Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un studiu independent (Biriș-Goran) sublinia că România a avut în plină criză europeană a prețurilor la energie cea mai ridicată rată efectivă de impozitare specifică producției de țiței și gaze naturale din Europa.
Un alt exemplu este cel că producătorii de gaze naturale plătesc redevențe calculate nu pe baza prețurilor interne de vânzare, ci raportându-se la un preț de referință stabilit de bursa Central European Gas Hub (CEGH) de la Viena. Acest sistem nu doar că distorsionează adevăratul cost al producției autohtone de gaze naturale - care nu este tranzacționată la CEGH -, dar riscă să destabilizeze un sector deja vulnerabil, mai ales în contextul unor posibile noi fluctuații ale prețului gazelor la nivel european.
Situația este cu atât mai absurdă cu cât, lună după lună, producătorii români ajung să vândă gazele naturale la prețuri semnificativ mai mici decât cele la care sunt obligați să plătească redevențele. De exemplu, e-nergia.ro arăta că, în luna mai 2024, prețul efectiv de vânzare fusese de 128 de lei/MWh, în timp ce redevențele au fost calculate la un preț de 150 de lei/MWh, stabilit de ANRM pe baza cotațiilor de la CEGH. Diferența de 18% din acea lună avea să devină și mai mare în luna iulie, când companiile au vândut gaze la un preț de 142 de lei/MWh, dar au plătit taxe la prețul de 177 de lei/MWh - un decalaj de 24%.
Iar asta nu este o problemă nouă. De ani, producătorii români plătesc taxe pe venituri pe care nu le obțin efectiv, ceea ce afectează grav competitivitatea sectorului. Potrivit site-ului e-nergia.ro, în 2022, decalajul mediu între prețurile reale de pe piața românească și cele de la hub-ul austriac a fost de 60%, un exemplu clar al disfuncționalităților acestui sistem. Dar producătorii din România nu vând gaze pe piața austriacă și nici nu au acces la aceleași mecanisme de stabilire a prețurilor. Pe piața locală, mare parte din gaz este vândut prin contracte pe termen lung, cu prețuri fixe, mai mici decât prețurile spot de la Viena. Mai mult, prețul de referință austriac include o serie de costuri suplimentare (transport, taxe de acces la hub, marje ale comercianților), care nu reflectă realitatea pieței românești.
Iar prețurile la CEGH pot crește și mai mult, dacă tranzitul gazului rusesc prin Ucraina va fi oprit începând cu 1 ianuarie 2025, combinat și cu o iarnă mai rece decât până acum. În schimb, pe piața românească, prețurile ar putea rămâne semnificativ mai scăzute, datorită producției interne, a unei cote de import netranzacționat CEGH, dar și continuării impunerii de prețuri reglementate. Acest lucru va face ca redevențele plătite de companiile din România să devină și mai mari, chiar dacă piața locală nu va resimți aceeași presiune asupra prețurilor. Mai mult, legislația românească obligă producătorii de gaze să vândă o bună parte din producție pe piața internă, ceea ce face imposibilă tranzacționarea directă și recuperarea de profitabilitate pe huburile externe. În aceste condiții, este absurd să se aplice o taxare bazată pe prețuri din afara pieței românești.
Riscul de a supraîmpovăra fiscal un sector esențial pentru economia națională este cât se poate de real, în special în contextul unor posibile perturbări în aprovizionarea cu gaze la nivel european. În condițiile în care resursele naturale sunt o componentă vitală a securității energetice, o astfel de suprataxare poate avea efecte devastatoare pe termen lung.
Industria a semnalat în repetate rânduri aceste neajunsuri, fără rezultate concrete. Este nevoie urgentă ca autoritățile să revizuiască modalitatea de calcul a redevențelor, pentru ca prețurile de referință să reflecte în mod corect valoarea gazelor naturale produse în România. De fapt, e timpul ca legislația să fie actualizată și adaptată la realitățile economice ale pieței locale.
Citește pe Antena3.ro
O astfel de reformă ar aduce mai mult echilibru fiscal și ar stimula investițiile într-un sector strategic pentru securitatea energetică a țării.
Fără această reformă, sectorul energetic riscă să rămână prizonierul unui sistem fiscal injust, învechit și nerealist, care ar putea să-i afecteze pe toți - de la producători, până la consumatorii finali, dar și statul până la urmă -, precum și securitatea energetică națională în ansamblu.
