x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Riff din Sibiu "deschide" TYA

Riff din Sibiu "deschide" TYA

de Alex Revenco    |    04 Feb 2010   •   00:00
Riff din Sibiu "deschide" TYA

Emblematică pentru rockul sibian, Riff este una dintre cele mai longevive formaţii din muzica românească. Cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate, Grig & Co susţin turneul aniversar "Riff - Nerostitele Cuvinte". Rockerii sibieni ajung în Bucureşti la 22 februarie, când vor cânta la Sala Palatului, înaintea legendarului grup britanic Ten Years After.



Cu zece albume înregistrate şi peste 3.500 de concerte în ţară şi străinătate, Riff este una dintre cele mai încăpăţânate formaţii de la noi.

Indiferent de ce a fost la modă de-a lungul anilor, Riff a continuat şi continuă să creadă în hard rock & blues, rămânând grup de "cântări live", în război cu playback-ul şi concertele gratuite. Iar piese ca "În loc de bun rămas", "Regele şoselei", "Doi străini", "Ana-Maria", "Primii paşi", "A trecut vara", "Cercul vieţii..." au intrat deja în patrimoniul rockului autohton. Riff a fost creată în 1970 de Florin Grigoraş, dar în primii ani a purtat numele de Sonic. Prima formulă Sonic a fost: Ninei Popşa - solist vocal, Gabi Tudor - chitară, Radu Voicu - tobe, voce şi Florin Grigoraş - chitară bas, voce. Trei ani au "funcţionat" în această componenţă până când au fost chemaţi în armată, pe atunci obligatorie.

ROCK ÎN GARNIZOANĂ

Grig a continuat să cânte în formaţia garnizoanei de pompieri din Sibiu, unde i-a cunoscut pe Adi Hanea - solist vocal, Lucian Fabro - tobe, Gabi Tudor - chitară, Titi Iacob - orgă, refăcând grupul Sonic, care în 1980 va deveni Riff. De-a lungul timpului, prin formaţie au trecut Adi Ordean, Cristi Marinescu, Gabi Nacu (stabilit la Londra), Mircea Bunea, Adi Igrişan, Gabi Orban (Germania), Marius Dobra (Austria). De câţiva ani Riff s-a "stabilizat" în formula Florin "Grig" Grigoraş - chitară bas, voce, Florin Demea - chitară, Lucian Fabro - tobe, Mihaela Grigoraş - claviaturi, Cosmin Cruţiu - voce.

Microbuze pentru fanii Ten Years After
Concertul legendarului grup Ten Years After de la Sala Palatului atrage tot mai mulţi spectatori. Dintr-o simplă statistică a biletelor vândute, organizatorii au constatat că la regalul de blues & rock de la 22 februarie sunt interesaţi să vină în număr mare iubitori ai muzicii rock din ţară. În consecinţă, Vreau Bilet a decis să faciliteze deplasarea acestora la Bucureşti prin organizarea unor curse speciale, cu "microbuzele Woodstock". Acestea vor ajunge la Sala Palatului cu o oră înaintea începerii concertului şi vor pleca înapoi imediat după terminarea acestuia. Costul deplasării, cu bilet inclus la spectacol, este cuprins între 100 şi 150 lei, în funcţie de distanţa parcursă, iar microbuzele vor pleca din Braşov, Constanţa, Cluj, Craiova, Iaşi, Galaţi, Oradea, Sibiu, Suceava, Timişoara, Târgu-Mureş. Cei interesaţi să vină la concert pot obţine mai multe informaţii de la Agenţia Vreau Bilet, la telefon 0723.34.63.03 şi online la simona.dragulescu@vreaubilet.ro. Mai multe detalii despre concert se găsesc pe site-ul  www.vreaubilet.ro, rubrica ştiri. "Dorinţa fanilor de a-i vedea live pe Ten Years After ne duce gândul cu 40 de ani în urmă, când autobuze ticsite de fani din toate colţurile Americii au sosit la celebrul Festival Woodstock", a spus Pepino Popescu, organizatorul concertului.

×
Subiecte în articol: muzica