"Singurul adevarat razboi civil din toata istoria noastra" - cum numeste Rebreanu momentul 1907 - a fost tratat episodic in perioada interbelica. Tema a cunoscut insa o amploare nebanuita in timpul regimului comunist.

SCENA-SIMBOL. Fragmentul cu osandirea taranilor rasculati din Omida a figurat multi ani in manualele scolare

Socanta imagine creata de Zaharia Stancu in romanul "Descult" - tarani cu botnite, culegand via boierului Gherasie - a facut cariera. Exploatata la maximum de propaganda regimului comunist si reprodusa in manualele scolare, scena s-a fixat adanc in memoria colectiva. Romanul "conului Zaharia" a adus enorme servicii regimului. Documentele de arhiva accesibile astazi arata ca serviciile au fost echitabile: pentru "Descult", statul comunist a platit regeste.

"Istoria omenirii este istoria luptei de clasa", afirmase Marx la jumatatea secolului al XIX-lea. Trecutul, in viziunea marxista, fusese un nesfarsit sir de razboaie intre stapanii de sclavi si sclavi, nobili si tarani, patroni si muncitori, intr-un cuvant intre exploatatori si exploatati. Dupa preluarea puterii la Bucuresti de catre partidul comunist, istoria a fost prezentata conform logicii marxiste. S-au rescris manualele, s-au cautat conflictele de clasa, iar cand n-au fost de gasit s-au inventat. Pentru acest scop a fost mobilizat un important aparat de propaganda, care trebuia sa difuzeze noua interpretare in randul "maselor largi". In afara de discursuri, hotararile congreselor, plenarelor sau adunarilor de partid, literatura era una dintre "fabricile" viziunii oficiale despre lume, viata si istorie. Generatii de copii au inceput sa invete la scoala despre ororile regimului "burghezo-mosieresc", prezentat in cele mai sumbre culori. Referitor la satul romanesc, una dintre cele mai persistente imagini in mintea generatiilor astazi adulte fusese creata de romancierul si poetul Zaharia Stancu.

PORTAVOCEA LITERARA. "Acum a sosit ceasul rafuielilor cu ciocoii, scria Zaharia Stancu. Nu avem ciocoi in satul nostru. Dar noi muncim pe trei si patru mosii. Muncim pe Baneasa, la Gherasie, ologul care ne-a pus botnite cand ne-a chemat sa-i culegem via de pe coasta; pe Belitori, la Gogu Cristofor; pe Carligati, la State; pe Secara, la colonelul Pienaru, unde ne taie camasa cu garbaciul logofatul Filip Pisicu, ala cu brazda ingusta si adanca. Ba unii dintre noi muncesc tocmai pe Saiele, langa Olt. Cu cinci ciocoi avem de incheiat socoteli. Sa mergem sa le incheiem cu parul, cu focul si parjolul...".

MINA DE AUR. Zaharia Stancu a transformat precaritatea vietii taranilor din satul teleormanean Omida din preajma rascoalei de la 1907 intr-o poveste de succes. In timp, romanul s-a dovedit a fi o adevarata mina de aur pentru autorul sau. Reeditat de multe ori, tradus in peste 20 de limbi, inclus in manualele de literatura si istorie, subiect de examene, "Descult" i-a adus lui Zaharia Stancu celebritate si bani. De altfel, acesta s-a preocupat ca un adevarat impresar "capitalist" de "imaginea" si beneficiile creatiei sale, pe care a promovat-o cu inversunare ori de cate ori i s-a parut ca nu e indeajuns de profitabila ori apreciata. Tot Zaharia Stancu s-a ocupat de "publicitatea" cartii sale in tara, dar mai ales in strainatate.

