x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mehedinţi: Trafic rutier afectat în Clisura Dunării, între Orşova şi Moldova Nouă

Mehedinţi: Trafic rutier afectat în Clisura Dunării, între Orşova şi Moldova Nouă

de Agerpres    |    17 Apr 2014   •   21:36
Mehedinţi: Trafic rutier afectat în Clisura Dunării, între Orşova şi Moldova Nouă

Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate în sectorul Sviniţa al drumului naţional DN 57, între oraşele Orşova din judeţul Mehedinţi şi Moldova Nouă din judeţul Caraş-Severin, a declarat joi seara directorul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Orşova, Ion Cunicel.

Potrivit sursei citate, la kilometrul 41+500 al DN 57 din Clisura Dunării s-a produs o avalanşă de stânci şi arbori care au blocat carosabilul pe sensul de mers dinspre Orşova spre Moldova Nouă, fenomenul fiind cauzat de ploile abundente înregistrate în zonă.

"La faţa locului avem o echipă de intervenţie. Se acţionează pentru evacuarea ebulmentului din zona afectată", a precizat Cunicel.

În context, şeful SDN Orşova a mai arătat că în cel mult patru ore traficul rutier va reveni la normal pe DN 57 şi că sectorul respectiv afectat este semnalizat corespunzător.

×
Subiecte în articol: clisura dunarii alunecare de teren