acopereau pieptul ca nişte veştminte sfinte. Un cioban simplu, cu căutătura privirii ageră, cu pieptul bombat şi palma strânsă pe bâta-i păstorească. O căciulă de lână stufoasă, cum poate că numai ciobanii de înainte de 1900 mai purtau. Cu nasturi făcuţi din piatra râului. Chiar aşa, bumbi găuriţi cu mâinile lui vânjoase şi opinci rupte din carnea mioarelor sale. Aşa arăta, puteţi să-l admiraţi în fotografie pe Moş Mandău, cum i se zicea lui Ilie Stamate, ciobanul român care ar fi trăit aproape un secol şi jumătate şi a cărui legendă a făcut înconjurul planetei. Un om care nu se despărţea de oile şi caprele sale. Într-o vreme când mergea pe la inaugurările de obiective socialiste ale lui Ceauşescu avea o capră pe care o chema, nu se ştie de ce, Buşa. O iubea atât de mult, încât numai nu dormea cu ea. Ar fi luat-o cu el până şi la întâlnirea cu şeful statului dacă nu l-ar fi împiedicat secretarul de partid al comunei, ce-i avea grija. Stamate, un om care s-a hrănit cu ciuperci şi mere pădureţe. Arunca cu securea în capul misteţului de-l ucidea. Se păzea de lupi cu bâta. Ar fi mutat din loc şi luna de pe cer dacă astrul ar fi periclitat sănătatea mioarelor. A fost martor la evenimentele importante ale planetei, deschizând ochii în al doilea deceniu al secolului al XIX-lea. Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor, războiul de independenţă, de fapt toate conflagraţiile importante ştiute, până în epoca Ceauşescu, la toate a asistat în postura de cioban în pădurile Severinului, acolo de unde se trage şi unde şi-a dat obştescul sfârşit în anii ‘70, mai precis în localitatea Firizu, comuna Ilovăţ. Însă el de loc este din satul Rudina, comuna Bâla, localitate din apropiere de Firizu. Aşadar,după calcule, dacă a mai trăit ceva ani după un reportaj al televiziunii române în care bătrânul este prezentat ca aniversându-şi al 138-lea an de viaţă (1966), din punct de vedere scriptic, matematic, a trăit mai bine de 140 de ani. Primarul comunei Ilovăţ susţine că a murit în 1975. “După ultima verificare făcută de noi la Primărie a murit în 1975”, a spus Grigore Andronie. Şi sătenii locului confirmă faptul că a mai trăit destul de mulţi ani după acel film de aniversare. Având în vedere faptul că în 1966 avea 138 de ani, a trăit până la 147 de ani (în 1975). Însă nu avem certitudinea pe care o dă actul de naştere. O altă sursă, una din cărţile despre longevitate ale vremii se arată că s-a născut în 1833, iar în anul 1971, anul apariţiei volumului, încă trăia. Bărbatul a avut trei neveste de pe urma cărora au rămas trei fete şi un băiat. De casa sa are grijă acum un strănepot, Ion Mogoşanu.

“Omul trebuie să se păstreze ca să trăiască mult”
Controversele sunt mai multe. Ioan Safta îl descrie aşadar în cartea sa - “Cît trăim - cît putem trăi?” - alături de alţi longevivi. “Ilie Stamate, cioban din judeţul Medhedinţi, a trăit 136 de ani. El îşi amintea bine de domnia lui Alexandru Ioan Cuza şi de războiul de independenţă. Ilie Stamate, referindu-se la secretul longevităţii sale şi la filosofia unei vieţi lungi, scria: “Omul trebuie să se păstreze ca să trăiască mult, să nu bea, să nu fumeze, să muncească. Am fost cioban toată viaţa, am trăit printre brazi şi stejari, nu am cunoscut beteşugul”. Ion Bordeianu în cartea “Secretul vieţii lungi sau cum să rămânem tineri” scrie de longeviv: “Decanul centenarilor din România este moş Ilie Stamate din satul Bereşti, comuna Rudina, judeţul Mehedinţi, născut în 1833. Toată viaţa a fost cioban. Este sănătos şi munceşte şi acum (1971, anul apariţiei cărţii - n. red.)”. Şi Ilie nu s-a sfiit să mai trăiască ceva ani…

