Partidele mari au conştientizat repulsia pe care o provoacă racolările de la adversarii politici, dar asta nu le-a dezvăţat de viciul codoşlâcului politic, pe care au preferat să-l rafineze. Astfel au apărut partidele-satelit, menite să-i adune pe parlamentarii ce-şi vând „farmecele” şi cartela de vot.
Versiunea modernă a traseismului a devenit mult mai perversă. Dreapta şi stânga politice nu-şi mai fură parlamentarii, acum patronează înfiinţarea unor partide disidente în partea opusă a spectrului politic ca să saboteze construirea unui partid de opoziţie puter-nic. Metoda a fost patentată de Traian Băsescu, după deteriorarea relaţiilor din Alianţa D.A. Pentru a-i îngenunchea pe liberali, a încurajat constituirea PLD, în decembrie 2006, sub oblăduirea lui Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica. În noul partid, au intrat toţi liberalii nemulţumiţi de Tăriceanu, iar PLD a fuzionat cu PD-ul, fără a reuşi în prealabil să împingă PNL la periferia vieţii poli¬tice. A doua tentativă a fost una de succes. Pe fondul tensiunilor din PSD, Gabriel Oprea a creat UNPR, în care a adunat deopo-trivă pesedişti şi liberali, toţi fluturând ipocrit flamura „interesului naţional”. Cu ajutorul UNPR, Gu-vernul Boc a rămas la putere peste trei ani. Oprea a făcut o treabă atât de bună, încât din 2012 l-a folosit cu acelaşi succes fulminant şi PSD-ul. De data asta, victima a fost PPDD-ul. Din 15 senatori UNPR, nouă au fost racolaţi de la alte partide, iar din 37 de deputaţi, 26 sunt traseişti.
Tăriceanu și „liberalii de stânga”
Câtă vreme a funcţionat USL-ul, Călin Popescu-Tăriceanu a fost printre cei care au cârtit împotriva parteneriatului PSD-PNL deplângând lipsa de influenţă a liberalilor în luarea deciziilor din Uniune. Când Crin Antonescu a ieşit din alianţa cu PSD, Tăriceanu a uitat de critici şi s-a înfiinţat la Palatul Victoria pentru a bate palma cu PSD, ce i-a fluturat prin faţă perspectiva de a fi premier, dacă Victor Ponta câştiga alegerile prezidenţiale. Astfel a apărut Partidul Liberal- Reformator. Planul nu a mers, inclusiv datorită faptului că PLR-ul înfiinţat de Tăriceanu şi liberalii care nu doreau să plece de la putere nu au reuşit să divizeze electoratul dreptei în noiembrie 2014.
Mircea Geoană, „speranța” dreptei
După victoria lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta a reuşit să ţină laolaltă majoritatea ce-i sprijină Guvernul. Pentru a-l înlătura, liberalii au găsit un ajutor prompt la Mircea Geoană şi Marian Vanghelie, proaspăt excluşi din PSD pentru varii uneltiri. Şi-au oferit imediat serviciile opoziţiei de dreapta pentru a răsturna guvernul de stânga, deşi pretind că par-tidul lor, Partidul Social Românesc (PSRO), reprezintă adevărata stângă, în comparaţie cu „de-viaţioniştii de dreapta” din PSD. În pofida promisiunilor, Geoană nu a adunat alături de el suficienţi parlamentari de la PSD încât să fie de folos în cazul unei moţiuni de cenzură.