x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Algele de pe plaje, principala problema a turiştilor

Algele de pe plaje, principala problema a turiştilor

16 Aug 2010   •   00:00

Cele mai multe sesizări depuse în acest sezon estival la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) în legătură cu condiţiile de pe plaje se referă la prezenţa algelor, turiştii fiind nemulţumiţi şi de numărul prea mare de şezlonguri de pe plaje.

Potrivit responsabilului de comunicare al ABADL, Cătălin Anton, în această vară pe adresa Administraţiei Bazinale de Apă au fost depuse 44 de sesizări şi reclamaţii, cele mai multe referindu-se la existenţa pe plaje a algelor şi a scoicilor ori a peştilor sau delfinilor morţi.

"Alte sesizări au avut legătură cu starea generală de curăţenie a plajelor, iar opt reclamaţii s-au referit la numărul mare de şezlonguri existente pe plajă şi la faptul că turiştii nu îşi pot aşeza prosoapele în aceste zone", a declarat Cătălin Anton.

El a precizat că toate sesizările şi reclamaţiile au fost rezolvate de către inspectorii ABADL.

"Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral s-a organizat pe mai multe paliere de verificare şi control, astfel încât orice sesizare poate fi preluată la dispeceratul instituţiei, care funcţionează non-stop, iar inspectorii au intervenit cu promptitudine la toate sesizările turiştilor", a mai spus Anton.

Turiştii pot face sesizări şi reclamaţii cu privire la aspectul plajelor, dar şi la serviciile de pe plajă la numărul de telefon: 0241.552080, dar şi la adresa de email: dispecer@dadl.rowater.ro. Problemele care pot fi sesizate se referă la accesul pe plajă, la starea de curăţenie, dotarea plajelor cu coşuri de gunoi, prezenţa algelor, prezenţa corpurilor ascuţite şi dure - cioburi, sârmă, pietre, lemn, bucăţi de metal.

×
Subiecte în articol: observator