Tovarăşului Lenin îi curge nasul!

Acum 20 de ani, Lenin era dat jos de pe soclul din Piaţa Presei Libere. Astăzi stă pe burtă în curtea Palatului Mogoşoaia. Cu faţa la pământ, se ţine băţos, deşi apa de la zăpada topită îl scaldă din plin: pic-pic-pic pică de pe chelia cu zgârieturi movulii (!), pic-pic-pic se scurge totul către nas, pic-pic-pic pică din nasul tovărăşesc. Sau nas de nene. Deoarece zilele trecute un domn îi explica unui copil care întreba ceva de soclu: "Lenin a fost un... nene".

Domnul şi copilul se aflau în Piaţa Presei Libere, în dreptul îmbulzelii create de aşezarea pe binecunoscutul soclu a unei statuete roz-bonbon, din polistiren, arpacaş, orez, ciocolată şi bomboane cip, care îl reprezenta pe Lenin. În învălmăşeala creată de amestecul de curioşi, anticomunişti, comunişti, gură-cască, maţe-fripte, oameni simpli, oameni complicaţi, se putea auzi: "Oare ce s-o fi ales de Lenin? Pe unde o fi?".

Desigur nu era vorba despre răposatul care murea spre finele lui ianuarie 1924, la ora 18:50, "de stres şi o perturbare gravă a circulaţiei craniene, nu mai putea face nici măcar o înmulţire" - conform notiţelor conştiinciosului doctor Kramer. Era vorba despre statuie, căci Lenin a fost statuie în Piaţa Scînteii înainte de a deveni nene în Piaţa Presei Libere.

JALNICA NEMURIRE
L-am găsit în spatele unui zid (nu, nu făcea pipi pe capitalismul în putrefacţie) la Palatul Mogoşoaia. Trântit pe burtă, cu apă scurgându-i-se din nas către pământul care îi bagă ţepi uscaţi în gât. Pe scăfârlia golaşă are zgârieturi mici, stinghere şi aproape violet.... Oare cineva a încercat să-i trepaneze chelia, dornic de a extrage acel "Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi?" Sau a vrut să-i găsească acel creier, pe care în 1925 experţi sovietici l-au tăiat felii pentru a se analiza dacă a avut calităţi excepţionale?!?

Odată ivită posibilitatea de a-l privi atât de aproape, în loc să-i dai picioare în gură, care să rezolve problema comunismului, eşti tentat să te aşezi pe spatele lui şi să te uiţi la cerul pâclos. Ori să priveşti cum se scurg picăturile de pe el. Ce blestem! Lenin cel real înainte de moarte a avut parte tot de lichide: i s-a dat supă şi cafea. Lenin cel statuie e greoi, "bine îmbrăcat", cu palton şi vestă. Dr Petru Groza (n-are rost să vă mai explicăm cine a fost - alt nene) stă în faţa lui.

Are o poziţie privilegiată: pe spate, cu faţa spre cer şi mâna ridicată pe fundalul unor pitoreşti lăzi multicolore din plastic. Pare chiar vesel. Cum să nu fie, când Lenin se află cu capul plecat, aproape de picioarele lui. În martie 1990, macaragiul Gheorghe Gavrilescu venea din proprie iniţiativă cu utilajul în Piaţa Scînteii şi dădea jos de pe soclu statuia de şapte metri din bronz a lui Vladimir Ilici Lenin, apoi a dat jos şi statuia lui Petru Groza, din faţa Facultăţii de Medicină "Carol Davila".

Macaragiul s-a sinucis patru ani mai târziu, cele două statui trăindu-şi, ironia sorţii, o jalnică nemurire în curtea Palatului Mogoşoaia. Reuşind să reziste hoţilor de fier, dar nu şi nevoilor simpaticilor câini care se plimbă nocturn prin jurul statuilor, dovedind că îi doare în vârful cozii, atât de comunism, cât şi de capitalism.

