Ca orice pasionat, ori de câte ori am timp, şi îmi fac, citesc despre hobby-ul meu. Citesc modern, electronic şi retro... dar still trandy, adică în publicaţiile scrise. Cu puţin timp în urmă am remarcat pe site-ul reprezentativ al sportului columbofil "Romanian Racing Pigeons", diseminat printre articole şi informaţii de specialitate, mic şi zgribulit, un sondaj. L-am găsit "hot" şi l-am comentat. Tema este cât se poate de actuală: de ce s-au pierdut atât de mulţi porumbei în concursuri în anul 2010?
Cu următoarele opţiuni: din cauza furtunilor solare; a porumbeilor bolnavi; porumbei fără valoare; din vina organizatorilor; alte cauze; nu ştiu; nu mă pot pronunţa. Aşadar, detaşat, vizitatorii site-ului au optat, aproape jumătate dintre ei cred, pentru vina organizatorilor. Aspect pe care nu îl mai comentez, cititorii noştri fideli aflându-mi opinia despre acest subiect într-unul dintre articolele precedente intitulat "Când nici măcar vara nu mai e ca vara". În plus, noi suntem români. Iar vina trebuie musai să aibă chipul cioplit al omului. Înapoi la tehnică însă. A doua opţiune de vot a fost din cauza furtunilor solare, care fie vorba între noi, cred că se referă la perturbările de câmp magnetic cauzate de factorii meteorologici, fie că este vorba de cele generate de furtunile clasice, fie de cele aparţinând exploziilor solare şi ne arată din nou cât de neputincioşi devenim în faţa furiilor naturii.
Probabil din mixul rezultat între informaţia meteorologică obţinută în timp real şi limita tehnică de introspecţie se acoperă procentul de bază ce ar trebui să răspundă întrebării fundamentale a sondajului. Nu toţi organizatorii ştiu, vor sau pot să se informeze în timp real, să replanifice în timp util zborul sau să îşi asume manoperele tehnice de retur sau amânare a unei lansări. Ca să fie clar acest aspect! Pe locul 3 în sondaj s-a aflat lipsa de valoare a porumbeilor. Just, însă în opinia mea, un pic prea mic procentul. Şi iată de ce... Pe un alt site din domeniu, de data aceasta internaţional, poate cel mai vizitat din lume, se organizează licitaţii timp de circa zece luni pe an. Preţul de achiziţie al unui porumbel călător, fie el pui sau adult, variază de la 250 de euro la 125.000 de euro. Prin comparaţie, pe site-urile de licitaţii destinate porumbeilor călători din România, valorile de achiziţie rar depăşesc suma minimă atribuită site-ului belgian.
Valoarea însă are peste tot acelaşi reper (a se citi preţ) sau altfel spus puţin dai, puţin ai... cu excepţia sistemului loto, care din nefericire pentru columbofili diferă fundamental de sportul nostru! Pe un dezamăgitor loc 4 în opţiunile votanţilor, cel puţin pentru medicul din mine, se află cauza participării în competiţie a multor porumbei bolnavi. Ei bine, poate tocmai de aceea nu aş vrea să tratez superficial acest aspect, asupra căruia vă rog să-mi îngăduiţi să revin într-un posibil articol viitor. Totuşi trebuie menţionat faptul că, deşi incomplet domesticiţi sub aspectul subordonării productive, porumbei călători nu mai sunt de mult păsări sălbatice, astfel încât chiar dacă teoretic mai păstrează opţiunea corecţiei naturiste, prin traiul liber de care unii porumbeii încă mai beneficiază, stresul de creştere, antrenament sau competiţie poate evolua devastator sub raportul rezistenţei la agresiunea factorilor de mediu, în toată complexitatea lor.
Însă dragi cititori, columbofili sau nu, în ceea ce priveşte jumătatea nepunctuală a opţiunilor sondajului, mai mereu există o altă cauză, despre care nu ştiu mare lucru, astfel încât eu cu modestie vă informez că nu mă pot pronunţa. Ca să... dixit!
● Pagină realizată cu sprijinul Federaţiei Române de Sport Columbofil din România