x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Imagini din satelit arată un nou tunel la un obiectiv nuclear nord-coreean

Imagini din satelit arată un nou tunel la un obiectiv nuclear nord-coreean

03 Dec 2015   •   16:45
Imagini din satelit arată un nou tunel la un obiectiv nuclear nord-coreean

Imagini din satelit recente sugerează faptul că Coreea de Nord este pe cale să sape un nou tunel la principalul său obiectiv de teste nucleare, dar nimic nu arată că un astfel de test este iminent, potrivit unui raportat publicat joi de un centru american de studii, relatează AFP.

Acest tunel se află într-o nouă zonă a complexului nuclear Punggye-ri, distinctă de cea unde au fost săpate alte trei tunele care au fost utilizate în anumite cazuri pentru teste efective, potrivit Institutului americano-coreean al Universităţii Johns-Hopkins din Washington.

'Nu există nici un semn privind iminenţa unui test nuclear, dar acest nou tunel creşte capacităţile Coreii de Nord de a efectua noi detonări în următorii ani dacă alege această cale', a adăugat institutul.

Ultimele imagini din satelit au fost luate în octombrie şi noiembrie. Cercetătorii afirmă totuşi că o nouă analiză a imaginilor indică faptul că lucările de excavare ar fi început din aprilie.

Coreea de Nord a efectuat trei teste nucleare, în 2006, 2009 şi 2013, care au făcut obiectul unor sancţiuni internaţionale. În septembrie, Phenianul a confirmat relansarea unui reactor nuclear considerat ca fiind principala sa sursă de plutoniu de calitate militară, la complexul de la Yongbyon.

×
Subiecte în articol: coreea de nord