"ROMANUL POPULAR". Prezentat initial ca foileton in revista Contemporanul, romanul "Descult" a aparut in volum in 1948, ilustrat cu desenele lui Jules Perahim. Darie, copilul prin ochii caruia se desfasoara intamplarile romanului, pornise sa cucereasca lumea ca unul dintre marile sale personaje literare. Dupa ce o prima editie aparuse pe piata, Stancu l-a modificat, astfel ca editia a doua, aparuta dupa numai un an, avea deja doua volume. Opera "conului Zaharia", impreuna cu romanul "Negura" de Eusebiu Camilar, care trata al doilea razboi mondial intr-un registru adecvat ideologiei staliniste, inaugura seria "Romanul popular" a Editurii de Stat. Ambele au avut un tiraj de cate 20.000 de exemplare. Conform calculelor facute de istoricii literari, toate editiile "Rascoalei" lui Rebreanu de dinainte de 1944 totalizau abia 25.000 exemplare. Noi editii ale romanului "Descult" au aparut in 1950, 1952, 1955, 1958, 1960. La reeditarea din 1960, tot modificand si adaugand, integrand bucati care fusesera publicate de sine statator, Stancu adusese romanul la trei volume. Pentru editia din 1952, scriitorul a fost distins cu Premiul de Stat Clasa I.

"COMPLETARI" PAGUBITOARE. Majoritatea istoriilor literare mentioneaza obiceiul scriitorului de a rescrie la nesfarsit romanul "Descult". "Prozatorului ii este particulara pasiunea de a reveni mereu asupra operei sale, se scrie in «Dictionarul de literatura romana contemporana», corectand-o, uneori aprofundand-o. «Descult» cunoaste cu timpul alte variante din ce in ce mai voluminoase. Intreaga opera pare de altfel un vast santier in care se gasesc toate materialele si instrumentele de lucru imaginabile si nici un proiect de sistematizare." Cam in aceeasi termeni se exprima si criticul Ovid S. Crohmalniceanu. "Cred si acum ca e un roman original si reusit, scria criticul in memoriile sale aparute in 1994, asa cum aratase la inceput, si nu dupa diverse «completari», «dezvoltari» si continuari pagubitoare pe care i le-a adus mai tarziu autorul. (...) Stancu a tot «imbunatatit» cartea pana a stricat-o."

"CA OM SI CA SCRIITOR". In iulie 1955, un numar insemnat de scriitori si critici literari au fost convocati la Comitetul Central pentru a expune "problemele creatiei literare" in fata liderilor de partid. Sedinta, intinsa pe doua zile, a fost prezidata de Gheorghe Apostol, la acea data secretar general al partidului - teoretic cel mai important om in stat. Cu acest prilej, Zaharia Stancu s-a mai plans o data, in fata mai marilor partidului, de soarta "vitrega" a romanului sau. "Informarea in legatura cu scoaterea cartilor mele din biblioteca scolii de literatura am primit-o de la elevii de acolo, precum si de la unii tovarasi care tinusera acolo conferinte sau lectii, a informat Zaharia Stancu, plin de candoare pe mai-marii partidului. Acest lucru a coincis, si de aceea i-am dat crezare, cu o epoca in care impotriva mea, ca om si ca scriitor, si impotriva operei mele «Descult» se ducea o campanie foarte intensa. Aceasta campanie coincidea cu o alta, dusa in conducerea Uniunii Scriitorilor. Se spunea ca s-a facut un lucru foarte rau ca s-a dat premiu cartii lui Stancu, ca s-a dat drumul cartii sa circule prin lume. Am primit informatia ca in urma unor articole si soapte, in unele licee din tara cartile mele au fost scoase ca neserioase."

"UNDE S-AU VAZUT OAMENI CU BOTNITA...?" Marin Preda se impusese la jumatatea anilor ’50 cu "Morometii" - roman avand ca tema tot satul romanesc. Folclorul literar a inregistrat ca lui Preda, romanul "conului Zaharia" nu ii facuse o impresie prea buna. Criticul Ovid S. Crohmalniceanu, care i-a cunoscut personal pe ambii scriitori, povesteste in memoriile sale si explicatia oferita de autorul "Morometilor": "Marin Preda vorbea urat de carte. Il supara imaginea troglodita a satului romanesc de acolo. «Unde s-au mai vazut la noi oameni cu botnita?» - imi spunea furios. Era indignat mai ales de un amanunt, pe care-l invoca mereu drept argument decisiv: Stancu povesteste ca, fiind baiat de pravalie la nu mai stiu care patron hapsan, cand ii ducea acestuia cafeaua, sorbea din ea cateva inghitituri si reconstituia apoi caimacul cu un scuipat gros. «O adevarata scarbosenie», califica Marin gestul. «Cine face asa ceva e un linge blide». Am cautat in roman actul acesta de vindicta sociala, cam dezgustatoare, ce-i drept. Nu l-am gasit." Cercetand ulterior, Crohmalniceanu a descoperit ca episodul exista, dar in "Radacinile sunt amare", alt roman al lui Zaharia Stancu.

