x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta semnalizează spre Cotroceni

Ponta semnalizează spre Cotroceni

de Gabriela Antoniu    |    27 Apr 2014   •   17:10
Ponta semnalizează spre Cotroceni
Premierul ia în calcul candidatura la prezidenţiale dacă PSD, PC şi UNPR vor decide după alegerile europarlamentare că este cea mai bună soluţie

Alianţa PSD-PC-UNPR şi-a lansat sâmbătă la Romexpo candidaţii la alegerile europarlamentare din 25 mai, eveniment în cadrul căruia premierul Victor Ponta a afirmat că va candida la alegerile prezidenţiale din toamnă dacă cele trei partide vor acest lucru. “Am mai spus că decizia o vom lua împreună şi că, indiferent de poziţia care îmi revine în această echipă, eu voi spune: «Da». Dacă vom fi toţi de acord că asta e cea mai bună soluţie, da (voi candida la prezidenţiale – n.r.)”, a afirmat Ponta, citat de Agerpres. El a mai spus că Traian Băsescu a fost preşedinte pentru el însuşi şi pentru ai săi şi a dat asigurări că viitorul preşedinte “îşi va face datoria faţă de toţi românii”. “Eu cred că un adevărat preşedinte este cel care promovează dialogul în special cu cei care nu sunt de acord cu el, pentru că un preşedinte este al tuturor românilor. Vreau să cred că un preşedinte îşi iubeşte şi îşi respectă în primul rând propria familie, şi familia oricărui alt cetăţean. Cred în această valoare”, a mai spus premierul. Întrebat ce scor ar trebui obţinut în alegerile din 25 mai pentru a deveni oficială candidatura sa la prezidenţiale, Ponta a spus că scorul asumat de social-democraţi este de 35%. “Deci 35%, mai ales după trei ani de guvernare, cred că e un scor realist şi foarte bun. Ce este peste 35% înseamnă şi un vot de încredere pentru modul în care guvernăm, iar mai departe fiecare partid, fiecare candidat îşi va face propria analiză”, a adăugat liderul PSD. El a mai spus că o decizie privind candidatura sa la prezidenţiale va fi luată după 25 mai. “Împreună cei din această alianţă şi din USL vom decide cine este acel candidat care îndeplineşte aşteptările românilor şi dacă decizia va fi că sunt eu, nu am nicio ezitare în acest sens. În ceea ce mă priveşte, eu nu voi spune «Nu» şi nu voi face un pas înapoi”, a precizat Ponta la RTV, citat de mediafax.ro.

“Un anunţ important, aşteptat de PSD”


Chiar dacă o decizia va fi luată după europarlamentarele din 25 mai, reprezentanţii partidelor din Alianţă au anunţat deja susţinerea candidaturii lui Victor Ponta la prezidenţiale. Primul a fost liderul PC, Daniel Constantin, chiar în cadrul congresului extraordinar al PC ce a precedat lansarea candidaţilor Alianţei, unde a fost prezent şi Victor Ponta. Cum liderul PSD a declarat că nu va candida la prezidenţiale fără sprijinul PC, Daniel Constantin l-a asigurat pe Victor Ponta că partidul său îl va susţine pentru Preşedinţia României. A urmat preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, care a declarat că Victor Ponta ar trebui să candideze la Preşedinţie şi că un congres al PSD pe această temă ar putea avea loc, probabil, în septembrie. “Eu am spus-o primul, îl cunosc pe Victor Ponta de multă vreme şi cred că are suficientă maturitate şi acum şi suficientă responsabilitate, arată că poate să conducă ţara asta şi în trei ani de zile a dus România la alt nivel de dezvoltare. Cred că are calităţile necesare pentru a uni toată ţara. În toată perioada asta au fost multe certuri între români şi cred că a venit momentul ca ţara să fie condusă de un om tânăr, un om echilibrat, un om care iubeşte oamenii şi care iubeşte concordia”, a afirmat Dragnea. El a arătat că anunţul premierului Ponta este un anunţ “important, aşteptat de membrii şi simpatizanţii PSD”. “Victor Ponta a lansat astăzi o întrebare serioasă partidului. Partidul sunt sigur că într-un timp cât mai scurt îi va răspunde”, a mai spus Dragnea. Şi liderul UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, a declarat că premierul Ponta trebuie să candideze la Preşedinţie pentru ca “România să aibă parte de o adevărată schimbare”. Ieri, UNPR a lansat o campanie de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Victor Ponta la Preşedinţie. “UNPR consideră că la alegerile din noiembrie românii vor alege ca şef de stat un om în care să creadă şi pe care să-l urmeze. Iar acesta nu poate fi altul decât Victor Ponta”, se arată într-un comunicat de presă al Uniunii.

Concepte de campanie

Conform unui document publicat pe site-ul Partidului Social Democrat, Alianţa PSD-UNPR-PC mizează în alegerile europarlamentare din 25 mai pe conceptele “Mândri că suntem Români!” – produsele electorale, în acest caz, vor trata mândria faţă de locurile frumoase, faţă de apartenenţa regională, de performanţele actuale ale României, reluându-se ideea de România, grânarul Europei , “România Puternică în Europa” – va fi prezentat bilanţul guvernării, modul în care a funcţionat guvernarea, dar şi acţiunile celor trei partide în Europa şi “USL trăieşte!” – ideea fiind că după abandonul PNL, proiectul USL a fost continuat la guvernare de echipa Ponta şi este susţinut în continuare de Alianţa PSD-UNPR-PC. Toate aceste concepte vor fi însoţite de imagini-emblemă ale României şi culorile roşu, galben şi albastru. De asemenea, Alianţa PSD-UNPR-PC va folosi şi simboluri moderne, cum ar fi clădiri reprezentative din România.

×