x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pauză de cafea

Pauză de cafea

13 Iun 2007   •   00:00

Nu cred că ştiaţi căt de importante sunt cireşele. Dacă sunteţi curioşi, mergeţi in Statele Unite ale Americii. In luna iulie are loc "Campionatul internaţional de scuipat sămburii de cireşe". Interesant, nu-i aşa? Mai ales dacă stăm un pic să ne găndim la explicaţia ştiinţifică pe care ne-o oferă organizatorii. Ca să ajungem la sămburi, trebuie să măncăm cireşele.

Nu cred că ştiaţi căt de importante sunt cireşele. Dacă sunteţi curioşi, mergeţi in Statele Unite ale Americii. In luna iulie are loc "Campionatul internaţional de scuipat sămburii de cireşe". Interesant, nu-i aşa? Mai ales dacă stăm un pic să ne găndim la explicaţia ştiinţifică pe care ne-o oferă organizatorii. Ca să ajungem la sămburi, trebuie să măncăm cireşele. Ceea ce nu e deloc rău. Piesa de rezistenţă este că sunt bogate in potasiu şi au o cantitate foarte mică de sare şi deloc grăsimi. Aşa că, "noul sport" este chiar sănătos. Mai mult, este inscris şi in Cartea Recordurilor. Brian Krause este deţinătorul recordului, scuipănd un sămbure de cireaşă la distanţa de 29 de metri. Cu siguranţă are plămăni buni şi un stomac pe măsură. Căte cireşe a măncat oare ca să ajungă la această performanţă? Poate aş incerca şi eu dacă aş fi convinsă că cireşele sunt 100% fără carne, sau cum scrie pe etichetele de pe tarabele din pieţele noastre: "cireşe fără vizitatori". Dar cei mai fericiţi cred că sunt australienii. Nu au astfel de concursuri, e adevărat, dar de Crăciun culesul cireşelor este in toi. Incercaţi să vă imaginaţi scena următoare: brazi impodobiţi, oameni de zăpadă (artificială), munţi de cadouri şi prăjituri cu cireşe. Sublim!

×
Subiecte în articol: agenda