TRENUL SPRE NOBEL. Concomitent cu intensa "promovare" in tara, romanul lui Zaharia Stancu a fost lansat si peste hotare. Autorul s-a ingrijit cu maxima atentie de soarta "copilului literar" favorit. "Descult" a fost tradus in peste 20 de limbi - printre care japoneza, chineza ori limbi scandinave. In privinta acestora din urma, socoteala lui Stancu nu era tocmai rea. Folclorul literar a retinut si transmis ideea ca parintele spiritual al lui Darie tintea la Premiul Nobel pentru literatura, motiv pentru care era direct interesat ca romanul sa fie cunoscut de cat mai multa lume. "De la acest rasunator succes (al romanului «Descult» - n.n.), scria Vlaicu Barna in memoriile sale, un bun cunoscator al lumii scriitorilor inainte si dupa 1944, a ramas obsedat de marea iluzie a Premiului Nobel, in nadejdea caruia un harnic editor nordic, Cockelberg, i-a tradus si difuzat cateva romane in zona, iar o caravana de 25 de librari scandinavi a descins in Romania sa-l cunoasca pe autor si patria lui."

PE BANII UNIUNII. Cu exceptia unei scurte perioade dupa excluderea din partid, Zaharia Stancu a fost un rasfatat al regimului. Nu orice muritor putea sa urce in "Olimpul comunist" ori de cate ori avea cate ceva de cerut pentru sine sau pentru breasla careia ii apartinea. In schimb, "conul Zaharia" facea vizite la Comitetul Central asa cum altii se duceau la Alimentara. Ovid S. Crohmalniceanu avanseaza in memoriile sale o explicatie a nenumaratelor traduceri de care s-a bucurat romanul lui Stancu. "Dupa ce «Descult» a aparut, a cunoscut o primire entuziasta si mai ales a fost tradus in numeroase limbi straine, Stancu a pornit sa se creada un romancier de talie mondiala. Lua drept veritabil ecou international editiile de peste hotare ale romanului. Uita ca el insusi invita in Romania tot felul de insi care se angajau sa obtina editarea unei versiuni hindi sau urdu a lui «Descult», ii tinea la Sinaia cu lunile pe banii Uniunii si le platea copios ostenelile." Din pozitia sa de presedinte al Uniunii Scriitorilor, Zaharia Stancu avea la indemana toate parghiile - inclusiv pe cele financiare - pentru a-l face pe Darie "sa inconjoare lumea in sandale de aur". In afara de sejururile la casele de creatie ale Uniunii Scriitorilor, platite din banii aceleiasi institutii, intre tarile comuniste existau acorduri culturale, in baza carora se traduceau in sistem de reciprocitate diverse opere literare. Unii erau tradusi mai mult, altii mai putin.

La intalnirea de la partid din 1955, pe langa alte chestiuni, Zaharia Stancu a atacat si problema traducerilor unor opere romanesti in limbi straine, pledand, in mod evident, interesele sale. "Recent am facut impreuna cu tovarasul Davidoglu (dramaturg - n.n.) o calatorie in Germania, si imprejurarile au facut sa luam contact si cu cateva edituri, a povestit Zaharia Stancu la intalnirea de la CC. (...) Obiectiile care s-au adus de catre oamenii cu care am stat de vorba erau foarte importante, daca aceste carti ar fi fost traduse intr-o limba germana buna, ele ar fi avut un succes mult mai mare. Se fac traduceri intr-o limba care seamana cu vechea limba germana, dar care seamana foarte putin cu limba in care scriu scriitorii din Germania si in care vorbesc germanii. Este tradus in Germania «Descult», care a aparut in trei editii, a aparut un volum cu comediile lui Caragiale, si recent au aparut povestirile lui Creanga. (...) Cartea mea a fost oprita de acela care a condus delegatia romana pentru semnarea conventiei culturale cu Bulgaria sa apara in Bulgaria. Lucrul s-a intamplat acum patru ani. Cartea apare in Bulgaria abia anul acesta."

