Conferenţiar doctor Daniel Grigorie, preşedintele Societăţii Române de Osteoporoză şi Boli Musculoscheletice, împlineşte astăzi 52 de ani. La mulţi ani!
"Vrem să lucrăm în spitale europene"
"Întâmplător, dar fericit, chiar de ziua mea aniversară, voi prezenta la congresul european de la Glasgow rezultatele unei lucrări de care mă preocup de mulţi ani, referitoare la particularităţile fenotipice ale hiperparatiroidismului primar în contextul deficitului de vitamina D, extrem de prevalent în România. Expresia clinică a acestei boli s-a schimbat radical în ţara noastră în ultima decadă şi sunt mulţumit că am o contribuţie importantă în redefinirea şi particularizarea acestei entităţi. Privind înapoi, dar fără mânie, de la această vârstă de maturitate, îmi dau seama că multe lucruri nu s-au făcut pentru că era prea devreme sau pentru că eu le-am văzut înaintea celor care decideau pentru acceptarea lor. Cu toate rateurile, adesea legate de subiectivismul altora, sunt mulţumit că osteoporoza şi bolile metabolice osoase ocupă o poziţie pregnantă în medicina românească şi sunt legate, în mare parte, de endocrinologie. Organizarea cursului european de osteoporoză anul trecut la Sinaia, cu prezenţa unor lideri marcanţi ai societăţii internaţionale, stă mărturie în acest sens. În acelaşi timp, tot eu am lansat în România conceptul interdisciplinar al bolilor musculoscheletice, iar societatea pe care o conduc (Societatea Română de Osteoporoză şi Boli Musculoscheletice) promovează acest concept. Ca o recunoaştere, sunt membru în comitetul ştiinţific internaţional al primului congres de acest fel, care va avea loc anul viitor la Barcelona. Nu vreau să fiu ministrul Sănătăţii, dar aş fi reconfortat dacă aş fi întrebat despre rolul acestei instituţii într-o ţară în care medicina se chinuieşte să-şi găsească locul pe care îl merită: Reforma reală a spitalului - decizia managerială să fie a compartimentului medical, şi nu a celui administrativ (hipertrofiat de altfel), evaluarea calitativă a actului medical (cea curentă este exclusiv contabilă), schimbarea profundă a modului de finanţare (nu bazat pe meschinul sistem DRG), finanţare diferită pentru instituţiile medicale de elită, schimbarea sistemului de achiziţii publice. Noi, medicii, vrem să avem o calificare europeană şi să lucrăm într-un spital european, în care să ai ceea ce-ţi trebuie pentru un act medical decent nu se numeşte risipă.
Cele mai frumoase trei amintiri ale vieţii mele sunt: prima mea bursă americană (1990), când credeam că totul este posibil; înfiinţarea centrului de osteoporoză în Institutul de Endocrinologie în colaborare cu UMF Carol Davila şi reuşitele profesionale ale foştilor mei studenţi, care acum sunt, din fericire, departe de casă."
Citește pe Antena3.ro