Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cum am coborat pe Aeroportul Charles de Gaulle, franceza a devenit, dintr-o limba pe care o gasisem in cartile lui Dumas si ale lui Anatole France, ale lui André Gide si ale lui Proust, o limba vie. Vorbeau oamenii in franceza, dar vorbeau si locurile care aveau o poveste de spus, prin placute asezate frumos de primarie in calea parizianului, dar si a turistului, vorbeau si firmele, prin jocuri de cuvinte. Bulevardele sunt mari, cladirile sunt frumoase si, oriunde te uiti, vezi ceva care te scoate din drumul tau si te atrage. Dar dincolo de maretie, Parisul e seducator prin micile magazine pline de flori sau de scoici, de carne sau de haine, prin vitrinele imense ale marilor firme de haute-couture, dar si prin firmele mici si cochete.
In Jardin des Tuileries gasesc o placa de piatra care spune: 'Din aceste locuri, pe 1 decembrie 1783 au plecat fizicianul A.C. Charles si Marie-Noël Robert in nacela primului mare balon cu hidrogen. Aéro-Club France'. In apropiere de Sacré-Coeur, o alta placuta povesteste despre un alt balon: In 1870, razboiul si asedierea parisului i-au dat lui Nadar ocazia sa adauge un ultim episod carierei sale de aeronaut. Incepand cu 4 septembrie, el isi instaleaza, revolutionar, compania sa de piloti de aerostate in Piata Saint-Pierre: baloanele sunt destinate nu numai observarii liniilor inamice, dar si comunicatiilor postale. Pe 7 octombrie, un balon nou se ridica in mijlocul multimii venite sa asiste la lansare; in nacela se afla ministrul Gambetta. Victor Hugo, martor la scena, o descrie astfel: «Era frumos. Un soare bland, de toamna. Sub balonul lui Gambetta flutura flamura tricolora. S-a strigat: Traiasca Republica!»'. Ridic privirea, e acelasi soare balnd si parca vad cerul invadat de baloane.
Baloanele cu nacela devin minuscule intr-o vitrina, iar Tour Eiffel, cu picioarele imense de otel, dantelate, rafinate si indestructibile, se multiplica, isi schimba culoarea cafenie in auriu, argintiu si roz-aprins si atarna pe o sarma, pe care un barbat o flutura in cautare de clienti in fata Luvrului.
Pe o latura a muzeului, o panza cu o poza ce imita arhitectura, scrie: 'Acest afisaj contribuie la finantarea restaurarii acoperirii si fatadelor Salonului Patrat, acoperirii din jurul Curtii Sfinxului si a cadrului galeriei lui Apollo din Muzeul Luvru'. Imi place cand reclamele se justifica. Imi place cum, in Paris, primaria si firmele vorbesc cu trecatorii. In metrou, pe linia 10, am vazut pe un afis o cheie sol si urmatoarea avertizare: 'Va sfatuim sa nu raspundeti solicitarilor muzicantilor care canta in trenuri, din moment ce nu sunt autorizati. Sa le dati bani inseamna sa incurajati aceasta activitate. Pentru a va propune o destindere muzicala de calitate, RATP acrediteaza in fiecare an, prin casting, peste 300 de muzicanti, acesti artisti sunt autorizati sa-si exerseze arta numai pe coridoarele statiei de metrou'.
La statia Abbesses, sub titlul 'Cultura metroului – Povestile metroului', o placuta anunta: 'Statia Abbesses este una dintre cele mai adanci din retea (36 de metri sub nivelul strazii) si, de asemenea, singura statie care da acces direct la colina Montmartre, celebra mai ales pentru artistii ei. Cu ocazia renovarii statiei Abbesses (2007), Regia de Transport a comandat asociatiei artistilor «Paris-Montmartre». Opere originale, pentru a armoniza spatiile sale cu acest mediu urban exceptional'. Deasupra, o alta placuta prezinta istoria unuia dintre cele mai vechi edificii religioase din oras: Saint-Pierre de Montmartre a fost ridicat pe locul unde se afla un templu dedicat zeului Marte. A fost inchis in timpul Revolutiei, iar in 1794 i s-a construit un turn destinat instalarii telegrafului optic al lui Chappe, care a functionat pana in 1844. Pana si pe Bazilica Sacré-Coeur exista doua afise din panza, de pe care se poate afla ca in acel loc, 'de 125 de ani, zi si noapte, cineva se roaga la Dumnezeu'.
Afise mari, colorate, cu oameni care au capete de animale, fac in metrou apel la calatori, cerandu-le, cu umor, sa ramana civilizati in orice imprejurare. 'Cand e la 86 de decibeli, o confidenta nu mai are nimic confidential', scrie pe unul dintre panouri.
Numele de firme sunt amuzante si fac trimiteri subtile. Restaurantul 'Le violon dingue', adica 'vioara nebuna', si-a capatat numele dupa ce a fost alungat 'r'-ul din 'violon d’Ingres'. O florarie se numeste 'Au nom de la rose' (iar cartea lui Umberto Eco – 'Numele trandafirului'). O firma ce vinde corpuri de iluminat are pe frontispiciu 'Arlumiere' (iar 'ar' ar putea veni de la 'art', arta) si biblicul 'Que la lumière soit' ('Sa fie lumina!'). O librarie din Montmartre se numeste 'Le singe qui lit' (maimuta care citeste), iar o alta ia in joaca numele celebru al Mona Lisei: 'Mona lisait' ('Mona citea'). O agentie de voiaj poarta numele exploratorului 'Thomas Cook', parca pentru a spune ca, pana la urma, orice calatorie presupune o explorare, o aventura. Exista 'haute couture', cu haine unicat, dar exista si un loc al carui nume sugereaza o coafare exclusivista: 'Haute coiffure'.
Umbland pana la epuizare prin orasul plin de povesti, cuvintele lui Anatole France mi-au revenit iar si iar in minte: 'C’est pourquoi j’aime Paris d’un immense amour'.
