x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Teoriile conspirației sunt mai vehiculate decât cea a sinuciderii. Condrea risca zeci de ani de închisoare. Aritmetica în penal

Teoriile conspirației sunt mai vehiculate decât cea a sinuciderii. Condrea risca zeci de ani de închisoare. Aritmetica în penal

de Diana Scarlat    |    24 Mai 2016   •   08:29
Teoriile conspirației sunt mai vehiculate decât cea a sinuciderii. Condrea risca zeci de ani de închisoare. Aritmetica în penal
Sursa foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO

Patronul firmei care a vândut spitalelor din România apă chioară în loc de dezinfectanți a murit duminică seară, într-un accident auto, pe drumul dintre localitățile Buftea și Corbeanca, iar moartea lui lasă în urmă zeci de teorii ale conspirației și de întrebări fără răspuns. Românii nu cred că a fost sinucidere, ci conspiraţie, deși varianta suicidului este susținută aproape în totalitate de probe.

Din primele cercetări reiese că șoferul nu a frânat, a circulat cu viteză foarte mare și s-a lovit pe partea stângă de trei copaci, în linie, constatări care întăresc teoria intenției lui Condrea de a-și pune capăt zilelor. Cu toate acestea, deja se vorbește despre o neîncredere generalizată în expertize și în anchetă dacă se va concluziona că patronul Hexi Pharma s-a sinucis.

Camerele video din localitatea Corbeanca au surprins imagini cu mașina lui Dan Condrea, care se deplasa cu viteză redusă prin localitate, cu câteva minute înaintea accidentului. Aceste imagini nu spun nimic, însă, despre ceea ce s-a întâmplat ulterior. „Eu sunt convins că a fost intenționată intrarea în copac, dacă ne gândim că a intrat cu partea stângă. Când scapi mașina de sub control, din instinct te protejezi pe tine, dar faptul că el a intrat cu partea stângă îmi spune mie că a făcut-o intenționat. De la ultimele imagini surprinse pe camerele video din Corbeanca, până la locul accidentului este o distanță de circa 10 kilometri, suficient pentru a accelera, dacă intenția lui ar fi fost să se sinucidă. El n-a vrut să distrugă mașina, ci să moară el. Faptul că el era considerat un as al volanului confirmă faptul că și-a ales această metodă. Dacă lovitura era pe mijlocul mașinii, ar fi rămas în pom, dar fiind pe partea stângă, mașina a pivotat, s-a dus mai departe. Ca să intri direct în pom pe o șosea perfect dreaptă, înseamnă că ți-ai dorit asta”, a explicat, pentru Jurnalul Național, Titi Aur, pilot şi instructor auto, unul dintre cei mai buni specialişti români în probleme automobilistice. Varianta sabotajului pică din start dacă luăm în calcul faptul că Dan Condrea putea încetini, chiar și dacă ar fi rămas fără frâne, dacă ar fi folosit frâna de motor, fiind pe drum drept, foarte puțin aglomerat – spun specialiștii.

Prevedererile noului Cod Penal și noului Cod de Procedură Penală fac posibilă cumularea pedepselor, astfel încât Dan Condrea ar fi putut ajunge la peste 65 de ani de închisoare cu executare, dacă ar fi fost judecate toate dosarele în care i s-ar fi constatat vinovăţia. Deşi nu a mai existat un astfel de caz, de la intrarea în vigoare a noilor coduri s-au dat condamnări cumulate de peste 25 de ani chiar şi pentru infracţiuni economice, mai mult decât pentru crimă sau pentru viol. Acesta ar fi fost primul caz care ar fi putut ajunge la o condamnare-record, conform noilor prevederi, deoarece ar fi fost luate în calcul cel puţin 50 de contracte şi oricâte cazuri ale pacienţilor afectaţi. “Urma să fie schimbată încadrarea juridică a faptei, la înșelăciune cu efect deosebit de grav, pentru prejudiciu mai mare de un milion de euro sau alte consecințe. Pacienții afectaţi de produsele de proastă calitate sau familiile victimelor s-ar fi putut constitui în parte civilă. Numai la infracțiunea de înșelăciune se predeve o pedeapsă de la trei la cincisprezece ani, iar celelalte fapte s-ar fi adăugat, urmând ca pentru fiecare să primească o treime din pedeapsă. Dacă ar fi primit un an pentru fiecare, ar fi ajuns la cel puțin 65 de ani de pușcărie”, explică Dan Antonescu, specialist criminolog, fost şef al Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei.

Toți factorii de decizie din firma Hexi Pharma vor răspunde penal în dosarul în care urma să fie judecat Dan Condrea. El nu ar fi răspuns singur în dosar, ci în solidar cu cei care au luat decizii.

