Una dintre marile speranţe ale românilor la aderarea la Uniunea Europeană a fost o îmbunătăţire semnificativă a infrastructurii. Autostrăzi şi drumuri naţionale moderne care să faciliteze o revigorare economică a ţării. Din pacate, s-a făcut mult prea puţin, iar străbaterea României cu maşina rămâne un coşmar. Acest aspect este scos în evidenţă şi de jurnaliştii austrieci de la Die Presse, într-un articol intitulat “Ajungi mai uşor din Ungaria în Portugalia, decât să străbaţi România”, care marşează pe interviul dat de un şofer român de tir pentru Bloomberg. “Drumul de 10 ore prin România a rămas un adevărat coşmar. Infrastructura precară afectează Produsul Intern Brut (PIB) al României”, subliniază austriecii în preambulul articolului.
Dezamăgire
Florin Melcescu, 36 de ani, şofer de tir de peste un deceniu, străbate constant România, în misiunea sa de a transporta marfă în şi din Europa de Vest. “Am fost martor la modul în care Ungaria şi Polonia şi-au îmbunătăţit infrastructura cu fonduri din partea Uniunii Europene. În Romania, care a aderat mai târziu, persistă pauza. Aşa suntem obligaţi să străbatem Carpaţii pe drumuri cu o singură bandă de circulaţie, de multe ori cu un trafic îngreunat de ciurdele de vaci sau caii rătăciţi. Drumurile sunt catastrofale. Când ajungem la graniţa cu Ungaria mai pierdem vreo cinci-şase ore, fiindcă ne aşteaptă o coadă de 15 kilometri la ieşirea din ţară”, se plânge bărbatul, pentru Bloomberg, în timpul unei pauze obligatorii.
Doar dezavantaje
Austriecii consideră că acesta este principalul motiv pentru care economia Romaniei întârzie să îşi revină. “Infrastructura precară impiedică revigorarea ţării postcomuniste. Creşterea economică este sub cea a statelor vecine, chiar dacă Guvernul plănuieşte o aderare la Zona Euro în 2019. Străzile pline de gropi şi reţeaua învechită de cale ferată sperie investitorii străini, printre care şi concernul german Daimler, aducând o creştere semnificativă de costuri de transport pentru concernul Dacia-Renault. Toate acestea limitează revigorarea exporturilor din România”, notează Die Presse.
Lecţia neînvăţată
“În 2012, Daimler a optat pentru o investiţie de 800 de milioane de euro în Ungaria, în detrimentul României, tocmai din cauza infrastructurii, chiar dacă asta a însemnat forţă de muncă mai scumpă. România, a doua cea mai săracă ţară din UE, după Bulgaria, nu şi-a invăţat lecţia nici acum. Guvernul a inaugurat până acum doar 150 de kilometri de autostradă, ducând ţara la o cotă de 2 kilometri de autostradă la fiecare 1000 de kilometri pătraţi. Cu aceste cifre, România este ultima în Uniunea Europeană, conform unui raport al Comisiei Europene. Alţi 200 de kilometri sunt în construcţie, dar sunt paralizate de întârzierea obţinerii anumitor autorizaţii şi a alocării contractelor de executare. Aproape 40% din drumurile din a şaptea cea mai mare ţară a Uniunii Europene sunt de proastă calitate”, adaugă sursa citată.
Exemplul Polonia
Jurnalistii austrieci văd un motiv pentru acest impas în rata catastrofală a absorbţiei fondurilor europene. “România a absorbit doar o treime din cele 20 de miliarde de euro puse la dispoziţie de UE din fondurile structurale, cea mai scăzută rată a absorbţiei din UE, conform Comisiei Europene. În ultimii patru ani, Polonia a investit de 10 ori mai mulţi bani în infrastructură decât Ministerul Transporturilor din România”, mai scriu austriecii. “Polonia ar trebui să fie un exemplu pentru România. Cu o infrastructură mai bună, România ar putea deveni un centru de tranzit în direcţia Est şi spre Marea Neagră”, spune Christophe de Korver, directorul firmei care asigură logistica de transport pentru Dacia-Renault şi Ford Motor.
Ne salvează chinezii?
Die Presse încheie într-o notă optimistă şi subliniază că lucrurile s-ar putea îmbunătăţi într-un viitor apropiat. “Sprijinul e pe drum, susţine Guvernul român. Investitorii chinezi sunt pregătiţi să finanţeze autostrăzile care nu pot fi realizate din fonduri europene, cum ar fi cele 100 de kilometri care ar lega oraşele Timişoara şi Belgrad. Dar lipsesc şase miliarde de euro pentru finalizarea rutei est-vest, aşa că Guvernul român a anunţat că autostrada care leagă portul Constanţa cu graniţa maghiară, via Bucureşti, va reprezenta o prioritate absolută. Din punct de vedere al capacităţii, portul Constanţa este al doilea cel mai mare din Europa”, mai scriu austriecii.
Când e termenul de finalizare?
“Dacă autostrada ar fi dată în folosinţă, Dacia-Renault ar putea economisi 30 de euro la fiecare maşină exportată către Vest. Sunt convins că ea va fi finalizată. Să sperăm că până în 2020 sau 2022. Dacă termenul de predare este 2040, atunci şi planul nostru de investiţii se va modifica”, susţine Nicolas Maure, directorul Dacia-Renault România. “Va mai trece mult timp până atunci. Eu mă simt relaxat abia după ce las graniţa în urmă. În momentul acesta, este mult mai uşor să ajung din Ungaria în Spania sau Portugalia, decât să străbat România”, conchide Florin Melcescu.