Bucureşti, joi, 21 aprilie 1960, cu o zi înainte de aniversarea a 90 de ani de la naşterea lui Lenin. Platoul din faţa Casei Scînteii (titulatura completă - Combinatul Poligrafic "Casa Scînteii I. V. Stalin") era plin de lume. Nici nu putea fi vorba despre dezvelirea unei statuete roz-bonbon, oamenii aveau treburi mult mai serioase: dezvelirea unui soclu înalt din marmură roşie pe care era aşezat "Învăţătorul proletariatului", Lenin.

La eveniment a fost prezentă toată conducerea de partid, în frunte cu liderul Gheorghe Gheorghiu-Dej şi viitorul lider, Nicolae Ceauşescu. Scînteia de a doua zi relata: "Joi dimineaţa a avut loc dezvelirea monumentului lui Vladimir Ilici Lenin, genialul învăţător şi conducător al oamenilor muncii din lumea întreagă, făuritorul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi al Statului Sovietic. (...) La solemnitatea dezvelirii monumentului au participat tovarăşii Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraţ, Petre Borilă, Nicolae Ceauşescu, Alexandru Drăghici, Alexandru Moghioroş, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, general de armată Leontin Sălăjan, Ştefan Voitec, Ion Gheorghe Maurer, Ianoş Fazekaş, Gherasim Popa...".

La 23 aprilie, Scînteia informa iarăşi: "Cu prilejul aniversării a 90 de ani de la naşterea marelui învăţător şi conducător al oamenilor muncii din toate ţările, numeroşi oameni ai muncii din întreprinderi şi instituţii, studenţi, pionieri şi şcolari din Capitală au continuat în cursul zilei de ieri să viziteze Monumentul lui V.I. Lenin, inaugurat la 21 aprilie, operă a maestrului Boris Caragea. (...) Pionierii de la Şcoala elementară numărul 7 au recitat versuri în care este evocată figura lui Lenin. Cu acest prilej a avut loc solemnitatea primirii în rândurile pionierilor a numeroşi copii."

GREŞEALA VIEŢII
Statuia este opera sculptorului Boris Caragea (1906-1982; membru corespondent al "Academiei Republicii Populare Române"), care primise, zice-se, pentru "capodoperă" suma de un milion de lei, pe atunci echivalentul costului cam a 20 de automobile Moskvici. Artistul s-a născut la Balcic şi a lucrat ca muncitor portuar şi ca pescar până când, încurajat de familia Storck, a urmat studiile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. Aici l-a avut ca profesor pe Oscar Han, unul dintre cei mai de seamă sculptori ai vremii. Şi-a perfecţionat sudiile cu Dimitrie Paciurea, făcându-se cunoscut încă de prin 1933. 

 

 

De-a lungul vieţii, Boris Caragea a realizat importante lucrări plastice, printre acestea numărându-se: "Durere", monumentul "Aruncătorul de disc", lucrarea monumentală "George Enescu", reliefurile "Muzica" şi "Monumentul Constanţei". Contemporanii săi (şi nu numai) nu-i vor ierta însă ceea ce a fost clasificat drept "cea mai mare greşeală a vieţii lui": Lenin. Statuia de şapte metri avea să-i aducă dispreţul şi complimente de genul: "oportunist", "avid de bani", "pupincurist", "un nimeni dornic de glorie"...

Mda..., o statuie dedicată unui om bolnav. Care nu suporta zgomotele din exterior (a dat ordin ca pereţii apartamentului de la Kremlin să fie izolaţi fonic, iar parchetul să nu scârţâie). Care, în pofida bolii sale, semănată cu dese atacuri de paralizie, cu reveniri, căderi şi iar reveniri, n-a fost niciodată solicitat oficial să-şi dea demisia. Sora lui, Maria, scrie în memoriile sale: "Vladimir Ilici spunea că dacă nu va putea continua viaţa politică, va începe să cultive ciuperci şi să crească iepuri de casă".

Maria mai nota că în perioada 1921-1922, convins de faptul că va muri paralizat, Lenin i-a cerut lui Stalin să-şi dea cuvântul că îl va ajuta să ia cianură de potasiu dacă starea lui va deveni disperată. Stalin i-a promis. "De ce l-a rugat tocmai pe el? Pentru că era un om ferm, de oţel, lipsit de sentimente. N-ar fi putut cere aşa ceva nimănui altcuiva", subliniază Maria.
În cele din urmă, Stalin a renunţat, la insistenţele familiei.

