Nominalizările la Premiile Uniunii Teatrale din România (UNITER) provoacă discuţii din ziua în care sunt date publicităţii. Selecţia este întotdeauna subiectivă, juriul asumându-şi alegerea, indiferent dacă unul dintre membri are păreri contrare. De marţi, de când s-au anunţat rezultatele comisiei de nominalizări, se tot vorbeşte, deschis şi pe ocolite, despre opţiunile "bătute în cuie". Sunt "câştigători" şi sunt "pierdanţi", deşi e vorba doar despre nominalizări.
Numirea membrilor primului juriu, cel de nominalizări, a fost făcută de data aceasta de Biroul Secţiei Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. Astfel, sunt "responsabile" Andreea Dumitru, Doina Modola şi Ludmila Patlanjoglu, care au avut, cum se spune, "pâinea şi cuţitul". Premiile vor fi hotărâte de o altă comisie (juriul final), în ziua în care va avea loc Gala Premiilor UNITER: 18 aprilie. Evenimentul se va desfăşura şi în acest an în Studioul 3 al Televiziunii Române.
Poate e formal, dar totuşi am încercat să aflăm opiniile celor trei critici care au făcut selecţia din acest an. Ludmila Patlanjoglu susţine: "Nominalizările au încercat să evidenţieze momentele valorice de relief ale anului 2010. Un an teatral, care a evoluat între performanţă şi banalitate. În cadrul oferit de Regulament, alegerile juriului au reuşit acest lucru. Ca selecţioner, lansez un SOS pentru sănătatea şi vitalitatea Galei UNITER la viitoarele ediţii. Este necesar înscrierea în Regulament a unor noi secţiuni, care să permită nominalizarea celor mai bune experimente, interferenţe, proiecte independente şi traduceri de teatru. Creaţiile tinerilor şi ale maeştrilor, dinamica teatrului cer astăzi acest lucru".
Andreea Dumitru: "Eu îmi imaginez că nici un critic care îşi respectă profesia şi colegii nu priveşte prezenţa sa în juriul de nominalizări ca o ocazie de a se erija într-un selecţioner sau director de festival, într-un redactor-şef de publicaţie teatrală şi, cu atât mai puţin, într-un serviciu de impresariat artistic. Probabil că publicarea listei de nominalizări îi ia prin surprindere de fiecare dată pe cei prea conectaţi la atmosfera propriului anturaj teatral. Eu una cred că opţiunile juriului din care am făcut parte reflectă cu prisosinţă relieful unui an cu (nesperat de) multe spectacole viguroase, cu lecturi regizorale solide şi cu performanţe actoriceşti indiscutabile, cu debuturi remarcabile şi cu scenografii de valoare europeană (la această categorie, ce-i drept, surprizele, prin urmare, şi contestările încap mai greu, dar asta e deja o cu totul altă discuţie)".
Doina Modola: "Anul teatral 2010 mi s-a părut mai fast în comparaţie cu alţi ani. Găsesc că există o parte de spectacole exemplare, cum ar fi şi «Strigăte şi şoapte» de Andrei Şerban (Teatrul Maghiar din Cluj). Cred că acest spectacol este model de investigaţie a vieţii, a teatrului viu, model de pondere actoricească. În ceea ce priveşte stilul, mi s-a părut că este exemplar ca modalitate postmodernă (...). Interesant e şi spectacolul «Dineu cu proşti» (Teatrul Naţional din Bucureşti), pentru că a fost o demonstraţie actoricească excelentă, cu actori mari şi cu o repunere în drepturi a comicului autentic (...). Teatrul de bulevard nu mai este o formă marginală, acum poate fi un reper, într-o perioadă de mare derută a gustului. Tot la Naţionalul bucureştean mi-au plăcut foarte mult actorii în «Livada de vişini»; simţi în acest spectacol că pe scenă există o strălucire artistică şi o pondere artistică. Tot aici, mi-a plăcut Ana Ciontea în «Avalanşa» (rol secundar) – prin stilul paradoxal de a juca răutatea. Mi-a plăcut foarte mult Ofelia Popii (rol principal), prin metamorfozele pe care le are în cele şapte roluri din «Felii» (Teatrul din Sibiu). Mi-au plăcut Maia Morgenstern («Livada de vişini») şi Horaţiu Mălăele («Dineu cu proşti»), care sunt în formă foarte bună...". Doina Modola a ţinut să specifice faptul că anul teatral 2010 a fost, după părerea sa, un an dinamic, exemplificând în zona regiei cu patru spectacole montate de Radu Afrim în diferite teatre. Pe acest creator criticul îl găseşte "într-o formă creatoare neobişnuită", pentru că cele patru spectacole realizate de el pe care ea le-a văzut "sunt patru structuri scenice deosebite unele de altele, cu nişte opţiuni repertoriale din dramaturgia cea mai nouă". "Este un regizor în formă, foarte viu, dar nu a ieşit la vot...", a spus Modola.
Pentru ce a pledat juriul...
La categoria Cel mai bun spectacol au intrat: "Livada de vişini" (foto sus), regia Felix Alexa, de la TNB (această montare aduce nominalizare Maiei Morgenstern – rol principal feminin, lui Marius Manole – rol principal masculin şi lui Conrad Mihai Mericoffer – debut); "Strigăte şi şoapte", regia Andrei Şerban, şi "Leonce şi Lena", regia Gabor Tompa, producţii ale Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Nici Felix Alexa şi nici Gabor Tompa nu se regăsesc la categoria Cel mai bun regizor, la care au fost "alineaţi" Lazslo Bocsardi, pentru "Neguţătorul din Veneţia" (Tea-trul Maghiar "Tamasi Aron" din Sf. Gheorghe), Alexandru Dabija, pentru "O noapte furtunoasă" (Teatrul Naţional din Iaşi), şi Andrei Şerban (foto stânga), pentru "Strigăte şi şoapte".
La Cea mai bună actriţă au mai fost nominalizate Ofelia Popii (foto jos) – "Felii" şi Petronela Grigorescu ("O noapte furtunoasă" – Naţionalul ieşean), iar la Cel mai bun actor au mai fost "preferaţi" Horaţiu Mălăele (foto dreapta) – "Dineu cu proşti" şi Zsolt Bogdán ("Strigăte şi şoapte").
La "rol secundar feminin" le regăsim pe actriţele Ana Ciontea ("Avalanşa"), Claudia Ieremia ("În vizită" – Naţionalul timişorean) şi Virginia Itta Marcu ("Puterea obişnuinţei" – Teatrul din Braşov), iar la "rol secundar masculin" au fost nominalizaţi Dragoş Huluba ("Cântăreaţa Cheală" – Teatrul de Comedie), Andi Vasluianu ("Pescăruşul" – Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti) şi Gábor Viola ("Leonce şi Lena" – Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca).
Pentru Cel mai bun scenograf au devenit concurenţi Carmencita Brojboiu ("Leonce şi Lena"), Dragoş Buhagiar ("Shaking Shakespeare" – Teatrul German din Timişoara) şi Adriana Grand ("Iunie" – Teatrul Naţional din Târgu-Mureş).
La Debut mai sunt nominalizaţi Vlad Cristache ("Peer Gynt" – Teatrul din Brăila) şi Alexandru Mâzgăreanu ("Funcţionarii" – Teatrul Metropolis).