x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Specialist controversat, propus consilier la Păduri

Specialist controversat, propus consilier la Păduri

de Diana Scarlat    |    08 Mar 2017   •   15:50
Specialist controversat, propus consilier la Păduri
Sursa foto: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Modificarea ordonanței care a dus la scăderea tăierilor ilegale de păduri stârnește un nou scandal, legat acum de desemnarea în funcția de consilier în Ministerul Apelor și Pădurilor a lui Cătălin Tobescu, reprezentant al proprietarilor de păduri. Numirea nu s-a făcut încă, dar formalitățile au fost începute. El este acuzat că face lobby pentru firmele de prelucrare a lemnului, dar de poziția lui depinde acum felul în care va fi modificată și adoptată în Parlament legea contravențiilor silvice. Printre incompatibilități ar mai fi și faptul că a lansat o aplicație privată, care funcționează în paralel cu cea a ministerului.

 

Ordonanța 51 din 2016, privind sancțiunile pentru contravențiile silvice, a majorat amenzile până la 30.000 de lei pentru lemn depistat fără documente și prevede confiscarea utilajelor de transport. Angajații Romsilva se plâng, însă, de aplicarea abuzivă a legii, care-i afectează direct. Abuzurile sunt posibile din cauza multor lacune ale textului OUG 51. O altă latură a scandalului îl are acum ca protagonist pe Cătălin Tobescu, vicepreședintele Federației Proprietarilor de Păduri „Nostra Silva”, care ar urma să fie numit consilier al noului seretar de stat din Ministerul Apelor și Pădurilor, Istrate Ștețco. Noul secretar de stat a fost, până săptămâna trecută, șeful Gărzii Forestiere Cluj. Reprezentanții ministerului spun că nu există niciun ordin de ministru pentru numirea acestui consilier, dar nu ar exista nici incompatibilități ale acestuia cu funcția.

Acuzațiile aduse consilierului

Printre incompatibilitățile descoperite de cei care-l contestă pe Tobescu se numără parteneriatul lui cu firma Indaco Systems, singura firmă din România care are acces la sistemul și baza de date SUMAL (Radarul Pădurii) – care urmărește toate marcările, tăierile și transporturile de masă lemnoasă din România. Firma are contract cu ministerul, din august 2016, pentru a dezvolta acest sistem de urmărire a masei lemnoase și este singura care deține codul sursă al programului implementat de Ministerul Mediului. Aceeași firmă administrează și aplicația gratuită de marcare APV, numită SUMAL Ocol Marcare, dar a mai scos pe piață o aplicație paralelă de marcare APV, în parteneriat cu Tobescu. Astfel, din poziția de consilier, acesta ar putea să-și folosească poziția din minister, pentru a opri aplicația gratuită, spun cei care-l acuză. „Există mai multe aplicații private de marcare care funcționeză în România și nu sunt făcute de mine. Sunt acuzații nefondate. În legătură cu acuzațiile de susținere a tăierilor ilegale, oamenii trebuie să înțeleagă faptul că proprietarii sunt primii care nu doresc să li se taie pădurile”, a explicat Cătălin Tobescu. Acesta lucrează în domeniul silvic din 1997, fiind la departamentul de Control al ministerului de resort până în 2003. În 2008, a inițiat sistemul SUMAL – Radarul Pădurilor. El consideră că nu există nicio incompatibilitate cu funcția de consilier. „Sunt vicepreședinte al federației Proprietarilor de păduri și nu există nicio incompatibilitate cu funcția de consilier, care nu este de funcționar public. Este normal să fie consilieri din toate organizațiile. Fac parte din personalul contractual, nu sunt persoană de decizie”, mai spune Tobescu.

Cătălin Tobescu nu a fost numit consilier al noului seretar de stat, Istrate Ștețco, dar aștepta finalizarea formalităților, numirea făcându-se prin Ordin de Ministru.

Legea privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice este dezbătută astăzi în Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților, aceasta fiind camera decizională.

×
Subiecte în articol: Cătălin Tobescu