Se hrănea cu hribi şi mere pădureţe
Am stat de vorbă cu cel care i-a întocmit actul de deces. Dumitru Popescu, acum octogenar, l-a cunoscut foarte bine pe bătrânul Ilie Stamate. A lucrat la Primăria locală, ca secretar. Autorităţile comuniste îl trimiteau deseori pe Popescu după moş Mandău, cum îi ziceau toţi, să-l aducă în faţa reprezentanţilor de seamă ai partidului, în special în întâmpinarea lui Nicolae Ceauşescu. Ilie Stamate devenise un fel de mascotă. Şeful statului era prezent prin ţară la fel de fel de inaugurări, iar bătrânul longeviv era prezentat şi el peste tot. Ilie Stamate a stat de vorbă de multe ori cu secretarul general al partidului comunist. Atât de des, încât şi-a permis să îi dea lui Ceauşescu sfaturi de viaţă. “Când s-a inaugurat hidrocentrala de la Porţile de Fier, am primit dispoziţie de la partid să meargă câteva maşini, autobuze, şi printre ăştia să merg şi eu personal cu moşul. Şi moşu’ s-a întâlnit cu Tito şi cu Ceauşescu acolo, la Gura Văii, i-a salutat, s-au făcut fotografii. Eu eram cu el, mă întrebau când s-a născut, de unde e, ce a mâncat, cum a trăit. Ceauşescu îl lăuda, îi era drag de el. Era cam şmecheraş moşul. Spunea să trăiască şi ei mulţi ani, le zicea să nu mănânce cadavre, aşa zicea el la carne: “nu mâncaţi cadavre dacă vreţi să trăiţi mult”. Ceauşescu răspunde: “Bine, moşule”. Dădea mâna cu el, făcea fotografii. La inaugurarea minei de la Tg. Jiu sau fabrica de apă grea, cum se numea, era şi Ceauşescu. A fost şi moşul atunci…Apoi au venit nişte redactori francezi să îl fotografieze, şi l-au întâlnit la căminul de bătrâni de la Ilovăţ, care era în casa unui fost ministru de interne. Ilie Stamate era un om primitiv, avea haine de ţăran, de lână, şi nasturii la haină erau făcuţi din pietre de pe râu, scobea acolo până-i făcea găurile de forma nasturelui”, povesteşte Dumitru Popescu, cum am spus, aflat şi el la o vârstă venerabilă. Ion Belitu, fost miliţian, şeful de post al comunei pe vremea moşului, l-a cunoscut şi el foarte bine. El spune că bătrânul i-a încredinţat secretele longevităţii sale. “Eu, domnule şef, îmi spunea, am trăit cu buruienile din pădure. Găseam bureţi, îmi gătea baba (ultima soţie - n. red.), mai îmi da şi lumea. Că le spuneam, măi, mie carne să nu-mi gătiţi, şi nu mânca. Eu am trăit cu fructe mai mult, cu mămăligă. Cu lapte, brânză”, îmi povestea moşul. A băut câte puţin, dar când pleca cu oile la munte nu bea. A trăit în aer curat. Îi plăcea să cioplească în lemn la pădure şi făcea tot felul de lucruri pe care le vindea pe câte o ţuică, pe câte o bere pe la oamenii din sat. Bâte, bote făcea, însă le făcea frumos, le încrusta. Era un om cumpătat şi liniştit. Nu se certa cu lumea, doar cu câte un pădurar că băga oile sau vitele pe acolo”, povesteşte Belitu, acum nonagenar.

Bătrânii de 90 de ani spuneau că dintotdeauna tot bătrân l-au ştiut
Cei care l-au cunoscut mi-au povestit multe alte lucruri extraordinare despre el. Dar până să vă încredinţez din nou din mărturiile lor, să vedem cum a ajuns el în atenţia mediului online abia acum, în 2014. British Pathe deţine în arhiva sa un fragment dintr-un Jurnal TV care îl prezintă ţanţoş şi vioi la 138 de ani. Se spune că propaganda comunistă i-a umflat un pic vârsta. Cert e că la acea vreme fiul său avea 90 şi ceva de ani. Negăsind acte, comuniştii i-au eliberat un certificat de moarte în care i-au trecut că a murit la 118 ani, aşa după ureche, însă toţi sunt de părere că a trăit mult mai mult. “Nu se ştia anul când s-a născut şi au zis: hai să punem şi noi un an, ca să nu fie registrul fără an de naştere. Au ajuns la concluzia să pună anul 1872, dar nu cred ca ăsta să fie anul de naştere, pentru că am avut bătrâni de 90 de ani care spuneau că dintotdeauna tot bătrân l-au ştiut, iar acum ajunseseră ei aproape centenari”, spune Grigore Andronie, primarul comunei Ilovăţ. Protocoalele bisericeşti de la 1828, când spun alţii că s-ar fi născut Ilie Stamare, singurele acte în care se înscria pe atunci naşterea unui copil, nu mai există. Să vedem cum e văzut Ilie Stamate în înregistrarea video păstrată (ataşată). Iată ce spune comentatorul reportajului, încadrat la rubrica Contemporani. “În vremea Revoluţiei de la 1848 era flăcău în toată firea, avea 20 de ani. 49 de ani la 1877, 86 la izbucnirea primului război mondial şi 135 la intrarea echipei Ştiinţa Craiova în categoria A. Decanul de vârstă al ţării este, bineînţeles, oltean. Astăzi, Ilie Stamate din Firizu, raionul Turnu Severin, are 138 de ani. Cu soţia lui Stanca a trecut de nunta de aur. E drept, a mai avut două neveste, dar în secolul trecut. Ilie Stamate lucrează, cântă din gură şi din frunză, povesteşte multe şi de demult, nu stă locului o clipă . Ne-a fost imposibil să vi le arătăm pe toate. Nu-i nimic, îl vom vedea în anii următori...”.

