x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Inventatorii de ieri şi de azi, faţă în faţă cu tinerii de azi

Inventatorii de ieri şi de azi, faţă în faţă cu tinerii de azi

14 Iul 2011   •   21:00
Inventatorii de ieri şi de azi, faţă în faţă cu tinerii de azi

Incepand cu luna mai, Fundatia Dan Voi­cu­les­c­u, prin Senatul stiintific, in partene­riat cu Biblioteca Metropoli­tana Bu­cu­resti, organizeaza pentru tineri o se­rie de con­fe­rinte care pre­zin­ta tinerei generatii mo­dele din spa­tiul sti­in­tific romanesc, inventatori ro­mani care au schimbat soarta ome­ni­rii. Aproape ano­nimi intr-o lume a nonvalorilor, Petrache Poenaru, Her­man Julius Oberth, Nicolae Paulescu, Stefan Procopiu, Dragomir Hurmuzescu si inventiile lor care au revolutionat lumea sunt prezentate tinerilor cu ajutorul spe­cia­lis­tilor in istorie, stiinta, tehnica si istoria stiintei si a tehnicii. Prea putini stiu azi ca primul brevet de inventie al unui roman pe plan international a fost obtinut de un roman pe nume Petrache Poenaru, in anul 1827, pentru primul toc cu rezer­vor din lume, precursorul stiloului de azi. Petrache Poenaru este doar cea mai recenta dintre personalitatile creatoare evocate in cadrul acestor conferinte. 'Pe o posibila carte de vizita a lui Petrache Poenaru s-ar putea scrie: ingi­ner, ma­te­ma­­tician, profesor, pedagog, promotor al invatamantului, inventator, membru al Academiei Romane si membru al Academiei de Stiinte din Paris, dar si pandur. A fost unul dintre fondatorii scolilor mo­derne. Si tot el a demonstrat ca limba romana poate fi folosita la comunicarea ideilor stiintifice. Pentru toate acestea, Petrache Poenaru ar trebui sa fie un model pentru voi, ca una dintre valorile pure ale culturii romanesti', le spunea tinerilor, in cadrul ultimei conferinte, gazda acestor intalniri, jurnalistul de stiinta Catalin Mosoia, editor la Ziarul stiintelor.
La conferinta despre personalitatea omului de stiinta Petrache Poenaru, a carui inventie a revolutionat domeniul instrumentelor de scris, au mai participat: prof. univ. dr ing. ­Ste­fan Iancu, secretar stiintific al Co­mi­tetului Roman de Istoria si Filo­so­fia Stiintei si Tehnologiei (CRIFST), cel care a publicat pentru prima data in Romania dosarul inventiei lui Petrache Poenaru, si Razvan Dolea, reali­zator coordonator la Radio Romania Cultural. Conferintele Fundatiei Dan Voiculescu continua.


Mai multe detalii despre ­programul acestora pot fi gasite pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.

×
Subiecte în articol: observator