x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grevă asezonată cu bacalaureat

Grevă asezonată cu bacalaureat

31 Mai 2010   •   00:00

Glasurile prichindeilor de la grădiniţa de peste drum de blocul meu nu s-au mai făcut remarcate astăzi. Nici al profesorului de karate care-i scoate în fiecare zi în curte. Nici al claxoanelor maşinilor părinţilor care-şi bulucesc autovehiculele pe o porţiune de 200 de metri. Iar din terenul de sport al  şcolii de vizavi, nu se mai aud încurajări sau strigăte de bucurie. E grevă. E linişte pe strada mea. E o dimineaţă cum numai în vacanţe sunt.

Dacă tot am deschis sacul, de unde am extras pe rând câte un ou cu amintiri, o iau agale spre Colegiul “Matei Basarab”, locul care mi-a marcat adolescenţa. Aici e grevă şi nu prea. Profesorii au venit la serviciu, dar nu ţin ore. Elevi prezenţi...Doar cei care trebuie să-şi susţină examenul de bacalaureat. Astăzi, proba de limbi străine. Majoritatea profesorilor au intrat în examen la presiunea părinţilor şi elevilor. Alţii, de-i numeri pe degete au ales forma de protest, fiind înlocuiţi  de personal auxiliar (laboranţi sau bibliotecari). Profesorii au intrat în sali pentru examenul de bacalaureat fie din respect pentru copii, fie pentru că nu-şi permit să li se taie o zi, o oră chiar din salariul care este foarte mic. Deşi au intrat în examen ieri, profesorii vor îngroşa rândul greviştilor din momentul în care examenul s-a terminat, pe perioadă nedeterminată.
Mama unui elev care este în examen, şi care aşteaptă în afara liceului, îmi spune că este mulţumită că până la urmă profesorii “au cedat măcar azi” pentru că proba de bacalaureat să se desfăşoare în bune condiţii. “Copiii ăştia au învăţat şI ar fi fost păcat să piardă astfel bacalaureatul. Pe de altă parte susţin protestul profesorilor pentru că ştiu foarte bine că au salariile mici şI nu se ajung cu niciunele şi încearcă să se mai scoată cu o meditaţie”.
 (Andreea Tudorică)

×
Subiecte în articol: observator