x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băiatul deştept al energiei neagă finanţarea "afacerii Evz”

Băiatul deştept al energiei neagă finanţarea "afacerii Evz”

11 Feb 2010   •   00:00
Băiatul deştept al energiei neagă finanţarea "afacerii Evz”
Sursa foto: www.grupul.ro/

Voci autorizate din piaţa media şi din business-ul mare pretind că, dată fiind cronica lipsă de lichiditate a fraţilor Păunescu, B1 nu ar fi decât un simplu vehicul pentru preluarea Evz. În fapt, se discută despre constituirea politică, dar prin constrângeri economice, a unui trust de presă favorabil preşedintelui României, care să echilibreze faimoasa lui luptă cu mogulii cei răi.

Surse autorizate susţin că Bogdan Buzăianu, fondatorul Energy Holding, primul dintre "băieţii deştepţi din energie" care-l enervau odinioară pe Traian Băsescu ar finanţa din umbră, de fapt, cumpărarea B1 de la fraţii Păunescu, iar preluarea Evz (şi, la pachet, a Capital) s-ar face astfel natural şi mascat odată cu achiziţionarea postului de televiziune care l-a susţinut făţiş în campania electorală pe candidatul PD-L.

Contactat telefonic de Jurnalul Naţional, Bogdan Buzăianu (de numele căruia se leagă şi acţionariatul tabloidului Cancan), care a renunţat la cetăţenia română în favoarea celei elveţiene, a declarat că nu are nici cel mai mic gând să facă achiziţii media şi că, în general, nu mai e interesat de vreo investiţie în ţara sa natală. "Văd că nici dacă investesc în ţară, nici dacă nu calc prin România nu e bine", a încheiat magnatul energiei.

×
Subiecte în articol: mass-media