Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, le-a cerut sindicaliştilor care vor protesta de luni să-şi susţină cauza pentru care au ieşit în stradă, "nu să danseze pinguinul". În acelaşi timp, Oprescu a făcut şi un apel la bucureşteni să folosească mai mult mijloacele de transport în comun şi mai puţin maşinile personale săptămâna viitoare.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, crede că oamenii care participă la proteste nu sunt convinşi de reuşita ieşirii lor în stradă. El a amintit cum, la protestul din mai 2010, oamenii care au participat au dansat pinguinul în loc să îşi susţină cauza pentru care au ieşit în stradă, iar la o oră după ce protestele s-au finalizat, reprezentanţii guvernului au anunţat o diminuare a salariilor, adică exact contrariul a ceea ce cereau sindicaliştii.
"Acum depinde de ce vor ei să obţină. Ori sunt hotărâţi ori dansează pinguinul, că dacă vor să danseze să îmi spună şi mie că le pot da o locaţie mai potrivită" a spus glumind primarul general al Capitalei în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV. În opinia lui Oprescu, nu mai există niciun orizont de aşteptare din partea românilor.
Sorin Oprescu a făcut şi un apel la bucureşteni să folosească mai mult mijloacele de transport în comun şi mai puţin maşinile personale săptămâna viitoare.
"Am încercat să iau măsuri de siguranţă pentru a nu se transforma în acte de vandalism. Îi rog pe bucureşteni ca în perioada în care se desfăşoară aceste proteste, adică de luni şi până la sfârşitul săptămânii, să folosească cât mai puţin maşina personală şi cât mai mult mijloacele de transport în comun pentru că am dublat numărul acestora, am făcut un apel şi sper ca Udrişte să mărească şi numărul garniturilor de metrou", a mai spus edilul Capitalei.
Citește pe Antena3.ro