Fosta soție a lui Dan Condrea a declarat presei că nu crede în ipoteza sinuciderii, pentru că el ar fi putut mai degrabă să omoare pe cineva decât să atenteze la propria viață. Tot ea a afișat mesaje pe luneta mașinii personale, acuzând SRI de moartea fostului ei soț. Actuala soție a declarat la Poliție că el „nu mai dormea deloc nopțile de când a-nceput ancheta”.

 

Pentru ADN, sunt prelevate probe de la cadavru, de la copil și de la părinți, dar şi din locuința victimei: obiecte pe care le-a purtat, fire de păr, batiste cu mucozități, haine de corp sau orice altceva care ar putea fi purtător de ADN. Tot în cadrul expertizei medico-legale se face și examenul toxicologic. Dan Antonescu, specialist criminolog

 

Din punct de vedere medico-legal, se va constata tipul leziunilor care au provocat moartea, dar și mecanismul prin care s-au produs. Apoi se iau probe pentru examenul toxicologic, dar și pentru a se constata dacă au existat afecțiuni medicale, orice care ar fi putut duce la lipsa de reacție a conducătorului auto.

Se va constata cum putea fi produsă fiecare leziune. Examenul macroscopic durează între trei și şase ore, în fiuncție de complexitate, de numărul leziunilor și de suspiciuni.

Cadavrul se amprentează la IML. Criminaliștii merg la domiciliul victimei și la locul de muncă, pentru a amprenta obiectele personale și a compara amprentele.

Expertiza IML și cea tehnică ar putea dura până la trei luni

Varianta sinuciderii este cea mai plauzibilă

În urma expertizelor criminalistice şi medico-legale se va putea stabili adevărata cauză a morţii patronului Hexi Pharma, independent de toate teoriile lansate pe seama morţii acestuia. Rezultatele date ieri de IML sunt concluzii provizorii, obţinute în urma examenului macroscopic. În acest stadiu al anchetei poate fi stabilit momentul morţii. “Este foarte important să se constate dacă leziunile au fost produse înainte sau după deces, pentru a se stabili dacă a murit în accident sau cadavrul a fost pus la locul respectiv. Apoi polițiștii încep să verifice motivația și se intră în anchetă”, explică Dan Antonescu, specialist criminolog. Expertiza IML poate dura între două săptămâni și trei luni, deoarece sunt proceduri cu o durată foarte mare, incluzând probele ADN şi examenul toxicologic. De asemenea, expertizarea mașinii poate dura până la trei luni, pentru a se soluţiona toate aspectele cerute de procuror. Se pot face și experimente judiciare, care presupun ca o mașină similară să fie supusă aceluiași tip de șoc, pentru a se face măsurători. În cadrul procesului, dacă se consideră necesar, se poate dispune o contraexpertiză, cu aceleași obiecte. Specialiştii arată că măsurătorile la locul accidentului s-au făcut în circa o oră, deoarece nu erau urme de frânare.

Dimensiunea dosarului şi a pedepselor

Sebastian Ghiță a comentat că ar fi fost vorba despre 50.000 de victime în urma diluării substanțelor furnizate spitalelor de firma Hexi Pharma, ceea ce ar fi însemnat tot atâtea dosare şi tot atâtea condamnări cumulate. La acestea se adaugă circa 200 de contracte cu atribuire directă și 500 de contracte câștigate în urma licitațiilor. Dacă ar fi existat o condamnare de un an pentru fiecare contract, s-ar fi ajuns din start la 700 de ani de închisoare pentru Condrea. Dacă s-ar fi luat în considerare doar ultimele 50 de contracte, pentru care există probe ale diluării substanțelor, cu un an de închisoare la fiecare, ar fi rezultat 50 de ani de închisoare, care se adaugă la o pedeapsă maximă de 15 ani pentru înșelăciune, și s-ar fi ajuns la 65 de ani de detenţie, numai pentru contracte, la care s-ar adăuga o treime din pedeapsa pe care ar fi obținut-o pentru fiecare victimă dintre cele 50.000 despre care vorbea Sebastian Ghiță. Numai victimele incendiului de la Clubul Colectiv și cele de la Spitalul CFR 2 i-ar mai fi adus cel puțin 70 de ani de închisoare, cumulat la pedeapsă. Cu o asemenea perspectivă, devine mai plauzibilă varianta sinuciderii lui Dan Condrea, chiar înainte de a-şi aduce acasă copilul, deoarece a doua zi erau mari șanse să fie reținut și apoi să intre în morișca justiției.

Expertizele arată că şoferul nu a frânat şi a intrat cu partea stângă în copac, cu o viteză de aproximativ 150 de km la oră, maşina fiind proiectată în următorii copaci.

×