x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Războiul Dragnea - Iohannis CONTINUĂ: ”De ce s-a ajuns la această decizie, mi-e foarte greu să înţeleg"

Războiul Dragnea - Iohannis CONTINUĂ: ”De ce s-a ajuns la această decizie, mi-e foarte greu să înţeleg"

27 Ian 2017   •   21:52
Războiul Dragnea - Iohannis CONTINUĂ: ”De ce s-a ajuns la această decizie, mi-e foarte greu să înţeleg"

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a declarat vineri că în privinţa bugetului se va aştepta până marţi după şedinţa CSAT convocată de preşedintele Klaus Iohannis şi a subliniat că astfel se întârzie dezbaterea proiectului bugetului de stat în Parlament.

"Marţi aşteptăm şi noi să se termine cu 'celeritate' şedinţa CSAT-ului şi să dăm drumul la procedurile parlamentare. Se mai întârzie iar 4-5 zile. (...) Orice întârziere pentru bugetul de stat nu ajută nimănui, de ce s-a ajuns la această decizie, mi-e foarte greu să înţeleg", a spus Dragnea.

Liderul PSD a menţionat că avizul CSAT este consultativ, dar a adăugat că şi dacă Guvernul ar fi adoptat proiectul de buget "cineva ar fi declanşat" probabil o procedură pentru a întârzia acest lucru.

Liviu Dragnea a apreciat că, "din păcate", aşa a fost şi cu celelalte proiecte de legi privind mărirea salariilor în educaţie şi sănătate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că nu există niciun risc pentru funcţionarea statului. "S-a hotărât ca începând din acest an să se aloce mai mulţi bani pentru dezvoltarea ţării (...), nu există niciun risc privind ministerele, instituţiile, serviciile", a spus Dragnea.

Potrivit acestuia, guvernul Grindeanu a luat decizia corectă, pentru că este un guvern care respectă procedurile.

"Din păcate, această procedură este folosită într-un mod incorect şi neproductiv de preşedintele Iohannis. Anul trecut proiectul de buget a fost adoptat în guvern într-o zi, a doua zi a fost trimis avizul CSAT-ului. Nu s-a dorit lucrul acesta, Guvernul a transmis proiectul de buget la Administraţia Prezidenţială, aşteptând decizia preşedintelui, sperând că poate se convoacă CSAT-ul, după-amiază, în seara asta, Guvernul era pregătit să aştepte până la orice oră. Noi, aici, la Parlament, eram pregătiţi să aşteptăm până la orice oră pentru a putea demara de mâine procedurile parlamentare de adoptare a bugetului de stat. N-am reuşit să înţeleg noţiunea termenului de celeritate de azi până marţi", a arătat preşedintele Camerei Deputaţilor.

El a adăugat că ministrul de Finanţe a discutat cu fiecare ordonator de credite în parte, demonstrând că fiecare instituţie are suficienţi bani pentru funcţionarea în regulă şi nu se pune problema să existe vreun risc în ceea ce priveşte funcţionarea statului.

"Sunt instituţii care au avut în ultimii ani creşteri foarte mari, an de an le-a crescut bugetul. Dar asta nu înseamnă că au fost tăieri masive. În acelaşi timp s-a hotărât să se aloce mai mulţi bani către dezvoltarea ţării şi mai puţin faţă de anul trecut, dar mult mai mult faţă de anii precedenţi pentru alte instituţii. Nu există de asemenea niciun risc în ceea ce priveşte ministerele, instituţiile, serviciile implicate în sistemul de securitate naţională. De asemenea, 2% din PIB credite bugetare pentru apărare este prins în proiectul de buget", a susţinut Liviu Dragnea.

Liderul social-democraţilor a menţionat că proiectul de buget a fost trimis de Guvern în jurul prânzului şi a amintit că avizul CSAT este unul consultativ, Parlamentul fiind cel care decide în final pe proiectul de buget.

"Dacă fiecare foloseşte orice aviz, orice prevedere de aviz consultativ ca să blocheze sau să întârzie un act al guvernului sau al Parlamentului, nu procedează corect. Bugetul este construit responsabil, este construit să finanţeze toate prevederile din programul de guvernare, (...) şi de asemenea să asigure funcţionarea statului şi a instituţiilor importante din stat. S-au alocat bani mai mulţi al ÎCCJ, la Ministerul Public şi la CSM pentru că este o creştere de salarii realizată în anii precedenţi, plus că este o investiţie pentru sediul la DIICOT. În rest, cea mai mare parte din celelalte instituţii, care nu generează dezvoltare, începând cu Camera Deputaţilor, au suferit tăieri de buget. Aşa cum eu am putut să găsesc soluţii aici, la Camera Deputaţilor, şi să avem cu mai mult de 16 % mai mic bugetul (...) au fost găsite soluţii ca şi alte instituţii să aibă un buget mai mic decât anul trecut, dar mai mare decât 2015, decât 2014", a detaliat acesta.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai spus că l-a sfătuit pe premier să respecte procedurile "ad-literam", respectiv să ţină cont de avizul CSAT - pozitiv sau negativ.

El a adăugat că, în privinţa bugetului apărării, România nu a avut până acum 2 % din PIB pentru apărare, ceea ce "este bine de ştiut".

'Iar în ceea ce priveşte referirile la serviciile secrete, ministrul de Finanţe a discutat cu conducerile celor două instituţii, s-a discutat în detaliu, nu se pune în pericol nicio acţiune operativă, nicio acţiune care are ca obiectiv apărarea securităţii şi siguranţei naţionale", a precizat Dragnea.

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru marţi o şedinţă a CSAT în vederea analizării proiectului de buget pentru instituţiile din domeniul securităţii naţionale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu)

FOLOSIREA ACESTEI ŞTIRI ÎN MEDIUL ONLINE IMPLICĂ CITAREA SURSEI CU LINK SPRE www.agerpres.ro

×