VIITORUL? POATE ROZ... MOV!
Folclorul spune că bronzul statuii lui Lenin provine din statuia ecvestră a Regelui Carol I (topită de comunişti în 1948). Ca o stranie inversiune, nu demult se intenţiona refacerea statuii lui Carol I din bronzul statuii lui Lenin! În vara anului trecut, regizorul francez Claude Lelouch filma la Mogoşoaia pentru pelicula "Ces amours la", când deodată a dat peste statuia lui Lenin, după zid. Lelouch a hotărât pe loc filmarea unei scene noi, implicând cowboy, indieni nuntaşi şi o orchestră.

Bineînţeles, toate aceste ingrediente învârtindu-se apoteotic în jurul statuii. "Povestea? Povestea se scrie singură", a răspuns regizorul celor care fiind de faţă nu prea i-au înţeles viziunea.
Să fi avut Lelouch un premonitoriu simţ turistic, întrezărind potenţialul balcanic şi nu numai al statuii?
Să fi întrezărit chiar ea, statuia, printre falsele secreţii nazale, posibilitatea de a ieşi de după zid dacă nu cu capul sus, măcar cu picioarele înainte? Cine poate şti... Dacă statueta roz-bonbon din orez şi ciocolată n-ar fi fost cu lăcomie ciugulită de păsări, şi printr-o minune ar fi rămas întreagă, peste ani ar fi avut loc următorul dialog: un copil - "Cine este nenea ăsta?", un domn: "Nu e nene, e Mozart!".

O inscripţie "scrijelită" pe piedestalul care a rămas în Piaţa Presei Libere ne informează că "Isus (n.r. - cu un «i») vine". Dar nu pentru nenea Vladimir Ilici Lenin...

 

Povestea capului
Cu privire la istoria statuii, dramaturgul Octavian Sava îşi aduce aminte povestea capului! "Fiindcă monumentul era foarte înalt, sculptorul a ţinut morţiş să ţină seama de felul cum se va vedea capul lui Lenin, de jos. Iniţial l-a făcut prea mare. Apoi l-a micşorat. Şi l-a micşorat. Şi l-a micşorat! Până când masiva statuie a primit un cap de... păsărică! Apoi a fost nevoit s-o ia de la capăt pînă la forma finală". Dacă Lenin nu stă bine cu capul, nu acelaşi lucru se poate spune despre dr Petru Groza (foto) al cărui cap, deşi coclit, e falnic. O fi legat de faptul că, printre altele (a fost prim-ministru în primul guvern comunist al României între 1945 şi 1952) era expert în psihologia maselor?!?

 

La ei se poate
În Berlin a te fotografia cu Marx şi Engels (ansamblu statuar) este la fel de firesc şi, de ce nu, la fel de obligatoriu ca şi vizita la Turnul Televiziunii, intrarea în Checkpoint Charlie, periplul prin Insula Muzeelor sau atingerea - în vederea imortalizării pe peliculă - a ceea ce a mai rămas din Zidul Berlinului. Nimic deplasat în a te cocoţa pe genunchii lui Marx sau a-l ţine, copilăreşte, de degete pe Engels. Toată lumea o face. Ba chiar stă la rând pentru asta!

Aşezat acolo de regimul comunist în 1986, pe locul unei vechi zone de distracţii şi a unui spaţiu viran rezultat în urma bombardamentelor din '44-'45, ansamblul statuar impresionant nu numai prin dimensiuni, dar şi prin semnificaţii, este astăzi un exemplu (culmea!) al exerciţiului democratic. După căderea Zidului Berlinului, soarta "părinţilor" Manifestului Comunist şi ai socialismului modern s-a decis prin contabilizarea părerilor pro şi contra menţinerii statuilor pe locul unde sunt.

Au câştigat, evident, cei pentru care "să nu uiţi, Darie" are acelaşi înţeles indiferent cum şi în ce limbă te-ai exprima. Giganţii din metal figurează în absolut toate pliantele turistice ale Berlinului în care nu sunt uitate... mici amănunte precum existenţa în zonă a "vestigiilor" din trecutul comunist şi a toaletelor publice!