x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Cu asfaltul pe plajă, în Vama Veche

Cu asfaltul pe plajă, în Vama Veche

de Diana Scarlat    |    29 Iul 2011   •   21:00
Cu asfaltul pe plajă, în Vama Veche

Asfaltul din Vama Veche a devenit doar un pretext pentru a-i aduce pe vamaioti mai aproape de mare. Pentru unii inseamna mai mult spatiu pentru a-si parca masinile, rulotele sau motocicletele, pentru altii inseamna bucuria de a se plimba cu bicicleta pe cativa kilometri de plaja. Iar pentru amatorii de arta, acelasi asfalt a transformat Vama in spatiu de intalnire la concerte in aer liber sau la expozitii.

In Vama Veche, nisipul a fost invadat de asfalt, dar asfaltul a fost imediat acoperit de acelasi nisip, dar si de arta si spirit liber. Satul care reprezenta refugiul cultural al ge­neratiilor ’60-’70, apoi al rockerilor din anii ’80-’90, a devenit statiune turistica, insa spiritul i-a ramas neatins, facand sa se transforme chiar si asfaltul in pretext pentru arta. In final, nisipul a invins asfaltul iar arta ii transforma hotelieri in participanti activi la viata culturala. Terasele se intrec in picturi si colectii de obiecte de arta, din ce in ce mai multi organizeaza concerte aproape in fiecare seara, teatrul a devenit, la randul sau, o modalitate de a aduce cat mai multi clienti la mese iar unii hotelieri au inteles de la inceput ca in Vama trebuie sa ofere ceva deosebit celor care se cazeaza si gazduiesc expozitii de pictura sau chiar si-au conceput spatiile de cazare ca "bazare" de arta. In rest, strazile din Vama sunt ornate cu cercei, bratari si coliere hand-made, impletitori de codite colorate, pictori care vand pe bani putini portrete sau peisaje si haine facute de designeri tineri. Toate fac strazile asfaltate din Vama Veche sa arate ca un imens bazar plin cu obiecte de arta, care atrage mii de oameni in fiecare week-end.

"Am venit aici pentru ca am auzit de la prieteni de Vama Veche si am vrut sa vedem cum e. Acum n-am mai vrea sa plecam. Sunt oameni extraordinari, distractie, muzica live si asa ceva nu gasim in alte parti", ne-a marturisit Hans, un austriac indra­gos­tit de Vama. Acelasi lucru spun si al­tii, turisti veniti din toata lumea, multi dintre ei ajunsi din curiozitate in Romania, in cautare de aventura. "Nu stiam nimic despre Ro­mania cand ne-am hotarat sa venim aici. Nu stiam ce ne asteapta iar de pe in­ter­net am aflat lucruri nu chiar frumoase despre tara voastra, dar cand am ajuns aici ne-am dat seama ca e cu totul alta lume. Avem deja cateva zeci de prieteni si ne place foarte mult. Nu ne-am distrat nicaieri ca aici", spune si Mayeul, stu­dent fran­cez care a venit cu prie­te­nii sa-si petreaca vacanta in Vama Ve­che. Turistii straini sunt si cei mai mari amatori de plimbari cu bicicleta, fiind clienti fideli ai centrelor "rent-a-bike" din Vama. Nemtii si englezii prefera in gene­ral Vama pentru locurile de distractie iar dupa ce ajung aici, multi renunta la concediile pe in­su­lele Greciei sau in Cipru, tocmai pentru ca Vama Ve­che le ofera mai mult. "Foarte multi turisti straini vin sa in­chirieze zilnic biciclete de la noi, pentru ca vor sa profite de tot ce se poate face aici. Pentru ei, dar si pentru romanii care sunt interesati, ne-am gandit sa organizam din aceasta vara si excursii la Pestera Limanu, care, desi este atat de aproape de Vama Veche, nu este vizitata de cei care vin aici, pentru ca nu a fost promova­ta cum trebuie", spune Mihaela Ra­du­lescu, unul dintre hotelierii din Va­ma, care incearca sa atraga, mai mult sau mai pu­tin pe cont propriu, cat mai multi straini, oferindu-le arta si confort. Hotelierii de aici stiu de ce tu­ristii i-ar alege pe ei in detrimentul celor de pe litoralul bulgaresc, grecesc sau cipriot. Secretul este chiar spiritul Vamii, cu salbaticia ei, cu is­to­ria ei, cu amprenta pe care si-au pus-o aici cateva generatii de va­maioti. Sunt multi care vor sa se bu­cure de acel altceva care face Vama Veche unica.

×