x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cumplit în Dâmbovița

Accident cumplit în Dâmbovița

de Redacția Jurnalul    |    10 Apr 2025   •   08:33
Accident cumplit în Dâmbovița

Un autoturism a fost complet distrus în urma unui accident rutier violent produs noaptea trecută în localitatea Priseaca din județul Dâmbovița, potrivit informațiilor furnizate de ISU Dâmbovița.

Accidentul, în care au fost implicate două autoturisme, s-a produs în jurul orei 23:02. Au intervenit echipaje de la Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. De asemenea, Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a trimis un echipaj medical.

Imaginile de la locul accidentului arată gravitatea impactului, cu autoturismul complet distrus și ușile laterale deformate. Mașina prezintă avarii majore atât în zona motorului, cât și în partea stângă, sugerând un impact frontal-lateral de mare intensitate.

În urma accidentului, o persoană a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident masini dămboviţa