x close

La Londra, China a câştigat finala mondială GBOB

0
Autor: Alex Revenco 03 Mai 2010 - 00:00
La Londra, China a câştigat finala mondială GBOB


Cel mai mare concurs live din lume, Global Battle Of the Bands, s-a născut în 2004 la Londra, după ce fondatorul Tore Lande, acum President & CEO GBOB International Ltd, a experimentat formatul în Scandinavia. Acolo, finaliste precum A-ha, Europe sau Roxette au avut parte ulterior de succes la nivel internaţional.

De trei ani încoace, la iniţiativa lui Cristin Tomeci, GBOB International Director, concursul s-a desfăşurat şi în România, Grimus (în 2007), The Marker (2008) şi PhenomenOn (2009) câştigând dreptul de a participa la finala mondială de la Londra. Din juriul finalei mondiale 2009 au făcut parte Mads Hauge - compozitor şi producător, cu peste 10 milioane de discuri vândute (a lucrat cu Girls Aloud, Daniel & Natasha Bedingfield, Pixie Lot) şi Kjell Haune - compozitor, textier şi organizator de evenimente (a compus musicalurile "Tonight" la Peacock Theatre, Londra, şi "Terje Vigen" - după Ibsen - pentru Arts Theatre, Londra).

Urmând principiile GBOB (show de echipă dinamic şi extravagant, muzică nonconformistă, cât mai originală şi modernă, fără imitaţii sau solo-uri prelungite; "Nu ne interesează un nou Jimi Hendrix sau Steve Vai, o nouă trupă Guns N'Roses sau Motley Crue", a spus Tore Lande), la finala mondială de la Scala din Londra, locul I a fost câştigat de trupa Rustic din China, următoarele poziţii fiind ocupate de Endless Dark (Islanda), Explicit Licks (Norvegia), Cousin Avi (Anglia), Umlala (Israel) şi E.Quals (Nepal).

Cei patru tineri care au reprezentat Romania - PhenomenOn - au lăsat o frumoasă impresie şi, dacă n-ar fi fost emoţionaţi, probabil, ar fi obţinut mai mult. Comparativ cu ceilalţi, prestaţia lor a fost remarcabilă, mai ales că vin dintr-o ţară unde rockul nu e promovat mai deloc.
Citeşte mai multe despre:   muzica

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 939


Mai multe titluri din categorie

Netflix a cumpărat drepturile de autor ale unei megaproducţii ce îi reuneşte pe De Niro şi Scorsese

Netflix a cumpărat drepturile de autor ale unei megaproducţii ce îi reuneşte pe De Niro şi Scorsese
Galerie Foto Platforma de conţinuturi audiovizuale Netflix a cumpărat drepturile filmului 'The Irishman', un megaproiect cu tematică gangster care îi va reuni pe Martin Scorsese şi Robert De Niro pentru a noua oară...

Chris Brown are probleme din nou cu justiţia

Chris Brown are probleme din nou cu justiţia
Cântăreţului american Chris Brown i s-a interzis să se apropie de o fostă iubită, top modelul Karrueche Tran, după ce aceasta l-a acuzat pe artist că a lovit-o şi a ameninţat-o cu moartea, relatează...

Ce face Tudor Gheorghe ca să atragă tinerii la spectacolele sale

Ce face Tudor Gheorghe ca să atragă tinerii la spectacolele sale
Rapsodul Tudor Gheorghe şi-a propus să schimbe formatul spectacolelor sale din punct de vedere muzical pentru atragerea tinerilor, aşa cum va proceda în spectacolul "Îndrăgostiţi fără noroc"...

George Michael plănuia o "mare revenire"

George Michael plănuia o "mare revenire"
Cunoscutul muzician Nile Rodgers a vorbit despre momentul "sfâşietor" în care a aflat că George Michael a murit, printr-o alertă de ştiri pe telefonul său mobil, în timp ce aştepta un sm...

“Next Star”. 14 copii dedică numărul lor de arte marțiale unui coleg... plecat prea repede din această lume

“Next Star”. 14 copii dedică numărul lor de arte marțiale unui coleg... plecat prea repede din această lume
Galerie Foto Joi, 23 februarie, de la ora 20.30, la Antena 1, 14 copii vor dedica demonstrația lor de arte marțiale pe care au pregătit-o pentru “Next Star” colegului lor, Andi, plecat prea repede din această...

