Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Daniela Neagu, psiholog clinician specialist autonom, foloseşte elemente ale terapiei prin jocul cu nisip în intervenţiile terapeutice de tip suportiv. Pentru parteneri care stau în cumpănă în privinţa relaţiei lor. Pentru adulţi confruntaţi cu decizii majore. Dar şi pentru copii care nu descoperă în familie modele care să le ordoneze existenţa.
NEVOIA DE REPERE● De ce vin copiii la terapie? Din ce motive îi aduc părinţii?
Unii dintre ei sunt foarte anxioşi, alţii au aşa-numita nevroză de organ: un organ poate fi "ales" în mod inconştient ca "reprezentant" al tulburării sufleteşti, dincolo de o cauză strict organică; au depresii care declanşate chiar de evenimentele perinatale, respectiv din momentul naşterii.
● Care a fost cel mai mic pacient?
O fetiţă de 3 ani, care nu se înţelegea cu nimeni, avea un comportament nevrotic: reacţii de furie violente, cu plânsete timp îndelungat, refuz la orice, tăvălit pe jos, lovit persoane din anturajul familial, refuzul de a se hrăni...
În primele şedinţe, fetiţa creea în nisip scene asemănătoare cu ceea ce construia acasă, în camera ei cu propriile ei jucării; mă refer la structura imaginii. Apoi, o chema pe mamă să îi arate. După un timp, a construit o grădină şi m-a rugat să nu i-o stric, ci să o păstrez, să o păzesc până data viitoare. Am respectat cerinţa copilului, pentru că din şedinţele anterioare şi din discuţia cu familia ei a reieşit că problema copilului avea legătură cu lipsa unui mediu familial sigur, stabil, ordonat. Lipseau regulile clare, spaţiul personal. Nevoile fireşti ale copilului erau uneori considerate mofturi. Să spunem că era un copil care nu era auzit. Fetiţa era înconjurată de mulţi adulţi, care nu se puneau de acord în privinţa programului ei zilnic, a regulilor de viaţă, ceea ce unul permitea altul îi interzicea. Sau care pasau copilul de la unul la altul. Iar fetiţa nu avea repere...
● Părinţii vor să participe la şedinţele copiilor?
Uneori, da. Dar, dacă este strict o problemă a copilului şi nu a familiei, le recomand să nu participe. Pentru că, altfel, copilul s-ar putea simţi timorat, evaluat sau constrâns.
Citește pe Antena3.ro
AJUTOR ÎN SITUAŢII DE DIVORŢ
Am ajutat şi cupluri care erau la un pas de divorţ: să se împace sau să ia decizia să divorţeze. Am lucrat la un moment dat cu un cuplu care de mai mulţi ani încerca să divorţeze. Dar nici unul dintre parteneri nu îşi asuma decizia. Totuşi, în decursul procesului de consiliere a cuplului, partenerii au reuşit să lucreze cu ceea ce făcea ca relaţia să fie blocată şi au realizat atât ce îi desparte, cât şi ceea ce îi ţine încă în această relaţie. Utilizând jocul cu nisip în clarificarea acestei relaţii, iniţial, au construit împreună. Apoi, soţul a solicitat să lucreze singur: "fiecare cu lădiţa lui". A fost începutul procesului de separare. Întâi s-a produs o separare simbolică, în joc, apoi au putut să îşi asume separarea. În final, divorţul s-a produs şi fiecare şi-a văzut de viaţa lui.
● În ce constă o şedinţă în care se utilizează terapia prin jocul cu nisip?
Cabinetul de sandplay therapy deţine două lădiţe: una cu nisip uscat, iar alta cu nisip umed, un vas cu apă şi o colecţie de miniaturi, care reprezintă elemente din lumea reală, din lumea imaginară, din istorie etc. În plus, mai există materiale pe care pacientul le poate utiliza pentru a crea acele imagini şi forme de care are nevoie şi pe care nu le găseşte în colecţia de miniaturi. Toate acestea sunt utilizate de pacient pentru a crea scene tridimensionale în spaţiul lădiţei cu nisip. Ceea ce pacientul creează este un produs spontan, iar jocul este o acţiune liberă şi creativă, restructurantă şi vindecătoare, care se derulează în spaţiul liber şi protejat al lădiţei cu nisip şi al relaţiei terapeutice. În timpul "procesului de creaţie", psihoterapeutul nu intervine cu comentarii sau întrebări, pentru a nu peerturba procesul în care este implicat pacientul în acel moment, facilitând, prin însoţire silenţioasă, contactul pacientului cu el însuşi prin joc. Când pacientul anunţă că a terminat, poate să aibă loc (nu e o regulă) o discuţie între psiholog şi pacient care stimulează asociaţia liberă pornind de la creaţia din lădiţă.
