x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Răfuială cu pietre, săbii şi pistoale între două familii de ţigani

Răfuială cu pietre, săbii şi pistoale între două familii de ţigani

07 Aug 2010   •   00:00
Răfuială cu pietre, săbii şi pistoale între două familii de ţigani

Focuri de armă, sâmbătă dimineaţă, în cartierul Giuleşti din Capitala! Mai mulţi indivizi au intrat în curtea unei familii cu pietre, săbii şi pistoale. In urma altercaţiei două persoane au fost rănite. Un bărbat a surprins pe telefonul mobil întregul atac. (VIDEO)



Se pare că scandalul a pornit de la o ceartă mai veche pentru o taxă de protecţie. Pentru membrii familiei Bambi, au fost clipe de groază în această dimineaţă. In imagini se vede clar cum mai mulţi indivizi aruncă cu pietre în casă, lovesc cu topoarele şi trag cu arma.

Familia de florari spune că de mai multe luni, agresorii îi sunau şi le cereau taxă de protecţie. Ultima oară au vorbit cu ei acum două zile când le-au dat un ultimatum.

Şi cu tot scandalul nimeni nu a depus încă o plângere la Poliţie. Dar scandalul nu este nici pe departe terminat. Cei agresaţi îi ameninţă acum pe agresori.

×
Subiecte în articol: observator