x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Top 100 al proprietarilor de păduri din România. Vezi care este cel mai mare moşier al ţării

Top 100 al proprietarilor de păduri din România. Vezi care este cel mai mare moşier al ţării

12 Sep 2011   •   07:37
Top 100 al proprietarilor de păduri din România. Vezi care este cel mai mare moşier al ţării

Aproape jumatate din padurile Romaniei, respectiv peste 3 milioane de hectare se afla in proprietate privata. 'Saptamana Financiara' a realizat un Top 100 mosieri din Romania, bazat pe datele furnizate de Ministerul Mediului.

Mosierul numarul 1 din Romania este SC Scolopax SRL, care detine, oficial, 25.915,33 hectare de fond forestier. In realitate, Scolopax, care este detinuta, prin interpusi, de Universitatea Harvard, detine peste 35.000 de hectare de paduri.

Pe locul 2 in Top 100 se afla comuna Telciu din judetul Bistrita-Nasaud, cu 17.705 hectare, urmata de comuna clujeana Maguri Racatau, cu 16.044 de hectare. Administratia locala a municipiului Brasov detine si ea in proprietate 14.602,1 hectare.
Regele Mihai I este al cincilea mare proprietar de padure din Romania, reusind, in urma unor procese prin care si-a revendicat averea confiscata de comunisti, sa intre in posesia a 14.392 hectare de padure. Mostenitorii familiei Sturdza sunt in top dupa Regele Mihai I.

Academia Romana este una dintre institutiile care patroneaza o suprafata insemnata de fond forestier, avand acte de proprietate pe 12.071 hectare.

Nici cultele religioase nu stau rau la capitolul proprietati forestiere. Arhiepiscopia Craiovei are 7.818,01 hectare, Episcopia Greco-Catolica Oradea detine la randul ei 6.943 de hectare, in timp ce Parohia Sf. Spiridon Iasi stapaneste 6.901 hectare. Actiunile in instanta ale Bisericii Ortodoxe pot da peste cap acest top, avand in vedere ca revendica, prin intermediul Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei, 160.000 de hectare de fond forestier.

Statisticile arata ca 1,5% din fondul forestier autohton se afla in proprietatea unor investitori straini. Judetele in care firmele din afara tarii au cumparat cele mai insemnate intinderi din fondul forestier sunt Vrancea, Buzau, Bacau, Neamt, Prahova, Dambovita, Arges, Valcea, Timis si Bihor.
Daca in alte tari, padurea de cea mai slaba calitate nu se instraineaza sub 10.000 euro/hectar. La noi, pentru un hectar de padure de molid se platesc intre 3.500 si 5.000 de euro, pentru unul de amestec (fag cu rasinoase) se cer intre 2.500 si 3.200 de euro, pentru un hectar de fag se platesc intre 2.000 si 2.500 de euro, iar pentru padurea de stejar se achita intre 3.000 si 4.000 euro/hectar.

Citeste mai mult si vezi topul integral in Saptamana Financiara

×