Poliţiştii au confiscat începând din noiembrie peste 5,5 tone de petarde şi artificii care urmau să fie vândute pe piaţa neagră, potrivit unei statistici a Poliţiei Române. Comisarul şef Daniel Ghiulţiu, de la Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din cadrul IGPR, a declarat că poliţiştii au declanşat, începând cu luna noiembrie, acţiunea “Foc de Artificii 2012”, care îi vizează pe importatorii şi distribuitorii ce alimentează piaţa neagră cu cantităţi mari de petarde. Potrivit acestuia, de la declanşarea acţiunii şi până în prezent au fost confiscate aproximativ 5,5 tone de petarde şi artificii, însă aceste cantităţi vor creşte “în progresie geometrică pe măsură ce ne apropiem de sărbători”. El a precizat că singurele artificii care pot fi vândute legal persoanelor fizice sunt cele din clasa 1 de risc, care deşi scot sunete destul de puternice, au o încărcătură explozivă foarte mică şi nu pun în pericol viaţa celor care le folosesc. Materialele pirotehnice din clasele 2, 3 şi 4 pot fi vândute doar persoanelor autorizate.
2005, an “negru” din cauza pedardelor
Mare atenţie! Cei care încalcă legea riscă să stea la închisoare între trei luni şi un an. Petardele şi artificiile din clasa 2 de risc au fost interzise după ce, pe perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2005, din cauza acestora a murit un om şi alţi 350 au fost răniţi. După interzicerea acestor materiale pirotehnice, din 2006 şi până în 2011 media răniţilor a fost, an de an, de aproximativ 25 de persoane, a precizat comisarul şef Ghiulţiu. Petardele care ajung pe piaţa neagră din România sunt aduse din Bulgaria şi din Polonia, ţări în care acestea pot fi achiziţionate legal, nefiind interzise. O altă sursă, spun poliţiştii, este reprezentată de artificierii autorizaţi, care vând pe piaţa neagră o parte din stocurile de artificii.
Ce spune legea?
Astfel, potrivit Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, obiectele din categoria a II-a - baterii de artificii, petarde, rachete - au fost interzise, singurele obiecte pirotehnice care pot fi folosite fără încalcarea legii fiind cele din clasa I - steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, inele de foc- al căror conţinut de material nu depăşeste trei grame. Orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.( art.37 din Legea 126/1995 republicat). Articolele pirotehnice din categoria 1 si P1 pot fi deţinute şi utilizate de persoanele care au implinit vârsta de 16 ani.
Folosirea articolelor pirotehnice se interzice în urmatoarele situaţii:
Între orele 24.00 si 6.00, cu exceptia perioadelor autorizate, precum si a evenimentelor de interes local, natonal sau international, in baza aprobarii autoritatilor locale;
La o distanta mai mica de 50 m de constructii de locuinte cu 4 niveluri si la mai putin de 100 m fata de cele cu peste 4 niveluri;
La o distanta mai mica de 500 m de instalatiile electrice de inalta tensiune, de locurile de depozitare si livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalatiile de gaze;
La o distanta mai mica decat cea prevazuta de reglementarile in vigoare pentru obiectivele chimice si petrochimice ori pentru alte obiective care prezinta pericol de incendiu sau explozie;
In locurile in care exista riscul producerii de alunecari de teren, avalanse sau caderi de pietre;
Pe drumurile publice deschise circulatiei rutiere, pe aleile pietonale si in spatii deschise cu aglomerari de persoane.
La o distanta mai mica de 500 de metri de paduri.
Denumirea, inscripţionată în limba română
Articolele pirotehnice, trebuie sa aiba inscriptionate in limba romana denumirea, categoria din care fac parte, instructiunile de folosire, termenul de garantie, precum si pericolele care apar la pastrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor.
Persoane juridice autorizate:
Nu pot comercializa catre alte persoane juridice autorizate decat articole pirotehnice din categoriile pentru care au fost autorizate.
Nu pot comercializa catre populatie articole pirotehnice din categoriile II-IV, T.1, T2, P2. Obiectele pirotehnice din categoria I si P1 pot fi comercializate catre populatie de catre agentii economici autorizati, in tot cursul anului.
Persoanele fizice:
Nu pot confectiona, detine, comercializa, importa, folosi sau executa orice alta operatiune cu obiecte pirotehnice din categoriile II-IV, T1 si T2.
Pot detine si folosi obiecte artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice din categoria I.
Asa NU!
Infractiuni si contraventii:
Art. 37
(1) Producerea, experimentarea, prelucrarea, detinerea, transportul, folosirea sau orice alta operatiune cu materii explozive, efectuata fara drept, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Cand fapta prevazuta in alin. (1) se refera la o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau cand cantitatea de exploziv este insotita de materiale de initiere, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Orice operatiune cu articole pirotehnice, efectuata fara drept, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an.
(4) Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 si P1 catre persoanele cu varsta sub limita prevazuta de lege, precum si comercializarea catre publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de catre pirotehnicieni constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la un an.