x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cumparari - Vanzari - Enervari

Cumparari - Vanzari - Enervari

25 Ian 2007   •   00:00
  • Cascadorie sub nasul agentului de circulatie. Iar spectacolul s-a petrecut, unde credeti, chiar in fata fostului sediu al Inspectoratului General de Politie, de pe Soseaua Stefan cel Mare din Bucuresti.
    Ne enerveaza din nou, stimati telespectatori, acelasi televizorist Luis Lazarus. Ziaristul priceput la toate: crime, legislatie rutiera, disparitii, nunti, botezuri si inmormantari. Era "specialistul" nostru, alaltaieri, impopotonat nevoie mare, ca deh, participa la conferinta de presa a IJP Ilfov, privind dosarul disparutului Aurica Matei. Si monopolizase baietasul discutia de parca el ar fi rezolvat cazul. Noi ne-am ocupat indeaproape de problema, amice, si nu ne laudam cu asta! Asa ca ciocu’ mai mic!
  • Ne enerveaza ca afectiunile respiratorii incep sa faca victime. Dupa zona Moldovei, virozele s-au extins si catre Satu Mare sau Cluj.
  • Ne enerveaza Administratia Rezervatiei Deltei Dunarii pentru ca nu stie ce sa mai faca pentru a ciuguli niscaiva euroi. Ultima gaselnita, un proiect comun cu Ucraina, pentru cercetari de 700.000 de euro.
  • Din ciclul "nici o masa fara peste", vi-i prezentam astazi pe cei mai Romeo si Julieta din Romania si din imprejurimi, Silviu si Adriana... Bahmuteanu-Prigoana. Iar au aparut ieri pe prima pagina a ziarelor. Stati linistiti, nu s-au despartit, inca. Ci au castigat 2.000 de dolari la jocuri de noroc. Ca tot n-avea ziarista bani de buzunar. Devin tot mai enervanti.
  • ×
    Subiecte în articol: observator