“Te pui cu blondele?” Relația dintre Romică Țociu și Mădălina Manole și legătura dintre Marcel Pavel și Dem Rădulescu

“Te pui cu blondele?” Relația dintre Romică Țociu și Mădălina Manole și legătura dintre Marcel Pavel și Dem Rădulescu
Galerie Foto Romică Țociu și Cornel Palade, Adrian Minune și Marcel Pavel vin miercuri, 22 februarie, de la ora 20.30, la “Te pui cu blondele?”, într-o ediție Artiști versus Dansatoare prezentată de Dan...

”iUmor” revine din 5 martie cu un nou sezon de comedie și nebunie la Antena 1

”iUmor” revine din 5 martie cu un nou sezon de comedie și nebunie la Antena 1
Galerie Foto Cel de al treilea sezon al emisiunii ”iUmor” va începe la Antena 1 duminică, 5 martie, de la ora 20:00 și le va aduce telespectatorilor noi motive de distracție, amuzament, dar și de uimire,...

Happy Channel. Ioana Ginghină și Virginia Rogin joacă în iSerialul “Când mama nu-i acasă”

Happy Channel. Ioana Ginghină și Virginia Rogin joacă în iSerialul “Când mama nu-i acasă”
Galerie Foto Celebrele actrițe de seriale de televiziuneși teatru, Ioana Ginghină și Virginia Rogin, revin într-o nouă producție de ficțiune, primul iSerial din România, “Când mama nu-i acasă”,...

„Chefi la cuțite”, record de audiență la nivel de rating... ieri! Azi, dedicație cu lăutari pentru chef Scărlătescu

„Chefi la cuțite”, record de audiență la nivel de rating... ieri! Azi, dedicație cu lăutari pentru chef Scărlătescu
Galerie Foto Românii și-au făcut deja un obicei din a urmări în fiecare luni și marți „Chefi la cuțite”. Emisiunea a fost din nou lider de piață absolut, pe toate categoriile de public, iar la nivelul...

Actorul şi cântăreţul David Cassidy, diagnosticat cu demenţă

Actorul şi cântăreţul David Cassidy, diagnosticat cu demenţă
Actorul şi cântăreţul american David Cassidy, cel mai cunoscut pentru rolul Keith Partridge din show-ul anilor '70 "The Partidge Family", a fost diagnosticat cu demenţă, a declarat el pentru revista People,...

Chefi la cuțite. Revine coșmarul lui Scărlătescu, în timp ce Pacha Man și Don Baxter îi păcălesc pe juraţi!

Chefi la cuțite. Revine coșmarul lui Scărlătescu, în timp ce Pacha Man și Don Baxter îi păcălesc pe juraţi!
Galerie Foto Jurizarea pe nevăzute continuă săptămâna aceasta, luni și marți, la „Chefi la cuțite”, iar simpaticul trio de bucătari are parte de noi surprize. Printre farfurii care mai de care mai...

Te pui cu blondele? Cum şi de ce îl face Cornel Palade pe Adrian Minune să plângă!

Te pui cu blondele? Cum şi de ce îl face Cornel Palade pe Adrian Minune să plângă!
Galerie Foto Cornel Palade îl impresionează până la lacrimi pe Adrian Minune, cu o melodie pe care va interpreta la chitară special pentru el miercuri, 22 februarie, de la ora 20.30, la “Te pui cu...

Călin Peter Netzer: E un premiu pe care Dana Bunescu îl merită pe deplin

Călin Peter Netzer: E un premiu pe care Dana Bunescu îl merită pe deplin
Video Regizorul peliculei "Ana, mon amour", Călin Peter Netzer, a declarat, pentru AGERPRES, că premiul primit de Dana Bunescu pentru montajul filmului este unul pe care aceasta îl merită pe...

BERLINALA 2017 ''Ana, mon amour" - Ursul de Argint pentru cea mai bună contribuţie artistică

BERLINALA 2017 ''Ana, mon amour" - Ursul de Argint pentru cea mai bună contribuţie artistică
Filmul ''Ana, mon amour'' al regizorului român Călin Peter Netzer a câştigat Ursul de Argint pentru cea mai bună contribuţie artistică, în cadrul galei de premiere a Festivalului In...

Chef Patrizia Paglieri, dezvăluiri incredibile: “Tatăl copilului meu nu l-a căutat niciodată!”

Chef Patrizia Paglieri, dezvăluiri incredibile: “Tatăl copilului meu nu l-a căutat niciodată!”
Chef Patrizia Paglieri este invitata Oanei Turcu în cea mai nouă ediţie a emisiunii “Refresh by Oana Turcu”, ce se va difuza sâmbăta aceasta, de la 22:00, la Antena Stars. Şi, cum între...