x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Mitsubishi, electric 100% în Europa

Mitsubishi, electric 100% în Europa

de Dragos Stoica    |    12 Sep 2010   •   00:00
Mitsubishi, electric 100% în Europa

Mitsubishi va lansa peste două săptămâni, la Salonul Auto de la Paris, versiunea europeană a vehiculului i-MiEV (foto), 100% electric. Maşina va fi promovată succesiv în nu mai puţin de 14 ţări dezvoltate din vestul Europei începând cu luna decembrie a acestui an şi continuând în restul continentului din anul fiscal 2011. De exemplu, modelul va fi disponibil pe piaţa românească începând cu luna martie a anului 2011.

Preţul acestei versiuni europene va fi diferenţiat în funcţie de ţară şi se va situa între 33.000-35.000 de euro. În funcţie de facilităţile guvernamentale, preţul final ar putea chiar coborî şi sub 30.000 de euro, deoarece vorbim totuşi despre o maşină cu emisii zero. Faţă de modelul care deja este comercializat în Japonia, cel care va fi prezentat la Paris la 30 septembrie are un design nou pentru barele de protecţie din faţă şi din spate, în conformitate cu reglementările UE. Totodată, confortul a fost îmbunătăţit, ţinându-se cont de specificul zonei, iar consola centrală şi indicatoarele de bord au fost redesenate. În plus, siguranţa - atât cea activă, cât şi cea pasivă - a fost îmbunătăţită prin adăugarea sistemului de control electronic al stabilităţii (ASC - Active Stability Control), precum şi a airbag-urilor laterale şi de tip cortină, acestea fiind disponibile în toate echipările standard.

În standul Mitsubishi de la Paris vor fi expuse 12 vehicule, printre care noul crossover compact ASX, echipat cu noul motor diesel 4N13 cu emisii reduse de la Mitsubishi, Lancer Sportback cu un propulsor de 1.8 DiD şi 150 CP (Galant Fortis Sportback în Japonia) şi noul Outlander 2.2 litri DiD şi 177 CP, dotat cu inovativul motor (4N14) derivat din aceeaşi familie de propulsoare diesel.

×
Subiecte în articol: auto