COSTURILE CU SCRIITORII. O statistica realizata in 1963 centraliza veniturile incasate de scriitori din drepturi de autor. Cea mai mare suma o primisera mosteniorii lui I.L. Caragiale. Zaharia Stancu apare pe locul patru - mai putin decat dramaturgul Alexandru Mirodan, dar mai mult decat Ion Agarbiceanu.

"Sa nu uiti, Darie..."

ROMPRES FOTO ECHITABIL. Zaharia Stancu a fost rasplatit pentru un roman care servea regimului

In manualele de dinainte de 1989 figura la loc de cinste si fragmentul cu reprimarea rascoalei. Crunta pedeapsa care s-a abatut asupra familiei Utupar i-a provocat mamei povestitorului replica ajunsa celebra "Sa nu uiti, Darie!".

"Oamenii sunt dusi la primarie, intinsi pe santul soselei, batuti cu ciomagul de la grumaz pana la talpi. Unii mor pe loc. Altii, cu oasele zdrobite, sunt legati cate opt-zece, cu mainile la spate, de prajina. (...) Nerasi, nemancati, zdrentuiti, desculti!... E frig. E inca frig... Multi sunt in camasa si izmene, cu picioarele goale, cu capul gol, cu mainile legate la spate. Cate opt-zece, cate doisprezece legati de o prajina, trec pe ulita mare a satului. Ii mana din urma, ca pe boi, cu biciul, gradatii. Ii pleznesc cu latul sabiei, cand ingenunche cate unul si da sa cada ofiterii... (...) A ramas, coada, o batrana gheboasa care se impiedica si cade odata la cinci pasi. Se impiedica, se pravale, incearca sa se ridice. Nu-i ajung puterile. O ajuta un gradat. Si inainte de a o sprijini sa se scoale, ii repede un bot de cizma in coaste, o stropseste cu o ploaie de injuraturi. (...) Batrana arunca priviri speriate in toate partile. Nu vede decat pamantul negru, noroios, framantat de o sumedenie de picioare desculte, noduroase, ca si ale ei. Ridica ochii in sus. (...) Se ridica. Merge mai balabanindu-se. N-o sa ajunga prea departe. Din convoiul care a trecut ieri spre oras, cati au vazut i-au lasat in santuri. Le dau cainii ocol. (...)

TINUTI PE SLEPURI. Pe tata si pe frete-meu Ion, pe varu-meu Dumitru Palica si pe Tita Uie si pe multi altii i-au legat de prajini si i-au dus la targ la Turnu. I-au suit pe slepuri. In mijlocul Dunarii, pe apa, i-au tinut luni si luni. Au tinut-o pana la judecata, pe slep, si pe dada Zvica, si pe matusa-mea Utupar, si pe vara-mea Dita. Mama a ramas singura cu noi. Nu plange. Ne povesteste seara, cand suntem gata de culcare, toate cate le aude cu privire la rascoala si la ce se petrece cu rumanii acum, dupa rascoala. «Sa tineti minte, copii, sa nu uitati, sa spuneti mai tarziu copiilor vostri. (...) Sa nu uiti, Darie, nimic sa nu uiti...."

RASCOALA CU "CHEIE"

Rascoala din 1907 este fundalul pe care se deruleaza si actiunea romanului "Bijuterii de familie" al lui Petru Dumitriu. La fel ca si cartea lui Zaharia Stancu, "Bijuteriile" au aparut initial in foileton, apoi ca roman de sine statator in 1949, pentru ca finalmente sa fie "topite" in "Cronica de familie". Petru Dumitriu a urmarit ceea ce in epoca se numea "descompunerea clasei boieresti". In contextul tulbure al rascoalei din 1907, Elena Vorvoreanu isi omoara sora pentru a intra in posesia bijuteriilor in care fusese transformata de fapt intreaga avere a familiei. Rascoala, asa cum a fost ea vazuta de Petru Dumitriu, nu a figurat in nici o antologie aparuta dupa 1960. Din postura de "copil rasfatat" al regimului, scriitorul "a ales libertatea". Numele sau a fost sters din toate dictionarele de literatura, iar cartile sale - retrase. Pentru a ilustra "alianta dintre clasa muncitioare si taranimea muncitoare", V. Em. Galan a scris romanul "Zorii robilor". Actiunea se petrece la Pascani. Taranii rasculati sunt condusi in lupta impotriva "orandurii crude si nedrepte" de muncitori cu vederi socialiste.