Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu câţiva ani în urmă, într-una dintre escalele mele siciliene, am fost invitată la o degustare de sare, în interiorul saline istorice Etore e Infersa, din apropiere de Marsala. M-am întâlnit atunci pentru prima dată cu ideea aceasta – neobişnuită pentru mine – a “degustării de sare”, “florile” cristalizate fiind presărate pe felii de pâine albă stropite cu ulei de măsline sau aşezate ca “pat” pentru sferturi de felie de citrice din care muşcai până la coajă. Gustul era neaşteptat şi mi-a provocat... poftă de mâncare
Rememorez întâmplarea aceasta din vara siciliană, pentru că în iarna românească am repetat experimentul şi experienţa “degustării de sare”, sub alte auspicii. La Horezu, la Gala Premiilor AJTR, a fost rândul Editurii Paideia să (ne) provoace papilele gustative (editura s-a numărat, de altfel, printre laureaţi, pentru excelenta activitate editorială, ca şi pentru promovarea ideii de “Bucătăria lui Radu Anton Roman”, în onoarea celui mai “gustat” autor de cărţi de bucate din România).
Proiectul – un adevărat “performing” organoleptic – a constat în degustarea a patru tipuri diferite de sare (din salinele româneşti), condimentată, oferind astfel gusturi, culori, texturi şi arome distincte. “I-ar fi fost foarte drag acest proiect şi lui Radu”, ne spune prietenul şi colaboratorul său, profesorul Ion Bănşoiu. “Am vorbit adeseori amândoi despre «povestea sării din Carpaţi», pe care ar fi trebui să o scrie chiar el, dacă nu ar fi plecat atât de devreme dintre noi. La editură, noi i-am dus gândurile mai departe şi credem că şi el ar fi fost mândru de ceea ce am realizat. Este un proiect cultural, care pune în valoare o tradiţie culinară azi rătăcită”. De la “povestea sării” la “florile de sare” – roşie, galbenă, verde, neagră - nu a fost decât un pas. Iar prima degustare de sare din România s-a dovedit un succes. A provocat, a stârnit întrebări şi a primit şi răspunsuri – mai ales după ce participanţii la gală au testat fiecare fel în parte, atraşi de cristalele colorate presărate pe citrice, pâine cu ulei de măsline, dar şi pe urdă, unt de capră, pastramă de pui şi castravete.
Despre cromatica sării condimentate, filosoful Ion Bănşoiu îmi spunea: “Galbenul este o culoare neobişnuită pentru sare, dar se folosea mult în bucătăriile levantine, foarte inventive şi rafinate, de altfel. Galbenul vine de la şofran, dar gustul pleacă de la praful de sare de Dej, care a primit bucuros alte prafuri din plante autohtone: mentă grasă, busuioc, cimbrişor. În ce priveşte sarea roşie, este vorba despre flori de sare formate pe pereţii minelor adânci sau de o sare gemă, pisată cu granulă mare şi înnobilată cu vin roşu, prefiloxeric, în special fetească neagră. Boierii munteni le văzuseră sau auziseră despre ele prin mănăstirile papistaşe sau la veneţieni şi degustau florile roşii de sare, o dată ca atare, cu unt de capră, suluit şi tăiat rondele, şi încă o dată pus ca mirodenie pe peşte sau clapon. Verdele este o combinaţie de gusturi rare între sarea gemă şi aroma celui mai preţios piper verde de India şi cu o brumă diafană dintr-un amestec de ierburi fine: cimbrişor, mentă şi busuioc. În fine, culoarea neagră a sării o dă neghilica, un sâmbure mic şi negru, din flora spontană de sub munte, folosit înainte vreme frecvent de ciobani în brânza telemea”.
Citește pe Antena3.ro