Desfăcea pănuşa de porumb cu dinţii
E interesant cum îl vedem noi, care încă nu am aflat nimic despre el în fotografia pusă în circulaţie de consăteanul său Elvis Dobrescu, dar şi din scurtul fragment filmat existent în arhive. Ars de soare pe faţă, drept ca un brad, însă rezemat în toiag, omul pare încă un bărbat voinic, în putere. Cu barba sură şi haine îngrijite, Ilie Stamate pare coborât din cărţile de istorie, asemenea lui Badea Cârţan. Am încercat să-i desluşesc trasăturile şi să-i aflu secretele din ograda ce apare în micul jurnal în care e prezentat ca un patriarh. Părul şi barba albe. Sprâncenele albe. Un pic de chelie în capul rotund. Urechile lungi. Poartă costum popular. Degete lungi, cu unghiile crescute, pe alocuri tăiate. Ochii uşor închişi. Fără multe riduri, doar între sprâncene, două-trei cute înfipte adânc se disting la o privire atentă. Vorbeşte cu gura căscată larg, păcat că nu îi auzim şi vocea. Gesticulează în timp ce vorbeşte. E surprins apoi în faţa casei acoperite cu ţiglă stând la un fel de clacă cu cei tineri. În spate se vede gardul rar, din beţe ceva mai groase, cum era obiceiul pe atunci, şi nu din scândură lată. Copiii îi stau aproape, desfac cu toţii porumb. Toţi poartă costum popular, ca în zilele de sărbătoare şi aşa cum se găteau românii atunci când aveau musafiri (pe cei care filmau). La un moment dat trage cu forţă de o pănuşă. Pe care nu o poate desface cu palmele şi recurge la dinţi. Probabil avea o dantură de invidiat. Apoi e surprins plimbându-se vioi pe malul unui râu, apoi oprindu-se cu drag în faţa unui copac din ogradă. Întinde braţul şi culege un măr.

Sfâşietor doinea din frunză
Elvis Dobrescu, un consătean de-al lui Stamate, îl recunoaşte în filmuleţul cu pricina. “Senzaţional! Cel mai bătrân român a trăit la Firizu… Eu am auzit de moş Mandău de la bunicii şi consătenii mei din Firizu. Am chiar şi o fotografie cu el (foto alăturat), găsită pe sub pat la ţară, în sacii de fotografii ai bunicului meu, Ion Mohora. Nu ştiu cât a trăit moş Mandău. Înţeleg că informaţiile sunt contradictorii; ba chiar că ar figura pe lista cazurilor incomplet dovedite sau chiar falsificate de centenari. Sigur este că a bătut suta de ani. Şi că sfâşietor doinea din frunză…M-ar bucura să-l văd pe moş Mandău şi Firizul meu drag în Guiness Book…”, spune Elvis Dobrescu, care este hotărât să transforme casa străbunicilor săi din Firizu într-un fel de muzeu al satului. Din păcate, povestea lui Ilie Stamate, moş Mandău, pentru consăteni, este incompletă pentru că nu există nici o altă referinţă credibilă. Ba, mai mult, o sursă arată că Ilie Stamate a murit în 1974, la 145 de ani, iar alta îl are trecut pe bătrân pe lista cazurilor incomplet dovedite de centenari (http://www.grg.org/CalmentFraud.html). Însă reportajul video îl surprinde acasă în 1966 şi se spune că a mai trăit câţiva ani murind la începutul deceniului şapte al secolului trecut.

În partea a doua a reportajului, ce va apărea zilele acestea, veţi afla ce mai spun cei care l-au cunoscut sau au auzit de el de la părinţi, bunici, cunoscuţi.
________________________