x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Invitaţie la Astrofestival

Invitaţie la Astrofestival

27 Iun 2009   •   00:00

Astăzi şi mâine se va desfăşura la Craiova ediţia a IV-a a AstroFestivalului, patronat de Asociaţia Astrologilor din România.



Sesiunile de conferinţe se desfăşoară la Muzeul Artă din Craiova (Palatul Jean Mihail, Sala Oglizilor), sâmbătă, 26 iunie, cu începere de la ora 10.00, şi duminică, 28 iunie, cu începere de la 10.30. Sunt invitaţi să participe toţii iubitorii şi simpatizanţii astrologiei.

Intrarea este liberă. Iată câteva titluri din program: "Crizele economico-financiare", "Dinamica relaţiei de cuplu", "Interpretarea Revoluţiei Solare", "Dalai Lama, 50 de ani de exil", "Logica în astrologia elenistă" "Luna Neagră, implicaţii medicale", "Nivelul energetic al planetelor", "Moartea violentă".

×
Subiecte în articol: observator