PREFERINŢE
Există studii care arată că, în general, fetele sunt atrase de miniaturi care reprezintă elemente ale casei, ale spaţiilor interioare. De asemenea, ele aleg adesea prinţese şi bebeluşi. Băieţii sunt atraşi de miniaturi cu caracter tehnic: maşini, roboţi, luptători, balauri etc. Există şi copii care la un moment dat aduc jucării de acasă. Şi atunci discutăm de ce. Este important să avem acces la înţelesul acestui comportament. Şi aflăm: fie că vor să lase ceva la mine - mă testează dacă sunt de încredere sau vor să controleze cadrul, să facem un schimb, e un mod de a lua acasă ceva legat de experienţa de la cabinet -, fie ca să îmi arate că au acasă ceea ce există în cabinetul meu. De multe ori, aceasta este o sursă importantă de "schimb de experienţă" şi oferă o perspectivă asupra unor situaţii de viaţă importante pentru copil.
UMED ŞI USCAT
În ceea ce priveşte preferinţele faţă de utilizarea nisipului, psihologul Daniela Neagu afirmă că, la început, unii adulţi preferă nisipul uscat care nu permite păstrarea formei construcţiei sau ceea ce se creează în lădiţă nu presupune un travaliu îndelungat cu nisipul. Este însă o preferinţă personală, pentru că sunt şi adulţi care de prima dată se simt în largul lor să revină la experienţa jocului cu nisip din copilărie, la "cozonacii şi castelele de nisip". Copiii se duc, mai degrabă, la nisipul umed. Se pare că există o intuiţie, o atracţie către materialul care permite experienţa controlului, copiii modelează, bătătoresc, amestecă, scobesc. Nisipul umed se lasă modelat, controlat. Pe de altă parte, când lucrează în nisipul uscat, copiii constată că nu pot face cu el orice. Iar asta îi confruntă uneori cu frustrarea, ceea ce îi ajută prin provocarea de a găsi soluţii. Contactul copilului cu nisipul stimulează funcţiile senzorială şi afectivă. Jocul cu nisip şi miniaturi este un bun stimulent pentru inteligenţa emoţională.
DOSAR-ALBUM
Tot ce se întâmplă în cabinet este important şi are sens. Obişnuiesc să ascult copilul în registrul imaginar şi simbolic, pentru că asta e lumea lui la această vârstă. Dar e valabil şi pentru adulţi; şi ei vorbesc de multe ori în aceste registre. Imaginea creată în lădiţă este din acest registru, al imaginarului şi al simbolului. Este limbajul inconştientului.
La finalul şedinţei de aproximativ 45-60 de minute are loc completarea unei fişe şi fotografierea creaţiei pacientului. Se realizează astfel un dosar-album, pe care pacientul şi
terapeutul îl pot răsfoi din când în când.
"CAZUL GIULEŞTI"
Psihologul Daniela Neagu a pus gratuit la dispoziţia personalului medical implicat în tragedia de la Maternitatea Giuleşti serviciul de suport psihologic. "Am considerat că aceşti oameni au nevoie de suport, pentru că şocul e foarte mare pentru unii dintre ei şi efectele psihologice majore, pe termen lung. Din neobişnuinţă sau din impresia că totul a trecut, acest serviciu nu a fost încă accesat. Acelaşi serviciu de suport psihologic gratuit l-am oferit şi familiilor afectate.
Am fost solicitată de trei mame care, din fericire, au fost afectate doar de mutarea de la un spital la altul".
UMED ŞI USCAT
În ceea ce priveşte preferinţele faţă de utilizarea nisipului, psihologul Daniela Neagu afirmă că, la început, unii adulţi preferă nisipul uscat care nu permite păstrarea formei construcţiei sau ceea ce se creează în lădiţă nu presupune un travaliu îndelungat cu nisipul. Este însă o preferinţă personală, pentru că sunt şi adulţi care de prima dată se simt în largul lor să revină la experienţa jocului cu nisip din copilărie, la "cozonacii şi castelele de nisip". Copiii se duc, mai degrabă, la nisipul umed. Se pare că există o intuiţie, o atracţie către materialul care permite experienţa controlului, copiii modelează, bătătoresc, amestecă, scobesc. Nisipul umed se lasă modelat, controlat. Pe de altă parte, când lucrează în nisipul uscat, copiii constată că nu pot face cu el orice. Iar asta îi confruntă uneori cu frustrarea, ceea ce îi ajută prin provocarea de a găsi soluţii. Contactul copilului cu nisipul stimulează funcţiile senzorială şi afectivă. Jocul cu nisip şi miniaturi este un bun stimulent pentru inteligenţa emoţională.
