Casa de discuri Nuclear Blast anunţă pe pagina de MySpace că ediţia 2010 a Summer Breeze va include o seară în care trupele label-ului amintit vor concerta în Party Tent.
"Dacă anul trecut au evoluat «armăsarii» de la Metal Blade, în 2010 va fi rândul Nuclear Blast să-şi prezinte «herghelia». Aşadar, miercuri, 18 august, Party Tent va găzdui o seară specială Nuclear Blast", afirmă reprezentanţii casei de discuri. Astfel, şapte trupe, toate sub contract cu label-ul amintit, vor susţine recitaluri. Dacă pentru unele dintre grupuri prezenţa la Summer Breeze reprezintă o şansă de a se afirma, pentru altele este o confirmare.Programul va include de la thrash şi death până la pagan şi power metal. Pe scenă se vor succeda formaţiile Milking The Goatmachine, Annotations of an Autopsy, Suicidal Angels, Suffocation şi Equilibrium. Headlinerii secţiunii Nuclear Blast a festivalului vor fi Rage şi Unleashed (foto).
Summer Breeze va avea loc între 19 şi 21 august, la Dinkelsbuhl, în Germania. Un bilet, inclusiv accesul în camping, costă 66 de euro. Printre headlinerii de anul acesta ai evenimentului se numără Hypocrisy, Dark Tranquillity, Cannibal Corpse, Children of Bodom şi Sepultura.
Citește pe Antena3.ro