x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Constanda cere 160 de milioane €

Constanda cere 160 de milioane €

20 Apr 2010   •   00:00
Constanda cere 160 de milioane €
Sursa foto: /Jurnalul Naţional



Costică Constanda, cel care a intrat în posesia Parcului Bordei în perioada când primar general era Traian Băsescu, ulterior făcând schimb de terenuri cu Primăria Capitalei, primind o parte din Satul Francez, în mandatul lui Adriean Videanu, re­vi­ne în prim plan.

De data asta, el vrea să anuleze contractul cu municipalitatea pentru terenul şi construc­ţiile din Satul Francez, pentru că aleşii locali nu i-au aprobat PUZ-ul pentru ridicarea altor imobile. El cere aproximativ 160 de milioane de euro.

În acţiunea introdusă la Tribunalul Bucureşti împotriva Primăriei Capitalei şi Consiliului General, omul de afaceri Costică Constanda şi soţia acestuia cer anularea contractului din 2008. În urmă cu doi ani, omul de afaceri dădea municipalităţii 28.500 de metri pătraţi pe care îl avea în Parcul Bordei şi primea o suprafaţă echivalentă în Satul Francez, precum şi construcţiile aflate pe terenul respectiv.

Atunci, afaceristul a cumpărat vilele din Satul Francez de la municipalitate la preţ de nimic. Astfel, 39 de apartamente de lux, o grădiniţă, două clinici medicale şi câteva anexe au fost achiziţionate de Constanda la un preţ de 5.813.742 de euro. "Eu am făcut schimbul având la bază şi angajamentul Consiliului General de a-mi aproba PUZ-ul în Satul Francez. Acum ei nu vor să-l mai aprobe. Dacă nu vor să-mi dea dreptul să construiesc, să-mi dea banii înapoi. Au evaluat terenul la 4.000 de euro metrul pătrat", ne-a declarat Constanda.
Ieri, la primul termen al procesului, Tribunalul Bucureşti a amânat discuţiile până la 14 iunie, din cauza lipsei de procedură cu Primăria Capitalei.

În replică, Departamentul Juridic al municipalităţii a precizat că acţiunea reclamanţilor Constanda Costică şi Maria a fost defectuos formulată. "În ceea ce priveşte fondul dosarului, considerăm acţiunea ca fiind total neîntemeiată, municipiul Bucureşti prin primarul general neavând nici o culpă în neîndeplinirea cu totalitate a prevederilor contractuale aşa cum se pretinde de către reclamanţi", a declarat Andrei Creci, director executiv adjunct al Primăriei Capitalei.

Schimbul de terenuri a avut loc la 17 ianuarie 2008. Peste şase luni, afaceristul a vândut socie­tăţii Raptis Kavouras 1,6 hectare din Satul Francez cu 66 de milioane de euro. Vânzarea s-a făcut la pachet şi cu promisiunea lui Constanda de a obţine un PUZ care să permită pe spaţiul cu pricina construirea de clădiri mai înalte decât permitea zona. Fapt ce nu s-a mai întâmplat.
De precizat este faptul că afaceristul a mai rămas şi cu 4.600 de metri pătraţi din Parcul Bordei, declarat după o campanie a Jurnalului Naţional domeniu public.

×
Subiecte în articol: observator